trains

Trenurile olandeze circulă de la 1 ianuarie doar cu energie eoliană

Începând cu 1 ianuarie, toate trenurile din Olanda circulă doar cu energie eoliană, informează compania națională feroviară NS. Este o premieră la nivel mondial. Astfel, cele 1.200.000 de călătorii cu trenul care au loc zilnic în Olanda se desfășoară cu zero emisii de CO2.

Cum a fost posibil?
NS și compania energetică Eneco au stabilit anul trecut că, începând din ianuarie 2018, Eneco va distribui energia eoliană necesară pentru toate trenurile companiei feroviare.

Datorită faptului că s-a mărit numărul de ferme eoliene din zona rurală și de Coastă a Olandei, obiectivul celor două companii a fost atins cu un an mai devreme.

Astfel, cei aproximativ 600.000 de pasageri care circula zilnic pe căile ferate olandeze sunt primii din lume care pot călători datorită energiei eoliene. Compania feroviara efectuează în jur de 5.500 de călătorii pe zi. Cu energia produsă de o singura turbină eoliană într-o oră, un tren poate merge în jur de 190 kilometri.

NS consumă anual 1.2B kWh de energie eoliană pe an, aceeași cantitate pe care o consumă împreună toate locuințele din Olanda. Compania și-a propus să își micșoreze consumul de energie cu 2% în fiecare an, iar din 2005 compania a reușit să folosească cu 30% mai puțină energie în călătoriile sale.

<>br

Surse articol: The Guardian, Bright Vibes
Surse foto: Sursa 1, Sursa 2

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

2 thoughts on “Trenurile olandeze circulă de la 1 ianuarie doar cu energie eoliană

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *