Saptamana 6-10 aprilie, Saptamana Altfel, a fost marcata asa cum se cuvine si de voluntarii “Let`s Do It, Romania: am dat startul training-urilor pentru elevi in judetele dunarene. In cadrul campaniei “Let`s Do It, Danube!”, vorbim cu elevii despre ce inseamna comportament responsabil si care sunt lucrurile pe care le pot face zi de zi, pentru a avea grija de mediu si a economisi resursele planetei, dar si despre importanta Dunarii pentru comunitatile care o gazduiesc.
Asadar, o echipa vesela formata din Octavia, Andrei si subsemnata a poposit in zilele care au trecut in judetul Olt. Aveam intalnire cu 6 scoli, iar pentru mine a fost prima experienta cu copii. Sincera sa fiu, am avut mai multe emotii decat in cazul adultilor. Copiii sunt imprevizibili, se plictisesc mult mai usor si chiar trebuie sa ai calitati de entertainer ca sa le captezi atentia :) Iar eu am rupt de ceva timp contactul cu scoala si cu perioada 7-14 ani :)
4 lucruri pe care le-am observat in urma unei zile petrecute vorbind despre reciclare, reutilizare si comportament eco:
– Elevii (din ziua de azi, haha) sunt extrem de receptivi si foarte interesati de tot ce inseamna grija fata de mediu si comportament eco-friendly. Fie ca traiesc in mediul rural sau urban, ei sunt informati si vin cu niste intrebari total neasteptate, despre lucruri foarte punctuale, de detaliu. Au standard ridicate sit e pot pune in dificultate daca nu esti pregatit :)
– Fata de perioada in care eram eu la scoala, acum exista o multime de activitati pentru elevi in care acestia se pot implica. Sunt foarte obisnuiti sa faca voluntariat, sa experimenteze, iar asta mi se pare fantastic, pentru ca sunt deschisi la nou si nu le e teama sa incerce lucruri
– Avem o multime de cadre didactice care sunt extrem de implicate si pun suflet in activitati care sunt, pana la urma, facultative. Iar atunci cand vorbim despre mediul rural, sa ai un astfel de professor alaturi de tine este extrem de pretios, mai ales ca oportunitatile nu sunt asa de multe ca la oras, iar aceste activitati sunt singura sursa de inspiratie si de dezvoltare
– Spre deosebire de acum 20 de ani, acum vad mult mai multi copii dezghetati, care nu se tem sa fie ei insisi. Pun intrebari oricand, vin la final sa mai faca completari sau sa mai intrebe ceva, au curaj si dezinvoltura. Ceea ce ma bucura :)
Training-urile “Let`s Do It, Romania!” in scolile din judetele dunarene continua pana la finalul lunii mai. In aceeasi perioada, echipa Let`s Do It, Romania! organizeaza si o caravana de film documentar “Dunarea, Amazonul Europei”, considerat ca fiind cel mai spectaculos documentar despre Dunare realizat in ultimii ani, care prezinta fauna si flora din zonele prin care fluviul trece, dar si importanta turistica si comerciala pe care Dunarea o are in economia Europei.
Campania de educare continua cu concursul de creatie “Exploratorii Dunarii” (care a inceput de pe data de 21 aprilie), in care elevii vor impartasi povestile lor cu Dunarea si se va incheia cu o tabara in Delta Dunarii dedicata elevilor cu rezultate deosebite (luna iulie).
Dragi elevi, ne place tare sa va vedem devenind adulti responsabili!
Articol scris de Anca Banita