,,A lupta’’, ce vorbe mari! Dar ce valoare au ele fără neînsemnatul ,,pentru’’. Într-adevăr în viaţă nu poţi lupta fără nici un scop. Dar pentru ce luptăm noi în viaţă? ,,Pentru multe lucruri nobile, măreţe” ar răspunde oricine. Mulţi dintre noi, însă, luptă în principal pentru un lucru omniprezent, a cărui valoare nu este suficient precizată: natura.
Pe data de 25 septembrie 2010 voluntari din întreaga Românie au luptat împotriva poluării, împotriva ignoranţei, pentru natură. Printre aceştia s-au numărat şi elevi ai Școlii ,,Bogdan-Vodă”, din Rădăuţi. Împreună, tineri şi adulţi, cadre didactice sau elevi, copii sau părinţi, cetăţenii au pus umărul la treabă cu scopul de a curăţa de ,,accesoriile” nedorite, lăsate de cei fără respect pentru natură, spaţiile verzi. Ce au reuşit? Ei bine, după orele de muncă, cu grămezile de saci lângă ei, toţi s-au putut bucura, dar şi întrista. Puteau fi bucuroşi că totul era curat şi parcă proaspăt. Aveau şi de ce să fie trişti, căci neglijenţa oamenilor, a cărei mărturie stăteau toate deşeurile, putea transforma din nou spaţiul curat intr-unul deloc plăcut.
Campania ,,Let’s do it!”, introdusă de curând în România a dovedit că putem realiza orice în ţara noastră dacă dorim cu adevărat. Ne putem transforma casa, patria intr-un loc al prospeţimii, al frumuseţii şi al dragostei de natură. Putem fi aproape siguri că în anii următori din ce în ce mai mulţi români se vor alătura campaniei, ceea ce este lucrul cel mai important, căci luându-l drept exemplu pe altul, omul învaţă să fie bun. Ţara noastră, care pare să fi decăzut, curăţată şi îngrijită, poate atrage mulţi turisti, ajutând economia.
Poate că într-o bună zi toţi românii vor aprecia natura aşa cum se cuvine, dar până atunci putem doar spera că aceste campanii vor izbuti să aducă deşteptarea în minţile celor care văd natura ca pe un lucru minor, că vor reusi să o salveze de ameninţarea poluării…Toţi suntem fiinţe raţionale, capabile să înţelegem că, o distrugem sau nu, facem oricum parte din natură şi deci ucigând-o pe ea ne ucidem pe noi înşine. Ignoranţa poate ucide, deci.
Putem spune că, după răbdare, respectul este cea mai mare calitate, căci, bun sau rău, dacă respecţi un lucru îl vei proteja. Să respectăm natura, mama noastră, care ne hrăneşte, să o ajutăm şi să o iubim. Atunci vom putea spune că suntem cu adevărat români, căci ţinem cu adevărat la ţară, dar şi la întreaga Terră.
Georgiana Potapenco- Clasa a VIII-a A,
Școala cu clasele I-VIII Nr.5 ,,Bogdan-Vodă”,
Rădăuţi, Jud. Suceava