Cu toții avem o parte din noi care tânjește după o viață simplă, într-o casă micuță, unde să trăim în comuniune cu natura. Însă ne lăsăm purtați de tentațiile vieții moderne și sperăm că vom trăi acea viață liniștită la bătrânețe.
Rob Greenfield din San Diego este un activist care ne demonstrează că nu este atât de greu să trăim o astfel de viață. El are o casă de doar 1,5 metri lățime și 3 metri lungime, care însă este foarte comodă și are tot ce îi trebuie. Activistul a cumpărat-o de pe Craigslist pentru 950$. A rezolvat ușor și problema locului unde să o locuiască. A scris un anunț în care cerea un loc unde să își pună casa, în schimbul îngrijirii grădinii și alte treburi de-ale casei. Rob a găsit cu ușurință un astfel de loc, iar acum locuiește pe gratis, chiar în oraș.
Rob și-a botezat casa “Teeny Greeny” și, pentru că este atât de mică, o folosește doar pentru dormit. Are și o baie exterioară și o mică bucătărie. El reușește să trăiască fără bani, dar și fără datorii, pentru că, atunci când are nevoie de ceva ce nu poate fi găsit în natură, oferă la schimb servicii, nu bani.
Pe acoperișul casei și-a pus panouri solare, iar hrana și-o cultivă singur. În plus, mănâncă doar alimente proaspete, așa că nu are nevoie de frigider. Apa și-o colectează foarte simplu: a montat jgheaburi pe casa vecinului și ambii profită de apa astfel strânsă. El reușește să trăiască fără bani, fără un loc de muncă, fără stres și fără griji. Cum ar fi să ai și tu o astfel de viață? :)
Povestea lui Rob ne arată că fericirea nu stă în lucrurile materiale. Poate avem impresia că nu putem trăi o zi fără laptop sau mobil, însă fericirea este mult mai simplă de atât. De multe ori este chiar în fața noastră, însă noi nu o privim. Rob a avut curajul să o privească și chiar să meargă către ea. Iar natura joacă un rol important în starea noastră de bine :)
Autor: Florina Mirică
Sursa foto: Mother Nature Network
Sursa articol: True Activist
Cred ca acest comentariu nu va fi publicat, iar daca va fi publicat voi fi foarte injurat de “talibanii eco”. ;)
Eu zic sa nu exageram, va recomand calea de mijloc, sa protejam natura, dar sa nu ne intoarcem in epoca de piatra.
Cred ca 90% dintre lucrurile care-l inconjoara nu sunt realizate de el si cred ca nu sunt din materiale naturale (hainele, cauciucurile, becul, cutiile, paturile, casa etc.).
In plus, are un loc de munca, chiar daca nu apare ca atare: se ocupa de gradina si face servicii pentru diverse obiecte.
Tot ce face acest om este ca scoate din ecuatie banul. Prin urmare, cred ca nu plateste impozite, contributii la sanatate etc. , lucru incorect (daca pateste ceva si-l gasesc bolnav, tot cei carora nu le platea contributii o sa-l trateze si tot politistii ii ofera securitate, atata cata este).
Omul citeste o carte (tiparirea unei carti nu este un lucru prea “bio”).
A invatat sa citeasca, dar nu plateste contributii pentru invatamant.
Eu zic sa fim rezonabili.
Banul nu este dusmanul, banul este o unealta (buna sau rea devine doar in mana omului care foloseste acea unealta).
Lucrurile materiale nu aduc fericirea, dar sunt utile.
Stim cu totii asta.
Imi vine sa rad cand vad astfel de articole, postate de persoane care vin la un job folosind un SUV extrem de poluant, aprind o tigara si beau o cafea, dau drumul la computer (care functioneaza cu o chestie divina, nu cu energie electrica din arderea carbunilor) si posteaza un articol pe blog.
Haideti sa fim seriosi si sa nu ne furam singuri caciula. :)
Astept injuraturile. :)