Interviu Andreea Petruț: “Mi-aș dori să-i strâng în brațe sau să le strâng mâna în semn de mulțumire fiecăruia dintre participanții Let’s Get Green!”

Pe Andreea o vezi de cele mai multe ori la birou vorbind la telefon, câteodată de zeci de ori pe zi. Este omul de legătură între cele peste 500 de școli participante în proiectul Let’s Get Green! și echipa Let’s Do It, România! și cea care se ocupă de coordonarea rețelei de echipe județene ale organizației. Îi place să ajute oamenii și crede că dedicându-și timpul și energia în relația cu voluntarii și beneficiarii proiectelor din localitățile țării, poate schimba România la firul ierbii, acolo unde este cel mai mare nevoie de implicare.

1. Spune-ne cine ești, ca să știm cu cine stăm de vorbă.

Petruța pentru prieteni, 28 de ani, cu anii de copilărie petrecuți în Codlea și Brașov, cu studenția trăită din plin în minunatul Cluj. ONG-istă și activistă convinsă, pasionată de politică, trăiesc și îmi dedic aproape tot timpul pentru cauzele în care cred. Iubesc oamenii, natura și dreptatea.

2. Ce pasiuni ai, cum îți petreci timpul liber?

Politică și activismul civic. Acum le păstrez pe ambele pentru puținul timp liber care mi-a mai rămas, chiar dacă în anii trecuți au reprezentat pentru mine un mod de viață. Cred mult în cetățenia activă și în puterea oamenilor simpli de a schimbă societatea. Merg la proteste cât de des pot pentru că le consider vitale pentru democrație și una dintre formele prin care putem să schimbăm status-quo-ul. Mai cred în acțiune colectivă, în asociații și grupuri comunitare, în orice structură care organizează oamenii și îi aduce împreună pentru a lupta pentru o cauză comună.

Timpul liber mi-l mai petrec încercând să înțeleg realitatea în care trăiesc și a-mi antrena imaginația pentru a căuta soluții pentru probleme sociale. Am o slăbiciune pentru persoanele vulnerabile și marginalizate, îmi place să interacționez cu ei, să-i ascult, să le ofer o vorba bună, o îmbrățișare și să-i ajut în măsura în care pot.

3. Cum ai aflat de “Let’s Do It, România!” și ce te-a convins să intri în echipă?

Știam de Let’s Do It! din 2010 de la prima curățenie și am auzit multe despre ei în ultimii ani, fiind conectată la lumea ONG-urilor. Anul trecut prin vară am decis să-mi schimb locul de muncă. Am vrut să-mi găsesc singură un nou job, fără să apelez la rețeaua de cunoștințe și prieteni. Am căutat aproape 2 luni zilnic pe site-urile de job-uri ceva care să mi se potrivească. Am aplicat înainte la o singură organizație, pentru că celelalte anunțuri nu treziseră în mine niciun sentiment. Eram aproape resemnată, când am dat peste anunțul de la Let’s Do It, România! Citeam descrierea și cumva simțeam că mă potrivesc cu totul în această organizație și că pot avea în ea rolul la care visam. La fel de importante au fost și proiectele în care urma să lucrez, pentru că mi-am dat seama că pot avea un impact foarte mare cu ele, iar asta pentru mine contează mai mult decât orice. Nu în ultimul rând, m-a entuziasmat și ideea că voi lucra cu oamenii. Mi-au lipsit mult la fostul loc de muncă, iar eu am dependență de oameni, fără ei nu pot să-mi găsesc energie și putere să dau cât de mult pot într-un loc.

 

4. De cât timp ești parte din echipa Let’s Do It, România!?

18 septembrie 2017, dar mă simt de parcă aș fi aici de-o viață.

5. Care sunt realizările tale din “Let’s Do It!” de care ești cel/cea mai mândru/mândră?

Tot ce s-a întâmplat în proiectul Let’s Get Green!. Sunt zeci de mii de copii și părinți și mii de profesori care s-au implicat în numeroase acțiuni de voluntariat și au devenit mai responsabili față de mediu datorită acestui proiect. Mi-aș dori să-i strâng în brațe sau să le strâng mâna în semn de mulțumire fiecăruia, dar mă mulțumesc să-i privesc în poze cu inima strânsă.

Tot mândră sunt și de colegii noștri din țară, echipele de coordonare județene Let’s Do It, România! care formează Rețeaua Națională. Când am preluat coordonarea acestora, aveam aproape jumătate din echipele județene lipsa sau inactive, dar în câteva luni am reușit să avem echipe funcționale în aproape toate județele țării, cu oameni dedicați la care mă gândesc ori de câte ori simt că mă lasă puterile.

Și încă un mare motiv de bucurie și mândrie în viață mea la Let’s Do It! este Emilia, care s-a alăturat echipei anul trecut în noiembrie pentru a mă ajută în proiecul Let’s Get Green! Am văzut-o pe Emilia cum crește și se dezvoltă de la o luna la altă, cum și-a găsit un loc în această organizație, cum a ajuns să fie respectată pentru muncă ei de toți colegii din echipă. Emilia a fost un test pentru mine și am încercat să creez o relație cu ea așa cum mi-am dorit și am visat să fi avut eu cu coordonatorii echipelor din care am fost parte.

6. Ce super eco-putere ai alege dacă ai avea puteri magice?

Aș planta responsabiltatea față de mediu în sufletul și mintea fiecărui cetățean. Aș pune în fruntea companiilor oameni manageri care se gândesc mai mult la oameni și mediu, decât la bani și profit. Aș pune în fiecare instituție publică centrală și locală cu rol în protecția mediului oameni pasionați de natură, competenți, cărora le pasă de lumea în care trăim mai tare decât orice altceva.

7. Povestește-ne despre o situație care te-a provocat în timpul petrecut în Let’s Do It! și despre cum ai reușit s-o depăsesti cu bine.

Am în fiecare zi cel puțin o situație care mă provoacă. Ultima a fost acum câteva zile când am cedat psihic în urma multor telefoane primite în care beneficiarii proiectului aveau nevoie de sprijin, iar eu nu puteam să-l ofer pentru că rezolvarea situațiilor nu ținea de mine. Sunt o persoană foarte sensibilă și foarte empatică, de aceea orice suferință a unui om cu care interacționez devine și a mea.

Am trecut cu bine peste după o tură seriosă de plâns, căci nu mi-e rușine să plâng, prin care am reușit să mă descarc de toate sentimentele acumulate. M-au ajutat și colegii din echipa, căci ne-am mobilizat exemplar și am încercat să căutăm cu toții soluții pentru a rezolva problemele apărute.

8. Ce citat inspirațional îți ghidează viața?

Am două: unul găsit când eram mai mică într-o mema pe facebook: “I’m not a fighter, I’m a lover, but I will fight for what I love.”

Și-mi mai place mult unul de la Michel Moore: “I refuse to live in a country like this, and I’m not leaving.”

9. Cum te remotivezi când ai un moment dificil? Care sunt sursele tale de inspirație?

Mă gândesc la copiii participanți în proiectul Let’s Get Green!, la părinții lor, la profesori. La faptul că vreau să fiu în proiectul asta ca la final să le putem renova școlile câștigătorilor, pentru ca elevii să se bucure de condiții mai bune de învățare. Mă mai gândesc la colegii din echipele noastre județene, la faptul că și-au petrecut ani de zile ca voluntari în mișcarea asta, având rezultate spectaculoase. Ei sunt o sursă de inspirație pentru mine, de oameni care fac minuni în comunitățile lor și care țin vii și active județele țării. Și nu în ultimul rând, la natură și la scopul final al acțiunilor noastre și a misiunii pe care o avem în această oragnizatie.

10. Cum vezi Let’s Do It, Romania! peste 10 ani? Dar peste 100?

Mi-ar plăcea să nu mai fie nevoie de Let’s Do It, Romania!peste 10 sau 100 de ani. Asta s-ar putea întâmplă într-o lume ideală. În lumea reală mereu vor exista probleme, iar ONG-urile au un rol fundamental în societate atunci când lucrurile nu merg bine. Mi-ar plăcea să văd Let’s Do It, România! dezvoltându-se mai mult în zona de politici publice și advocacy și să combine acest tip de activitate cu acțiunile comunitare și de voluntariat unde are deja un portofoliu foarte bogat. Aș vrea ca Let’s Do It, Romania! să fie peste ani un stakeholder cheie în luarea de decizii publice la nivel național, iar comunitățile noastre județene și locale să poată contribui la realizarea schimbărilor la firul ierbii.

11. Adaugă, te rugăm, o întrebare despre ține (ceva ce ți-ai dori să se știe despre ține) și răspunde la ea.

Ce ai face cu dacă prin absurd te-ai trezi în cont cu un miliard de euro?

I-aș investi pe toți în construirea a două organizații:

– Un partid politic care să lupte pentru împotriva sărăciei, care să promoveze drepturile omului și o politică responsabilă față de mediu

– Un ONG cu rol civic și social care să aibă rol de centru de resurse pentru cetățeni și alte organizații, care să le ofere tot ce au nevoie pentru a participa la viață cetății și pentru a-i ajuta pe cei mai puțini norocoși.

Sunt două instrumente prin care cred că aș putea transformă societatea așa cum o visez, iar banii ăștia mi-ar face visul mult mai simplu de realizat. O să lupt pentru visul meu și fără banii ăștia și îl cred realizabil, doar că nu știu dacă o să apuc să trăiesc în viată asta cât să-i văd și rezultatele.

12. Convinge în două-trei fraze o persoană să facă voluntariat.

 

Lumea nu se schimbă singură și nici nu o putem schimbă de unii singuri. La baza oricărei schimbări sociale au stat acei oameni care într-o zi au decis să iasă din zona confort și să se implice în societate. Voluntariatul e cea mai simplă cale prin care putem face asta, indiferent de mediul din care suntem, de statutul social, de venituri, de etnie sau de orientarea sexuală. Privește voluntariatul ca pe un mijloc și nu ca pe un scop în sine. Scopul final e cauza în care crezi, care rezonează cu inima ta și în care ești dispus să investești timp, energie și tot ce ai tu mai bun.

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *