Ei, dupa un fresh up party unde am primit o Tequila gratuita, ne-am imbarbatat si eu si prietena mea, cu inca 4 persoane sa facem o echipa pe 25 septembrie…insa, “prietena” s-a razgandit asa ca m-am decis sa m-apuc de treaba pe cont propriu si am sunat, m-am interesat si in final am ajuns coordonator la cortul de comandament din parcarea de la Iulius Mall….fara ca cineva sa-mi spuna ce am de facut, m-am asezat in fata unui laptop, am ridicat telefonul NOKIA care suna in continuu si am inceput sa fac “treaba”.
Vreau sa spun ca suna-suna intr-una telefonul, nu mai puteam cu cate 10 apeluri nepreluate si listate catre mine de memoria telefonului. Ajungeam sa dau bipuri inapoi, pentru a raspunde solicitarilor grupelor. Respectivele grupe de obicei aveau problema ca nu gaseau mormanele alocate, dar o fost si caz in care au terminat prea repede si solicitau alocarea altui morman in zona respectiv. Ei, au primit exact un morman la Cheile Turzii de la mine, loc turistic de o raritate deosebita in judetul Cluj.
Apoi tare o fost si faza cu soferita care m-o sunat de vreo 10 ori, si numa cu mine vroia sa vorbeasca, caci erau intre Soimeni si Vultureni si nu gaseau mormanul! N-o sa uit niciodata prin ce faze am trecut sa le explic ca Soimeniul are forma de V pe harta si ei se aflau pe ramura din dreapta a V-ului, spre coltul ramurii, spre Vultureni si au trecut de iesirea din sat, si au trecut de altfel si de morman…si se tot sfatuiau, ca n-aveau GPRS sa le spuna exact unde sa vireze la dreapta…ca o fi tehnologia moderna dar nu din bani putini…
Apoi suna o tanti de la groapa de gunoi a Huedinului ca ce mai trebuia sa selecteze pe saci deseurile daca oricum la groapa ajungea…si asa voluntarii lasau sacii la drumul mare, de unde urma sa vina cineva sa le ridice…sau asteptau cu lapsus sa vina masina sa ia sacii ca nu plecau pana nu vedeau sacii disparuti de pe drum ca doar n-au lucrat sa nu-si vada finalizarea muncii.
Ei, a fost deci o zi de neuitat (s-a gasit si o bancnota de 1 RON, cine spune ca voluntarii nu sunt bine platiti), dar sa speram ca nu va fi nevoie inca o data de LDIR.
Îţi mulţumim, Katalin Kiss!
