Cu siguranţă, o zi pe care atât noi, membri echipei nu o vom uita vreodată, cât şi cei care au ajutat la curăţarea României de gunoaie şi au arătat că se poate.
Exact cu o zi înainte de Ziua de Curăţenie Naţională, eram la call center la Media Sat, unde telefoanele sunau întruna, oamenii erau în alertă, aveau nevoie de ultimele informaţii pentru a ne fi alături aşa cum se cuvine.
Eu mă pregăteam, pe lângă multele mail-uri şi lucruri de rezolvat, de participarea la emisiunea Happy Hour. Unde m-am simţit foarte bine, m-am întâlnit cu o parte din persoanele publice care ne susţin şi care cred în Let’s Do It, Romania! Scurtă prezenţa în emisiune, dar numai bună să mă energizeze.
A doua zi, nu a mai fost timp de emoţii. Am fugit la centrul de comandament, am văzut prima ştire, am auzit primele apeluri telefonice, oamenii ieşeau la curăţenie şi am plecat şi eu să îmi îndeplinesc rolul de voluntar. Am mers la curăţenie cu Zoli de la Sistem şi după 3 ore, am plecat îngroziţi de câte gunoaie sunt şi tot mai convinşi de nevoia de a face Let’s Do It, Romania!
Undeva prin judeţul Prahova, mai precis la Păuleşti, Leonard Doroftei s-a alăturat celor aproape 7 000 de voluntari şi a ajutat la curăţarea frumoaselor zone de deşeurile care poluează de atâta timp natura.
La Sinaia, trupa Holograf a confirmat încă o dată că este alături de Let’s Do It, Romania! şi că este dornică să trăiască într-o ţară curată.
Smiley, primul susţinător al Let’s Do It, Romania! a ales să meargă la curăţenie în oraşul natal, Piteşti, spre bucuria voluntarilor veniţi la curăţenie.
După o zi intensă şi un an de muncă nebunesc pentru întreaga echipă Let’s Do It, Romania!, a venit şi bine-meritata petrecere care a avut loc cu sprijinul celor de la KulturHaus. Ne-au fost alături o parte din voluntarii noştri dragi, reprezentanţi ai unor companii, Zoli de la Sistem, Mihai de la Hi- Q, băieţii de la KUMM. Bucuria şi mulţumirea sunt foarte vizibile în poza de mai jos. We did it!
AR FI FOST MULT MAI BINE DACA VEDEAM MAI MULTI POLITICIENI, MANELISTI, REPREZENTANTI AI TIGANILOR(NU-I POT NUMI RROMI PENTRU CA NE FAC DE RAS ORIUNDE SE GASESC, IN TARA SAU AIUREA)SI ALTII CARE VORBESC MULT SI FAC FFFFF……….. PUTIN.