Danemarca este prima țară europeană care a reușit să producă, într-o zi cu vânt puternic din această vară, cu ajutorul energiei eoliene, 140% din nevoia de electricitate a țării. A fost produsă atât de multă energie, încât a reușit să exporte și în Norvegia, Germania și Suedia.
Datorită vântului puternic, Danemarca a reușit în doar o zi să producă 116% din nevoia de electricitate a țării, iar a doua zi cifra a crescut la 140%. Pregătită pentru astfel de situații, aceasta a dat 80% din surplus Germaniei și Norvegiei, care l-au stocat în sisteme hidroelectrice, iar 20% a mers către Suedia.
“Asta arată că o lume alimentată 100% din energie regenerabilă nu este o fantezie. Energia eoliană și alte surse regenerabile pot fi o soluții pentru decarbonatare și pot asigura aprovizionarea în perioadele cu cerere mare”, a declarat pentru The Guardian Oliver Joy, purtător de cuvânt pentru organismul comercial al Asociației Europene pentru Energie Eoliană.
Într-o zi obișnuită, în Danemarca se asigură 29% din energia necesară cu ajutorul eolianelor. Se estimează că până în 2020, jumătate din electricitate va fi asigurată de fermele de eoliene, iar în fiecare an se va înregistra o creștere de 18%.
“Dacă vrem ca situația Danemarcei să se repete la o scală europeană, este esențial să îmbunătățim infrastructura și să ne asigurăm că țările își deschid granițele și comercializează electricitate pe o singură piață”, afirmă Kees van der Leun, reprezentant al Ecofys, firmă de consultanță în energie regenerabilă.
Trei sferturi din capacitatea eoliană a Danemarcei vine din fermele de eoliene de pe litoral, care sunt în mare parte finanțate de Guvern.
Nici România nu stă rău la acest capitol, suntem pe locul 10 în UE, în topul țărilor cu un număr semnificativ de centrale eoliene. În plus, avem cel mai ridicat potential din sud-estul Europei în acest domeniu.
Autor: Florina Mirică
Sursa foto: The Guardian.
Surse de informare: theguardian.com si theindependent.co.uk.