Si Vrancea a facut

Si am facut cat de bine am putut. O echipa unita si eficienta care a gasit si sponsori pentru logistica, a promovat si proiectul in judet, a mobilizat voluntari, a cartat din greu si a curatat cu simt de raspundere multe dintre arealele naturale. Si a trezit si autoritatile. Am vrea sa spunem la sfarsit ca totul a iesit perfect. Numai ca nu putem. Au mai fost primarii care nu au dorit sa colaboreze. Nici macar n-au vrut sa le fie trimisi voluntari in ograda lor, pe motiv ca e curat, desi cartarea aratase altceva. Sau aveau de cules si nu aveau vreme. Am avut uneori impresia ca i-am deranjat. Cand cetatenii se trezesc ca vor sa faca ceva sa fie mai curat, autoritatile s-ar putea sa spuna ca nu au bani sa stranga gunoiul, ca nu au unde sa-l depoziteze sau ca sunt in afara orelor de program.
Si cu toate astea, desi epuizati de efort, la sfarsitul proiectului am gasit satisfactia muncii depuse in entuziasmul cu care voluntarii s-au implicat. Oamenii vor deci sa schimbe ceva, asa ca pana la urma si cei ce administreaza treburile publice vor trebui sa se miste mai bine. Si pentru ca vrem o tara mai curata, avem nevoie nu doar de oameni dispusi sa ridice gunoaiele altora sau sa nu le mai arunce anapoda, dar si de legi si masuri coercitive aplicate tuturor celor care isi bat joc de natura. Fie ei cetateni sau autoritati.
Multumim tuturor celor implicati in Vrancea . Pana acum am primit vesti de la 4300 de voluntari care au strans 8765 saci.
Let’s do it, Romania si de maine incolo!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *