Final de cartare în Braşov: “ Natura nu poate să digere ceea ce nu a creat!”

Inventarierea mormanelor de deşeuri s-a realizat organizat, urmărindu-se pe de o parte 26 de trasee fixe care au la bază drumurile principale din judeţ (europene, naţionale şi judeţene) precum şi individual, voluntarii urmărind trasee proprii (ex. trasee turistice-montane sau trasee parcurse pe biciletă – din acest punct de vedere în judeţ s-au desfăşurat 2 ediţii “Let’s Bike It” în care peste 20 de voluntari au participat la cartare pe biciclete, parcurgându-se în medie 60 km). Până în momentul de faţă, în judeţul Braşov s-au identificat un număr de 350 de mormane de deşeuri prin procedeele amintite, însa numărul acestora se estimează că ar putea ajunge la 400 în urmatoarea săptămâna. Pe baza informaţiilor adunate de voluntari, care au fost centralizate, s-a creat harta electronică a tuturor mormanelor de deşeuri. Harta actualizată  poate fi consultată în variantă digitală la adresa web http://intranet.letsdoitromania.ro/hartaverif/  

 

După data de 15 septembrie  va începe şi procesul de alocare a mormanelor, prin care voluntarii înscrisi pe site vor avea ocazia să-şi aleagă locul unde vor decide să meargă la curăţenie. Din acest punct de vedere vom revenii cu informaţii de actualitate în zilele ce urmează.

 

Din punctul de vedere al resurselor umane, în procesul de cartare au fost implicaţi peste 150 de voluntari din întregul judeţ. Majoritatea acestor voluntari au confirmat prezenţa lor şi în data de 25 septembrie 2010, ziua naţională de curăţenie.

 

Astfel, echipa de coordonare a judeţului Braşov vă invită să vă inscrieţi pe site-ul www.letsdoitromania.ro ca şi persoană de contact, în cazul în care doriţi să vă formaţi o echipă, sau ca membru al unei echipe.

 

Autor: Codrin Fătu – Coordonator Cartare LDIR Braşov

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *