Un copil de patru ani nu înțelege ce înseamnă schimbările climatice. Înțelege însă foarte bine că floarea din ghiveci se ofilește dacă uită să o ude și că parcul arată altfel când nu sunt pungi în iarbă. Acolo începe educația ecologică: în lucruri concrete, pe care preșcolarul le poate atinge, observa și îndrepta cu mâna lui.
La grădiniță nu formăm specialiști în protecția mediului. Formăm deprinderi. Copilul care închide robinetul cât se săpunește, care duce hârtia la coșul potrivit și care ridică o sticlă de pe alee fără să i se ceară va face aceleași gesturi și peste douăzeci de ani, firesc, fără efort. Vârsta preșcolară este momentul în care comportamentele se așază cel mai ușor și rămân cel mai mult.
Există și un al doilea efect, la fel de important: copilul duce acasă ce învață la grupă. De multe ori familia începe să sorteze deșeurile pentru că cel mic a venit de la grădiniță cu regula și a impus-o la masa de seară. Un preșcolar convins este cel mai bun ambasador al mediului într-o familie.
Ca să funcționeze, educația ecologică are nevoie de instrumente potrivite vârstei: povești, jocuri, experimente simple, activități în aer liber, imagini clare. De aceea am realizat pentru acest proiect prezentări PPT pentru cadre didactice și pentru copii, fișe de lucru, descrieri de activități și jocuri, materiale gata de folosit la grupă, gândite astfel încât fiecare educatoare să poată începe de mâine.
Cred în Doers School pentru că pornește de la ideea corectă: grija față de natură nu se predă, se face. Iar cei mai buni doers pot începe de la trei ani.
Peter Izabella
Profesor pentru învățământ preșcolar, Grădinița Bucuria Copiilor, Sibiu, Mediaș
