Sâmbătă 25 septembrie 2010 elevii de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” au făcut parte din echipa de 8000 de voluntari din județ în acțiunea de ecologizare din proiectul național LET’S DO IT, ROMANIA! – ZIUA CURĂŢENIEI NAŢIONALE.
Ţara de origine a inițiativei a fost Estonia în 2008, au urmat apoi Letonia şi Lituania în 2009. Acțiunea din România presupune implicarea cetățenilor, a autorităţilor locale, a firmelor private, a operatorilr de salubritate , a persoanelor publice şi a mass-mediei pentru a mobiliza voluntarii sa iasă in ziua stabilită şi să cureţe deșeurile conform planului realizat de către echipă.
Prin acest proiect voluntarii şi-au propus curăţarea mormanelor de gunoi depozitate în diversele areale din ţară într-o singură zi. Gunoaiele identificate şi curăţate erau cele aruncate de cetățeni localnici sau turiști.
Obiectivele pe termen lung ale proiectului sunt responsabilizarea cetățenilor faţă de mediul înconjurător, colaborarea cu autoritățile pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi sistemului de amenzi.
Echipa LDIR a liceului Gheorghe Magheru a fost formată din 30 de voluntari, elevi ai claselor IX-XII, profil Resurse naturale şi protecţia mediului, conduşi în desfăşurarea activităţii de profesorii Vulpe Carmen şi Linoiu Armand; echipa a avut numărul 277. Elevilor li s-a prelucrat Manualul pentru Ziua Curăţeniei Naţionale, li s-a făcut instructajul SSM, li s-au prezentat cazurile neprevăzute posibile, iar pentru elevii minori s-a completat câte o Declaraţie Participare Minori. Elevii au fost dotaţi cu echipament cu însemnele liceului, mănuşi şi saci pentru colectarea deşeurilor. Zona repartizată în vederea ecologizării a fost Sişeşti – Lotrului – şoseaua de centură. Deşeurile colectate au fost ridicate prin acţiunea coordonată de Primărie, prin domnul Găvănescu Sorin.
Prin participarea la proiect s-a urmărit inducerea unei atitudini pozitive în rândul elevilor faţă de problemele de mediu, stimularea capacităţii de voluntariat, constituirea unei alternative plăcute de petrecere a timpului liber, implicarea tinerilor în viaţa comunităţii şi aplicarea în practică a unor noţiuni teoretice.
Coordonator proiect:
Prof. Ing. Pătrăşcoiu Simona
In continuare, felicit initiativa tuturor celor implicati in acest proiect!! A facut bine tuturor si mai ales naturii!
Am doar o intrebare: De ce nu s-au incarcat toate pozele voluntarilor? Pentru ca printre multitudinea de poze pe care le-am parcurs, nu le-am regasit si pe cele ale echipei din care am facut parte, este doar o constatare..neplacuta (si pozele au fost transmise colegei dvs. Anca Banita, chiar in seara petrecerii)..
All the Best!
Foarte frumos si benefic pentru educatia tinerilor si nu numai.
Speram ca in anul 2011 sa gasiti lideri mai buni pe Zona Bazinului Raului Trotus, lasand Bacaul sa-si desfasoare activitatea pe zona de dincolo de Magura. Sunt indignat ca nu s-a mediatizat si actiunile celor din Onesti, care s-au implicat in igenizarea de pe Raul Trotus si Casin. Nu mai vorbim de fotografii.
Fotografiile au fost trimise catre poze {at} letsdoitromania {punct} ro si nu au aparut pe site? Ati trimis povestea de la curatenie pe povesti {at} letsdoitromania {punct} ro? De indata ce le primim, vor fi facute publice.
Sau dati un forward la anamaria {punct} hancu {at} letsdoitromania {punct} ro si rezolvam :)
Multumim pentru participare!