Să vorbim despre gunoi: incinerarea deșeurilor vs. economia circulară

Reading Time: 5 minutes

Subiectul deșeurilor nu este cel mai atractiv subiect. Oricum ar fi, deșeurile ar putea să vadă în sfarșit lumina soarelui (la modul figurat, nu la propriu, căci deșeurile expuse la soare sunt și mai repugnante). Subiectul incinerării deșeurilor în sistemele de gestionare a acestora este unul controversat în cadrul Uniunii Europene.

Așa zisa incinerare “de la deșeu la energie” sau ‘waste to energy’ în limba engleză, este o tehnologie de gestionare a deșeurilor care generează energie (de obicei caldură sau curent) din combustia de deșeuri urbane. Suedia s-a aflat de curând în atenția presei datorită eforturilor de reciclare revoluționare care au devenit atât de eficiente, încat suedezii importă acum deșeuri din alte țări pentru a ține pasul cu cererile de consum de energie.

Nu avem nevoie de o rezolvare tehnică, avem nevoie de soluții practice.

La prima vedere, transformarea deșeurilor în energie este un truc care se aseamană cu transformarea apei în vin. În realitate însă, această comparație este valabilă numai dacă acel vin provine din sticla puțin dubioasă ce se găsește în coșurile cu reduceri de la magazinul ALDI. Tot te vei îmbăta de la el, dar mahmureala de trei zile care îi succede te va face să te întrebi din ce motiv iți faci mereu așa ceva. Căutăm mereu un răspuns simplu, dar rareori luăm în considerare consecințele inevitabile.

Când vine vorba de incinerare, vrem să ne lăudam cu soluțiile noastre sustenabile legate de depozitarea deșeurilor, dar nu luăm în considerare ce este sustenabil pe termen lung. La prima vedere, ciclul de la deșeuri la energie pare o soluție clasică: scapă de gunoaie și transformă-le în energie, însă problemele apar atunci când te gândești cum să definești noțiunea de deșeuri.

La începutul secolului XX, se crease deja nevoia de a gestiona deșeurile. Pe măsură ce subiectul a luat amploare, același lucru s-a întâmplat și cu deșeurile în sine. Acum un secol, numai aproximativ 7% din deșeuri proveneau de la produse fabricate (în general de la hârtie sau sticlă), în timp ce în ziua de astăzi aproximativ 71% din deșeuri sunt alcătuite din produse sau ambalaje – majoritatea fiind fabricate din plastic.

sdaasd

Infografic de Carlotta Cataldi pentru Zero Waste Europe

Deșeurile sunt o resursă, avem nevoie de soluții mai bune

Când vine vorba de consum, plasticul a schimbat regulile jocului într-o lume a confortului și convenienței. Totuși tratăm aceasta resursă foarte des ca pe gunoi – atât la modul propriu cât și la figurat. Nu toate tipurile de plastic sunt tratate la fel, pentru anumite tipuri precum PET (ex: sticle de apa și suc) există infrastructura necesară pentru a le colecta, iar uneori există și recompense materiale pentru a le recicla. În Germania poți primi până la 25 de cenți pe sticlă, ceea ce pot spune din experiență personală că uneori poate duce la certuri între colegi de casă în legătură cu cine este proprietarul sticlei.

În orice caz, ambalajele de plastic flexibile (pungile de plastic de unică folosință, ambalajele de la chipsuri, ambalajele de pâine, ambalajele de la batoanele de ciocolată, majoritatea ambalajelor de la alimentele congelate și multe altele) sunt considerate imposibil de reciclat, în funcție de țara în care te afli.

Această situație ne determină să ne punem următoarea întrebare: de ce anumite deșeuri pot fi reciclate sau considerate a fi adecvate pentru reciclare și altele nu? Răspunsul este pentru că nicăieri nu se definește ce este reciclabil și ce nu. În momentul în care lăsăm autoritățile locale sau naționale să decidă asupra acestei probleme, este de înțeles faptul că cei care folosesc WtE (Waste to Energy) au o definiție mai necruțătoare, mai ales având în vedere faptul că majoritatea centralelor WtE au contracte pe termen lung cu aceste orașe. Orașele sunt restricționate de către aceste contracte pe termen lung: din moment ce costurile pentru a implementa o infrastructură WtE sunt destul de ridicate, orașele trebuie să le folosească pe termen lung pentru a își recupera investiția.

Incineratorul din Belvedere, care în momentul deschiderii era cel mai mare arzător de deșeuri din Europa

sdsad

Photo by diamond geezer (CC BY-NC-ND 2.0)

Incineratoarele sunt o barieră în calea unui procent mare de reciclare. Putem observa această discrepanță destul de clar pe teritoriul Europei. În Copenhaga, unde se folosește foarte mult WtE, 60% din deșeuri sunt considerate de nereciclat, în timp ce în Treviso, un oraș care separă 85% din deșeurile pentru reciclat, procentajul scade până la 15%. Putem concluziona că deșeurile ce nu pot fi reciclate însumează 10-15% din ceea ce producem, asta înseamnă 50 de kg pe cap de locuitor în fiecare an.

Capacitatea de incinerare în Europa atinge o valoare anuală de 81 de milioane de tone metrice pe an. Dacă toți europenii ar recicla în modul în care o fac cetățenii din Copenhaga, ar trebui să dublăm capacitatea de incinerare în Europa (221 tm) – asta presupunând că vrem sa ardem toate deșeurile, ceea ce nu este realist.

Dacă toți cetățenii europeni ar recicla precum locuitorii din Treviso în ziua de astăzi, ar trebui să reducem capacitatea de trei ori pentru a ajunge la o valoare de 25 tm.

Pentru o economie circulară trebuie să urmăm ierarhia deșeurilor

Începând cu luna decembrie 2015, Comisia Europeana a propus un pachet economic circular pentru anul 2030, iar rolul WtE este încă discutabil. În timp ce unii cred că este un sistem de suport adăugat la economia circulară, în Suedia și Danemarca este mai probabil să devină un sprijin pentru țările în care ratele de reciclare stagnează.

În prezent, Europa Centrală și de Est au contracte pentru îmbunatățirea sistemelor de gestionare a deșeurilor ce alocă 50% din 5,4 miliarde de Euro din fondurile Uniunii Europene pentru incinerare și tratament termic. Organizațiile non guvernamentale roagă oficialii să se razgândească, având în vedere că acest sistem a fost clasificat drept nesustenabil și în același timp este o investiție financiară de proporții.

Dacă CEE nu reformulează aceste contracte, acestea vor fi închise într-o înțelegere ce folosește o mare sumă de bani pentru a construi o infrastructură de incinerare. Este de așteptat ca după ce ai investit asa de mult pentru a construi un sistem, vei vrea să obții o valoare echivalentă în energie. Aceste contracte pe termen lung ne dau senzația unui fals sentiment de siguranță și oferă puțină motivație pentru inovație și pentru restructurarea în manieră durabilă la nivelurile superioare ale lanțului de producție.

Sistemele de gestionare a deșeurilor mai au multe progrese de făcut, iar în momentul de față scopurile pot fi atinse. Trebuie doar să alegem să analizăm efectele pe termen lung ale folosirii WtE în loc să ne complacem în așa zisele beneficii pe termen scurt.

Acest articol este scris de către bloggerul independent Laura Mahoney și tradus în limba română de Antonia Petre.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *