Poluarea cauzată de consumul de plastic este un subiect pe tema căruia au loc foarte multe discuții și dezbateri. Acest tip de poluare reprezintă o problemă gravă și reală care necesită o soluționare cât mai rapidă.
În ultima vreme s-a observat un număr din ce în ce mai mare de acțiuni prin care se încurajează reducerea plasticului, printre care amintim câteva pe care am început să le vedem și în viața de zi cu zi: reciclarea mai prudentă a deșeurilor din plastic, utilizarea de materiale alternative, biodegradabile pentru obiectele de unică folosință (tacâmuri, farfurii, paie, pahare etc.).
Cu toate acestea, trebuie să ne simțim încurajați de aceste acțiuni și să contribuim cât de mult posibil la limitarea consumului de plastic prin câteva schimbări pe care le putem face când vine vorba de propriul stil de viață. Vom reuși, astfel, să reducem treptat dependența asupra acestui material care este din ce în ce mai periculos atât pentru noi, cât și pentru mediul înconjurător.
Iată, așadar, 10 modalități prin care putem reduce consumul de plastic:
- Încercați pe cât posibil să evitați cumpărarea apei sau a altor băuturi îmbuteliate în sticle sau alte recipiente din plastic. O alternativă sustenabilă ar fi achiziționarea de băuturi îmbuteliate în materiale reutilizabile (cum ar fi sticla, metalul sau ceramica) sau biodegradabile (carton sau plastic reciclabil) sau achizitionarea unui sistem pentru filtrarea apei de acasa pentru a reduce consumul de recipiente din plastic.
2. Alegeți să folosiți pungi reutilizabile pentru depozitarea alimentelor gătite. Sute de mii de animale marine sunt ucise din cauza deșeurilor din plastic în fiecare an. Prin această acțiune veți contribui la reducerea cantității de deșeuri generale și la prevenirea deteriorării vieții marine.
3. Încetați să mai folosiți sau să mai comandați la restaurant sau la bar paie pentru băuturi. Cele mai multe restaurante și magazine au ales materiale biodegradabile pentru paie, însă paiele din plastic încă sunt folosite în anumite locuri.
4. Alege haine biodegradabile și de calitate. Cele mai multe articole vestimentare din zilele noastre sunt sintetice și conțin microfibre din plastic, particule ce ajung atât în aer, cât și în apă. În cazul în care nu există posibilitatea imediată de a achiziționa haine sustenabile, încercați pe cât posibil să selectați o temperatură cât mai scăzută la spălare, iar în cazul în care doriți să le aruncați, puteți căuta locurile speciale de reciclare a hainelor din materiale sintetice.
5. În cazul în care sunteți nevoiți să cumpărați sticle sau alte recipiente din plastic aveți grijă să le colectați și să le reciclați corespunzător (în containerele specifice pentru deșeurile din plastic).
6. Atunci când mergeți la cumpărături reutilizați propriile sacoșe și plase în detrimentul acelora care vă sunt oferite sau vândute la supermarket. În acest fel puteți evita atât consumul de plastic, cât și cheltuielile inutile.
7. Este important să alegeți produse cosmetice și de igienă care să fie sustenabile – atât din punctul de vedere al substanțelor folosite, cât și al materialelor din care acestea sunt ambalate.
8. O altă metodă prin care puteți reduce consumul de plastic este să alegeți un mod de a curăța mai natural, prin folosirea unor ingrediente ce se află în propria casă (bicarbonat de sodiu, oțet, lămâie). În acest fel, veți evita cumpărarea soluțiilor de curățenie, care în cele mai multe cazuri sunt depozitate în sticle din plastic. Există foarte multe astfel de rețete de curățare ce conțin ingrediente organice, rețete ce erau folosite și de bunicii și părinții noștri. De asemenea, în acest fel, puteți evita și inhalarea substanțelor toxice ce se află în foarte multe produse de curățat.
9. Atunci când mergeți la piață sau la supermarket, evitați depozitarea fructelor și legumelor în pungi din plastic de unică folosință. O alternativă ar fi să folosiți pungile biodegradabile, iar dacă acest lucru nu este posibil, folosiți plasele reutilizabile.
10. Evitați să cumpărați cafea sau ceai de la automate sau cafenele care încă folosesc pahare din plastic. În schimb, alegeți să vă preparați cafeaua acasă și să folosiți căni sau pahare din materiale sustenabile (din ceramică, sticlă sau din oricare alt material care este biodegradabil sau reutilizabil). Pe lângă faptul că veți cunoaște modul în care a fost preparată cafeaua, reușiți să reduceți considerabil consumul de plastic, deoarece deșeurile din plastic provenite din consumul de băuturi calde sunt printre cele mai întâlnite atât în zonele terestre, cât și în oceane.
Drumul către o nouă viață care ar ajuta la apărarea mediului înconjurător poate fi puțin dificil la început, dar cu toții suntem conștienți că această cale merită tot efortul nostru. Pentru a nu pune multă presiune pe noi înșine, cel mai util ar fi să încercăm să alocăm o zi din săptămână în care să acționăm sustenabil. Treptat, aceste acțiuni vor deveni practici obișnuite în viețile noastre de zi cu zi.
Vă încurajăm să ne scrieți și să ne spuneți ce practici sustenabile aveți deja în propria rutină și dacă nu, suntem aici oricând aveți nevoie de sfaturi.
Pentru mai multe informații și acțiuni prin care puteți contribui la reducerea consumului de plastic vă recomandăm să consultați aceste surse:
Plastic Tides https://www.plastictides.org/
9 ways to reduce your plastic use https://www.greenpeace.org.uk/news/9-ways-reduce-plastic-use/
51 Ways to reduce plastic use or completely eliminate it! https://www.reefrelief.org/2013/01/51-ways-to-reduce-plastic-use-or-completely-eliminate-it/