Poiana Brasov e mai curata si datorita noua!

Am fost si noi la curatenie pe 25 septembrie. :)

Fosti studenti, din toate colturile tarii (Olt, Prahova, Neamt, Arges) ne-am intalnit in Bucuresti.

Acum locuim aici, muncim aici… dar nu ne consideram bucuresteni (nu am nimic cu bucurestenii, doar ca noi nu ne consideram):)

Ne-am ales un morman in Brasov, am zis sa imbinam utilul cu placutul.


Ne place foarte mult zona Brasovului, unii dintre noi chiar vrem sa ne mutam acolo, asa ca am pornit sambata dimineata sa curatam mormanul nostru, undeva langa Poiana Brasov.

Am ajuns la 10 si un pic la Predeal si nu am gasit pe nimeni la centrul de langa gara… asa ca am pornit catre Rasnov.

Pe drum multi voluntari curatasera deja mormanele lor. Erau foarte multi saci pe marginea drumului si oameni voiosi care inca mai curatau. Incepusem sa ma sperii de cati oameni erau pe teren: daca ne-a luat cineva mormanul?

Am ajuns in Rasnov unde doamna viceprimar s-a dovedit a fi de nota 10 pentru ca era foarte animata de intreaga actiune si dornica sa ajute. Mi-a placut foarte mult de ea. Mai erau acolo 2 persoane fara echipa care ni s-au alaturat, si astfel am facut o echipa de 8 :)

Un alt lucru care m-a impresionat placut a fost ca pe langa o localitate (nu i-am retinut numele) erau localnici pe marginea drumului care curatau. Si aveau o caruta in care incarcau sacii cu gunoi. Mi s-a parut genial… inseamna ca mesajul a prins radacini si la oamenii de la tara (lucru pe care nu prea il credeam posibil)

Am ajuns la morman si  echipa noastra de 8 oameni a umplut 36 de saci + alte materiale de constructii. Am gasit foarte multe cabluri in mormanul nostru, si noi credem ca “au renuntat ursii la internet pe cablu, acum au wireless”, altfel cum sa explicam atatea cabluri in padure?

Cei de la Urban au venit si i-au ridicat si totul a fost foarte bine.


Cu ce am ramas?

Am ramas cu multumirea ca am participat, ca am facut ceva si ca nu am stat cu mainile in san.

Nu a fost foarte greu de curatat doar ca am fost socati si tristi sa vedem cate lucruri poate sa arunce omul in padure.  Am gasit sticle de suc de pe vremea lui Ceausescu, foarte multe cabluri (ca cele de pe stalpi si unele chiar mai groase), obiecte sanitare, sticle si borcane multe, etc.

Am fi putut sa mai curatam mult si bine, ca era mizerie in toata padurea, pana departe, dar am obosit, ni s-au terminat sacii si ne presau si cei de la Urban care tot treceau prin zona si intrebau “ mai aveti?”.

Acum, ceea ce sper e sa nu se termine aici. Sa se mai organizeze si anul viitor o actiune similara. Mormanele mari de zeci de ani au fost curatate, intr-un an se vor strange altele, dar sigur nu la fel de mari. Daca o sa se faca o zi de curatenie cativa ani de acum incolo, sigur o sa fie mult mai bine. Deja este mai bine! :)

Sper doar ca organizatorii sa nu se dea batuti sau sa se lase descurajati de ce zic unii sau altii si sa continue.

Acesta a fost primul pas… dar daca noi o sa povestim cum a fost si o sa impanzim net-ul cu povestile noastre, la urmatoarea curatenie o sa fim sigur mai multi si mai bine organizati :)

Poate ca un ONG care sa se ocupe de cartare pe parcursul unui an ar fi binevenit, iar apoi, o zi de MARE curatenie. :)

Eu cred ca s-a facut o treaba buna, cu toata nesimtirea unor romani sau a unor autoritati. Lumea s-a implicat si cu totii am facut treaba foarte buna.



We really did it Romania!


Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

2 thoughts on “Poiana Brasov e mai curata si datorita noua!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *