Mergem la Colegiul “Virgil Madgearu” împreună cu prietenii de la D`Avent

Maine susţinem la Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din Bucureşti training-ul de reciclare creativă . Ne sunt alături prietenii noştrii de la D`Avent.  Acest training este organizat în cadrul proiectului Şcoala mea e Eco pentru clasa lui Octavian Ceban, câştigătorul concursului de eseuri “Cum arată ziua mea eco?”.  Îl felicităm şi aşteptăm să îi cunoaştem colegii :D

Cum arată ziua mea eco?

“Oamenii de știință precum astrofizicienii, fizicienii, chimiștii sau matematicienii au cercetat probabilitatea ca o planetă din univers să îndeplinească toate condițiile necesare vieții cunoscute de noi. Aceștia au avut în vedere aspecte precum: poziția planetei într-un sistem solar cu planete gigant care o pot apăra de meteoriți, posibilitatea ca în acel sistem solar să fie o stea care să nu dea nici prea multă, nici prea puțină căldură pentru a nu se supraîncălzi sau îngheța planeta, posibilitatea că există o lună care stabilizează înclinarea axei fără de care pe pământ ar fi oscilații de temperatură și climatice cu certitudine insuportabile, posibilitatea de a avea o atmosfera cu suficient oxigen pentru a asigura viața organismelor complexe etc. Ei au acordat cu indulgență o probabilitate pentru a exista o planeta cu condiții necesare vieții de 1 la  1015, probabilitatea de a te naște aici încă nu poate fi calculată. Din aceste motive consider că eu, ca locuitor al acestei planete, pe lângă dreptul de trăi și a mă bucura de natură, am câteva obligații pentru a proteja ceea ce am primit.

Pentru a salva natura de la dezastru și specia umană de la autodistrugere nu este de ajuns ca o autoritate să ia câteva măsuri pentru a ocroti natura, ci fiecare om în parte trebuie să ajute la această inițiativă. În fiecare zi, prin activitățile noastre, putem ajuta natura prin diverse obiceiuri. Pentru a îndemna la mai mult curaj, voi prezenta “ziua mea eco”.

În fiecare dimineață la baie nu consumăm apa inutil, de exemplu, când ne spălăm pe dinți, închidem apa la robinet sau numărul de bai îl putem reduce înlocuind cu dușul. Nu pare a avea rezultate spectaculoase, dar dacă un număr cât mai mare de oameni procedează așa, are. De asemenea, folosim mașina de spălat vase sau rufe la capacitate maximă, evitând risipa de apă, detergenți sau electricitate. Putem ajuta natura în majoritatea activităților noastre. De exemplu, când mergem la cumpărături de alimente trebuie să avem punga noastră de acasă, preferabil nu din plastic, de fiecare dată; pe lângă faptul că este și mică economie în bugetul fiecăruia, într-un număr cât mai mare, ajută natura prin descurajarea industriilor de a produce plastic. Un alt obicei poate fi eco, acela de donare a produselor electronice sau a hainelor către persoane nevoiașe, acest lucru poate reduce impactul industriei față de natură. Un alt obicei al meu este acela de a aduna bateriile epuizate din casă și a le duce o dată la ceva timp în locuri speciale de reciclare. Alte activități care pot fi făcute cu ușurință acasă sunt selectarea hârtiei, care poate fi dusă la tomberonul special pentru hârtie. Acest lucru se poate face și cu sticlele; de exemplu, în blocul în care locuiesc, lângă toboganul de gunoi exista un loc pentru sticle de plastic, iar metoda se dovedește utilă și profitabilă.

Chiar și în timpul școlii putem avea activități eco. De exemplu, în Colegiul Economic Virgil Madgearu din București exista locuri special amenajate chiar în clasă pentru a pune hârtii, iar dacă ai sticlă de plastic o poți pune la tomberonul special din afara școlii. O altă idee ingenioasă este aceea de a reduce numărul de coli folosite pentru prezentarea diferitelor proiecte sau referate de către elevi, profesorilor sau invers, prin prezentarea conținutului virtual, prin intermediul calculatorului din clasa și a video-proiectorului. Prin implementarea acestei metode din Colegiul Economic Virgil Madgearu în toate instituțiile de învățământ se pot salva tone de hârtie anual. O altă metodă de a salva hârtia poate fi ca pentru xeroxuri, în cazul în care ce se copiază nu este ceva oficial, să se folosească hârtia de 2 ori, față-verso, sau folosite hârtii din caiete.

Seara e cel mai ușor să ai activități eco. Cele mai populare sunt stingerea luminii unde nu este necesar, stingerea televizorului sau a calculatorului când nu le folosim, activități pe care pe practic și eu.

De departe cea mai importantă activitate eco este să îi faci și pe alții să fie eco, să îți urmeze obiceiurile pentru conservarea naturii, iar apoi ei, la rândul lor, să facă asta cu un număr cât mai mare de oameni. Când toți oamenii vor ajunge să fie eco, atunci ne putem considera civilizați. Atunci rezultatele vor fi enorme și omenirea își va construi un viitor mai sigur. Din acest motiv consider că cea mai importantă activitate eco este îndemnarea celorlalți să o facă și ei la rândul lor, să convingă pe alții că așa este normal, uman, firesc.

Acest lucru este posibil plecând de la dialoguri convingătoare, fără a cădea în penibil cu colegul de bancă sau alți prieteni apropiați, până la implicarea în activități de voluntariat pentru salvarea naturii și participarea la concursuri pe aceasta temă. Într-un cuvânt: implicarea.

În opinia mea, pentru a determina un număr cât mai mare de oameni, în special copii, să aibă în programul de zi cu zi astfel de lucruri, ca ele să devină obișnuință, insesizabile, este nevoie de o informare obiectivă asupra situației actuale, riscurile pe care le vor întâmpina ei și copiii sau nepoții lor în timp, dar cel mai important aspect este convingerea că această inițiativă este firească și reflectă superioritatea omului.”

de Octavian Ceban 

 

Revenim cu relatări de la eveniment si cu poze!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *