Let’s Do It, Romania! organizează Ziua de Curățenie Națională pe 21 septembrie!
26 de județe din România se alătură celor peste 100 de țări care fac curățenie în aceeași zi în lume!
Let’s Do It, Romania! revine cu o nouă zi de curățenie națională pe 21 septembrie și va avea loc în 26 de județe din România.
Pe 21 septembrie sunt așteptați voluntari din Ilfov, Bihor, Botoșani, Vâlcea, Mehedinți, Constanța, Timiș, Satu Mare, Hunedoara, Ialomița, Tulcea, Mureș, Prahova, Olt, Argeș, Neamț, Dolj, Vrancea, Suceava, Brașov, Cluj, Giurgiu, Maramureș, Harghita, Bacău, iar la Sibiu, acțiunea va avea loc pe 28 septembrie.
Pentru echipele județene, lista de contacte este disponibilă pe site-ul https://
”Ne-am propus ca și anul acesta să ne alăturăm mișcării globale Let’s Do It, World! și să facem din nou curățenie în România alături de voluntarii noștri. Anul acesta, împlinim 9 ani de la prima acțiune și ne bucurăm să sărbătorim împreună, pentru o Românie mai curată”, a declarat Ștefan Buciuc, președintele Asociației Let’s Do It, Romania!.
Deșeuri semnalizate prin aplicația TrashOut
Voluntarii mobilizați pe 21 septembrie vor curăța deșeuri a căror cartare sau identificare a mormanelor de deșeuri se realizează cu aplicația de mobil TrashOut. Aplicația poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay și cuprinde informații despre loc, tipuri, originea deșeurilor pentru analiză și pentru a arăta progresul realizat.
Cu ocazia a 10 ani de la începuturile Let’s Do It, Romania! a fost lansată cartea Let’s Do It,
Cartea spune povestea celor 10 ani de evoluție a celei mai mari mișcări sociale din România și explică într-un mod onest și plin de curaj cum au reușit o mână de voluntari să convingă peste 200 000 de români să iasă la prima Zi de Curățenie Națională desfășurată pe 25 septembrie 2010, dar și cum a evoluat organizația nou înființată spre 1.800.000 de voluntari mobilizați în 6 acțiuni naționale, ultima dintre ele fiind organizată pe 15 septembrie 2018, alături de alte 150 de țări de pe Glob.
Cartea este disponibilă pe https://www.curteaveche.ro/
Anul trecut, 158 de țări din întreaga lume au participat la Ziua de Curățenie Mondială, adică 11 milioane de voluntari care au strâns 88.500 tone de deșeuri.
Mișcarea Let`s Do It, World!, organizatorul evenimentului World Cleanup Day, a luat naștere în 2008, atunci când Estonia a organizat prima Zi de Curățenie Națională și a reușit să mobilizeze 50 000 de voluntari într-o singură zi. România este parte din rețeaua internațională Let`s Do It World! încă de la început, fiind a patra țară care a organizat o acțiune națională de curățenie. Comunitatea s-a dezvoltat în ultimii 10 ani și numără astăzi 150 de țări cu experiență sau care vor organiza pentru prima oară o Zi de Curățenie Națională în 2018.
Cifre relevante despre situația deșeurilor în România și în lume
- Cel puțin jumătate din cantitatea de plastic care există astăzi a fost produsă în ultimii 15 ani (National Geographic, iunie 2018)
- Deșeurile din plastic tind să se acumuleze în mijlocul oceanelor. “Insula” din Oceanul Pacific este estimată că ar fi de aproximativ 3 ori dimensiunea Franței (între 700,000 și 1,6 million km2)
- În fiecare an, 4,8-12,7 milioane de tone de plastic ajung în oceane din râuri și zone de coastă. Asta înseamnă 15 saci de plastic pentru fiecare metru de coastă din lume. Dacă tot acest plastic ar fi pus în camioane, linia formată din acestea ar înconjura planeta de 24 de ori (Jemma Jambeck, Universitatea Georgia, 2015)
- Din tot plasticul produs vreodată, doar 9% a fost reciclat (Jemma Jambeck, National Geographic, 2018)
- Mai mult de 3,5 miliarde de oameni nu au acces la cel mai elementar sistem de gestiune a deșeurilor (ISWA, Globalization and Waste Management, 2012)
- Un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere pe an și mai puțin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat
- România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului.
“Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1.800.000 de voluntari în acțiuni de curățenie națională și peste 50 000 de elevi și părinți în proiecte de educație ecologică.
Care e motivul pentru care actiunea de la Sibiu se realizeaza cu un decalaj de o saptamana?