Se stie, deja, ca peste tot in lume participantele la concursurile de frumusete se implica si in cauze socio-umanitare, pentru ca frumusetea are intotdeauna si o latura spirituala, o latura care tine de responsabilizare, de acel imi pasa care ne face viata mai plina si poate mai usoara. Unul dintre aceste concursuri, Miss Earth, primul concurs de frumusete eco din lume si al treilea concurs de frumusete ca importanta la nivel mondial, desfasurat pentru prima data in 2001, isi propune sa faca din protectia mediului inconjurator o cauza in care ar trebui sa ne implicam cu totii.
Constiente de acest amanunt, cele 16 participante la competitia Miss Earth Romania 2012, care va avea loc duminica, 28 octombrie 2012 la Palas Mall Iasi, incepand cu ora 19.00, organizeaza sambata, 27 octobrie, in jurul orei 13.00, o actiune de ecologizare in zona Ciric, actiune sustinuta atat de catre echipa Let’s Do It, Romania! cat si de catre Toyota Iasi. De astfel, Toyota se numara si printre partenerii concursului de frumusete care anul acesta isi va desemna castigatoarea la Iasi.
Pentru cei curiosi este de mentionat faptul ca finala Miss Earth 2012 va avea loc în Filipine, pe 25 noiembrie, iar castigatoarea va primi o coroana realizata 100% din aur de 14 karate si argint, ambele metale reciclate. Cu frumuseti care aleg sa schimbe, prin atitudine si stil de viata, lumea din imediata lor apropiere, Romania are si anul acesta ce arata.
Sa le tinem, asadar, pumnii concurentelor Miss Earth Romania 2012 si sa visam impreuna la o lume mai curata, o lume in care frumusetea si implicarea, bunul-simt, moderatia fac legea.