Echipa Let’s Do It, Romania! a organizat ieri o gală de mulţumire pentru cei mai mari, importanţi şi înfocaţi susţinători ai proiectului :).
A fost un eveniment la care ne gândeam cu drag de foarte multă vreme şi pe care am reuşit să îl transformăm în realitate la două săptămâni după acţiunea de curăţenie. Un eveniment care a mobilizat echipa de finanţare până la ultimul om şi pe Anca şi pe mine care am făcut vreo două- trei nopţi albe ca totul să meargă strună. Telefoane date întruna, găsite cele mai bune soluţii, schimbări şi iată-ne pe 14 octombrie cu liste întregi de lucruri de verificat, cu inimile bătând tare-tare, îmbrăcaţi la 4 ace şi cu gândurile în tot atâtea zări. Urma să avem alături de noi oameni dragi proiectului din rândul mass-media, companii, persoane publice, autorităţi şi nu în ultimul rând, colegii din echipele judeţene care au făcut acest proiect posibil.
Mihai de la Hi-Q a acceptat să ne fie MC şi a făcut acest lucru exemplar. Rând pe rând, premianţii noştri ieşeau pe scenă şi povesteau despre ce a însemnat pentru ei implicarea în Let’s Do It, Romania! şi îşi exprimau bucuria de a fi ajutat la realizarea celui mai mare proiect făcut în România.
Un moment cu totul aparte şi emoţionant a fost atunci când am urcat pe scenă împreună cu colegii noştri din echipele judeţene şi am primit aplauze din partea celor prezenţi în sală. Sunt convinsă că toţi colegii mei au simţit ca mine: mândrie că fac parte dintr-o echipă aşa mare şi frumoasă, o echipă care devine pe zi ce trece ca o familie unită şi pusă pe fapte măreţe.
Acest eveniment nu a trecut neobservat. Întrucât Pro TV S.A. a fost cel mai mare susţinător din rândul mass-media, nu se putea să nu fie prezenţi la gala Let’s Do It, Romania! Iată şi stirea.
Azi este o nouă zi activă în Let’s Do It, Romania!: câţiva colegi participă la TEDx Bucharest, iar alţii sunt pe drum spre munte, ne aşteaptă un weekend plin în familie :). În familia Let’s Do It, Romania!