O lege din Franța cere plante sau panouri solare pe acoperișurile noilor clădiri

Parlamentul francez a votat, în primăvara acestui an, o lege conform căreia noile clădiri din zonele comerciale trebuie să își acopere parțial acoperișurile cu plante sau cu panouri solare.

“Acest proiect de lege este un pas înainte și un important punct de sprijin pentru orașe mai verzi și mai inteligent organizate. Sunt atâtea acoperișuri nefolosite în orașul nostru, iar fotovoltaicele reprezintă soluția perfectă pentru a profita de poziția lor, acestea integrându-se perfect în peisajul urban ”, a declarat pentru CBS News James Watson, CEO al European Photovoltaic Industry Association.

Aplicarea legii mediului va ajuta semnificativ la reducerea costurilor pentru energie.  Același efect îl are și  umplerea acoperișurilor cu plante. Iarna, clădirile vor avea nevoie de mai puțină căldură, în timp ce vara se va reduce consumul de la aerul condiționat.

Alt avantaj ar fi reducerea efectului de “căldură insulară urbană”, care este asociat cu creșterea temperaturii aerului în timpul verii în zonele metropolitane.

Pe termen lung, legea va ajuta la rezolvarea unor probleme importante ale mediului, iar proprietarii clădirilor vor economisi bani.

Alte țări în care acoperișurile verzi sunt deja populare : Germania, Australia, dar și Norvegia, care a început recent construcția primei “autostrăzi a albinelor”, pentru a ajuta albinele aflate deja pe cale de dispariție.

Exemplul acestor țări ar trebui extins la nivelul întregii lumi. CBS News scrie că doar în 2014, energia solară a salvat, la nivel global, aproximativ 110 milioane de tone de emisii de dioxid de carbon.

 

Autor: Florina Mirică

Sursa articol: CBS News, The Mind Unleashed

Sursa foto: The Mind Unleashed

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *