Acoperișurile nou construite din Franța trebuie să fie acoperite cu panouri solare sau plante

Ca răspuns la presiunile exercitate de activiștii de mediu, Franța a adoptat o lege care impune ca acoperișurile de clădiri noi să fie cel puțin parțial acoperite cu plante sau panouri solare. Acest lucru s-a întâmplat după ce analizele de smog de la laboratoarele de la Plume au arătat că Parisul a avut cea mai slabă calitate a aerului din lume în 2015.

Studiile au arătat că acoperișurile acoperite de plante pot îmbunătăți semnificativ calitatea aerului în orașe puternic populate. În plus, acoperișurile verzi pot reduce cantitatea de energie necesară pentru răcirea unei clădiri în timpul verii sau încălzirea acesteia în timpul iernii.

Franța nu este prima țară care a adoptat o astfel de lege. Acoperișurile verzi sunt deja populare în Germania și Australia. În 2009, Toronto a devenit primul oraș din Canada care a adoptat o lege care prevedea că toate clădirile industriale și rezidențiale trebuie să aibă acoperișuri acoperite cu plante. Parisul și-a luat angajamentul ca până în 2020 să adauge o suprafață de 100 hectare de teren “verde”.

Shelter-Residents-Get-Organic (1)

 

Pentru a atinge acest obiectiv, orașul a adoptat o lege care le permite locuitorilor să planteze grădini urbane. Rezidenții pot obține autorizații pentru a crește fructele, legumele, florile și alte plante. Grădinile trebuie însă întreținute fără pesticide.

De asemenea, rezidenții care primesc aceste autorizații primesc un “kit de plantare”, care conține sol vegetal, semințe și alte lucruri pentru a-i ajuta să înceapă. Această nouă lege încurajează oamenii să devină creativi și să construiască pereții vii și grădini suspendate.

Scopul legii este construirea unei metropole mai eco-friendly, iar cum efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai evidente, ajută la îmbunătățirea calității aerului.

Surse articol: CSGlobe, Earthables

Surse foto: Sursa 1, Sursa 2

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *