”Nu tăia orbește, copacul nu mai crește!”

 

Sâmbătă, 29 martie 2014, între orele 10:00 – 13:00, în Parcul Câineni din Ploiești, peste 60 de voluntari au participat la campania ”Nu tăia orbește, copacul nu mai crește!” organizată de Fundația RoSmile.

Această acțiune a avut loc cu ocazia ”Lunii pădurii” (15 martie – 15 aprilie), unul dintre cele mai importante evenimente silvice și ecologice, ce are ca scop evidențierea importanței pădurilor și a rolului acestora în menținerea echilibrului ecologic. Ca un răspuns dat celor care ”taie copacii orbește”, voluntarii au plantat noii copaci legați la ochi.

Partenerul principal al acestui eveniment a fost Compania Timken. Alături de aceștia evenimentul s-a bucurat de sprijinul Primăria Municipiul Ploiești, S.G.U Ploiești și Asociația Tinerilor de la Valea Călugărească.

”Este prima actiune facuta facuta in cadrul parteneriatului Let’s Do It, Romania si Fundatia RoSmile. Daca in anii precedent implicarea mea si coordonarea proiectului a fost ca volunar pasionat de mediu si preocupat de a avea un judet curat, anul acesta am decis sa facem mai multe actiuni la nivelul judetului Prahova iar parteneriatul intre cele doua asociatii ne va permite organizarea de activitati pe parcursul intregului an. Directiile de implicare pentru acest an sunt : educatia,implicarea voluntarilor in activitati de colectare deseuri, amenajarea unor zone, plantarea de copaci etc  ” – a declarat Florentina Pantilimon – Coordonator Regional RoSmile si coordonator Let’s Do It, Prahova.

Cei peste 60 de voluntari au venit din partea Fundației RoSmile, Asociației Tinerilor de la Valea Călugărească, de la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești, de la Grupul Școlar Administrativ și de Servicii Victor Slăvescu, de la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza”, de la Liceul de Artă Carmen Sylva, Colegiul Tehnic Toma N. Socolescu.

În total au fost plantaţi 50 de copăcei, aceştia aparținând speciilor catalpe, mesteacăni, paltini, arbuști foioși și rășinoși.

La nivelul judetului Prahova, in anul 2014 Fundatia RoSmile este organizatorul campaniilor Let’s Do It, Romania!.

Iancovici Mihaela- Claudia,

Coordonator comunicare

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *