« Timiş »

Daca adversarul joaca murdar, intra pe teren si lupta pentru TIMIS!

Echipa Nationala De Actiune cauta talente in Judetul Timis! Avem nevoie de o echipa completa, formata din 21 jucatori.

Avantajele de a fi implicat intr-un proiect de responsabilizare nationala le stim cu totii. Trebuie doar sa iti imaginezi cum va fi in 24 septembrie cand jumatate de milion de oameni vor iesi din case sa faca din Romania o tara mai curata.

Hai in Echipa Judetului Timis Let's Do It, Romania!

Completeaza formularul de aplicare de aici pana in 3 iulie ora 24.00, iar daca vei fi selectat, ne vom intalni la un interviu. Dupa o scurta perioada de training vei intra apoi pe teren ca Titular in Echipa Nationala de Actiune!

Daca nu vrei sa te implici in organizare, avem si alte actiuni interesante pentru tine.

Sambata, 2 iulie, daca te plictisesti pe-acasa sau daca nu ai alte planuri, te invitam la o plimbare la Padurea Verde.

Plimbarea asta activa e parte a proiectului Let’s Do It, Romania! Are scopul de a inventaria mormanele de gunoi de pe langa Acumularea de la Dumbravita. E o colaborare intre LDIR si www.Expeditia-Verde.ro, competitie verde la care participa Timisoara, Brasov, Iasi si Bucuresti.

Asta este si inceputul in Judetul Timis al celui mai mare proiect de implicare sociala din Romania.

Saptamana viitoare, in 9 iulie, va invitam din nou pe toti la o plimbare de data asta pe biciclete, in cadrul Let’s Bike It! Este o actiune nationala, fiind implicate in aceeasi zi mai multe judete.

Daca doar te uiti, esti al doisprezecelea jucator al adversarului!

In alta ordine de idei, vrem sa va reamintim modalitatile de informare si comunicare privind proiectul si evenimentele LDIR din Timis.

Principala sursa de informare ramane pagina oficiala a proiectului, www.LetsDoItRomania.ro. Urmeaza apoi blog.letsdoitromania.ro/timis.

Informatii mai puteti gasi urmarindu-ne pe:

Group Facebook: http://www.facebook.com/group.php?gid=208947754782

Profil Facebook: http://www.facebook.com/LetsDoItRomania

Pagina Facebook: http://www.facebook.com/LetsDoItRO

Twitter: http://twitter.com/#!/LetsDoItRo

Numai bine si va astept la antrenamente!

de Echipa LDIR - Timiș - June 29, 2011

LDIR Timis sustine Expeditia Verde! Etapa a 3-a – Cartarea!

In a treia saptamana, aventurierii din Expeditia Verde sunt provocati sa isi adune trupele si sa carteze o zona atribuita de Let’s Do It, Romania!

Let's Do It, Romania! Timis - Expeditia Verde Cartare Timisoara

Fotografia nu este de la Padurea Verde de la Timisoara, ci de la Sacaramb, de langa Deva, dar cu siguranta vom gasi si noi asa ceva.

Cei care vor sa participe la cartare se pot inscrie pe platforma online Expeditia Verde, pe pagina lui Andrei, prin postarea unui comentariu.

Zona pe care i-am alocat-o lui Andrei este Padurea Verde, zona lacului de la Dumbravita.

Ne intalnim sambata 2 Iulie, la Iulius Mall, la ora 10.00, iar de acolo plecam sa cartam.

de Echipa LDIR - Timiș - June 27, 2011

LDIR Timis sustine Expeditia Verde!


Unul dintre primele micro-proiecte din cadrul LDIR 2011 este implicarea nostra ca Partener strategic al proiectului Renault – Expeditia Verde.

Pe durata a patru saptamani in care se va desfasura campania Expeditia Verde, suntem cu totii invitati sa urmarim online pe www.expeditia-verde.ro ceea ce se intampla offline si sa ne implicam alaturi de bloggeri in rezolvarea sarcinilor aferente saptamanii in derulare.

In competitie sunt inscrise orasele Bucuresti, Brasov, Iasi si Timisoara. Bloggerul care reprezinta Timisoara este Andrei Crivat.

Prin urmare avem nevoie de-o mana de voluntari cumsecade care sa pozeze orice fel de element eco vad prin oras (Timisoara) si sa-i trimita pozele pe mail (il gasiti pe siteul lui) pana vineri, 24 iunie, seara cel tarziu, cu tot cu adresa exacta a elementului eco. Cat mai multe, cu atat mai bine.

Potrivit organizatorilor, urmatoarele sunt elemente eco:

- tomberoane de reciclare selectiva
– cladiri cu panouri solare
– centre de reciclare
– asociatii/ONG-uri legate de protejarea mediului
– restaurant bio
– targ bio
– parcari de biciclete
– eco-related evenimente

Pe site-ul lui Andrei putem gasi sarcinile pe care trebuie sa le indeplinim in fiecare saptamana. Mai avem asta si inca doua.

Let’s Do it!

de Echipa LDIR - Timiș - June 22, 2011

Decernare diplome: Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan”, Timisoara

Categoria Timiş

9 decembrie 2010, la ora 10.00, echipa de coordonatori Let’s Do It, Timis! a mers la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” din Timisoara, pentru a inmana diplome copiilor care au participat la Ziua Nationala a Curateniei. Aceasta festivitate de premiere ne-a oferit prilejul sa stam si noi printre acesti copii deosebiti, care ne-au primit cu multe zambete pe fata si au reusit sa ne emotioneze prin veselia lor.

Dorim sa le multumim tuturor copiilor din acest centru scolar pentru ca s-au alaturat multimii de voluntari care in 25 septembrie 2010 au iesit la curatenie. Ajutorul lor este cu atat mai important cu cat ei sunt copii cu deficient de auz, si implicarea lor in astfel de proiecte necesita un grad mai mare de responsabilitate pentru persoanele care ii insotesc.

Multumim foarte mult si doamnelor profesoare care au coordonat grupul de copii, multumiri speciale d-nei profesor coordonator Angela Mate. Sunteti un exemplu demn de urmat pentru multi dintre noi, si suntem mandri ca ne-ati fost alaturi in acest proiect!

Ati fost si sunteti un exemplu pentru Timisoara !

(in curand vom publica si testimonialul d-nei prof. Angela Mate)

de Echipa LDIR - Timiș - December 11, 2010

Let’s Do It, Timis! – Companii, institutii si ONG-uri implicate



In judetul Timis, la Ziua Nationala a Curateniei din 25 septembrie 2010 au participat 6578 de voluntari, doua treimi dintre acestia fiind reprezentati de echipe formate din reprezentanti ai companiilor, scolilor si ONG-urilor.
Implicarea companiilor, scolilor si ONG-urilor, precum si colaborarea cu autoritatile judetene si locale, alcatuiesc impreuna unul din pilonii principali care au stat la baza desfasurarii in bune conditii a actiunii de curatenie. Dorim sa aducem multumiri speciale tuturor, dupa cum urmeaza:


Institutii Scoli si Licee
Administraţia Naţională Apele Romane - Colegiul C.D. Loga Timisoara
Direcţia Apelor Banat, Timişoara Colegiul National “Ana Aslan” Timisoara
Agentia pentru Protectia Mediului Timis Colegiul National de Arta „Ion Vidu” Timisoara
Consiliul Judetean Timis Colegiul Tehnic “Azur” Timisoara
Directia Judeteana de Tineret Timis Grupul Scolar Industrial CFR Timisoara
Directia Silvica Timisoara Grup Scolar Silvic Timisoara
Garda de Mediu Timis Liceul de Arte Plastice Timisoara
Gruparea de Jandarmi Mobila Liceul “Grigore Moisil” Timisoara
“Glad Voievod” Timisoara Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timisoara
Inspectoratul Scolar Timis Liceul Teoretic Iris Timisoara
Penitenciarul Timisoara Scoala Cu Clasele I – VIII Nr. 15 Timisoara
Primaria Timisoara Scoala Cu Clasele I – VIII Nr. 18 Timisoara
Universitatea de Vest Timisoara Scoala Cu Clasele I – VIII Nr. 29 Timisoara
Universitatea Politehnica Timisoara Scoala Cu Clasele I – VIII Nr. 30 Timisoara
Regia Autonomă de Transport Timişoara – RATT Scoala Cu Clasele I-VIII Ghiroda
Biserica Vox Domini Scoala Generala Dumbravita
Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva
“Constantin Pufan” Timisoara


ONG-uri
Asociatia Culturala Sunet Ambianta Timisoara AIESEC
(A.C.S.A.T) – organizator PLAI fest Allma
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (ASCOR) Asociatia Dreptu’ la Verde
Asociatia Studentilor Geografi din Timisoara – GEOTIM Asociatia Ecotopia Romania
Liga Studentilor Facultatii de Mecanica Timisoara Asociatia Milenium Lugoj
Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Best Timisoara
din Timişoara – OSUT Centrul Crestin Metanoia
Clubul de Turism “Concordia” Lugoj Tineretul Maltez din Romania
Verde pentru Biciclete Student Plus
Liga AC Lumea muzicii – Doremipentrucopii
Medical Engineering Association Montan Group Prietenii Naturii – Lugoj
Noua Acropola Timisoara Organizatia pentru Educatie Noua
Rotaract Rotary Club Timisoara
Eco Club Timisoara Fundatia “Pro Periam”
Leo District124 – Romania


Companii
Alcatel-Lucent Timisoara Autoliv Romania SA
Auto Lugojana SA Bitea Construct SRL
Bosch Communication Center SRL Carpatair
3cinci.com Continental Automotive Products SRL
Continental Siemens Romania SRL Equilibrium Team
Fm Logistic SRL 24 Fun Timisoara
Herbalife Timisoara Iulius Mall Timisoara
Oce Software SRL Omron Electronics
Provident Financial Romania SC AIMS Human Capital Romania SRL
SC Atlassib SRL SC Axxom Services SRL
SC Booktravel SRL SC Contitech Romania SRL
SC Deltatel SRL SC Finara Consult SRL
SC Florimpex Tim SRL SC Fornetti Romania SRL
SC Frigoglass Romania SRL SC GreenForest SRL
SC Hella Lighting Romania SRL SC Honeywell Life Safety Romania SRL
SC Intersnaks Romania SRL Institutul de Studii si Proiectări Energetice SA
SC Linde Gaz Romania SRL SC Movidius SRL
SC Renania Trade SRL SC Retim Ecologic Service SA
SC Rokor Ecostyle SRL SC Spirall SRL
SC Subcontrol SRL SC Toluna Romania SRL
SC TRW Automotive Safety Systems SRL Timisoara SC Viele 2005 SRL
SC Whiteland Import Export SRL SC Wipro Techlogies SRL
Survey Sampling International SRL Timisoara.ro
Ursus Breweries S.A. Zoppas Industries Romania SRL
de Echipa LDIR - Timiș - November 23, 2010

Curatenie la Timisoara

Echipa
I-am convins sa vina cu mine pe mama mea (foarte sensibila la mirosuri, dar care a facut un efort pentru aceasta actiune), prietenul meu (care a renuntat la obisnuitul program de lucru de sambata), sora lui (care m-a sunat din proprie initiativa si m-a intrebat daca nu poate fi in echipa mea), o prietena (care a renuntat la o calatorie planuita de mai mult timp).

 

Pasul 1 – Mormanul disparut
Noi ne-am ales un morman pe Internet si in dimineata cu pricina am pornit spre el.
Coechipierii mei glumeau in masina: “Unde te grabesti asa, crezi ca iti fura cineva gunoiul?” :)
Ajunsi la coordonatele respective nu am vazut niciun morman… Derutati am sunat la omul care l-a cartat, pe care intamplator il cunosteam personal (Timisoara e un sat mai mare :)). Am intrebat si pe acolo si ni s-a spus ca se va face o parcare pe locul in care era mormanul si au pregatit locul pentru constructie. Totusi am vrut sa ne convingem si ne-am intors acasa sa vedem poza. Intr-adevar mormanul disparuse.

 

Pasul 2 – Plan B
Am scos de pe Internet mai multe poze si coordonate din aceeasi zona, Recas-Izvin, la imprimanta si am pornit din nou la drum.

 

Pasul 3 – Mormanul de la intrarea in Recas
Ne-am oprit la mormanul de la intrarea in Recas. Coechipierii mei au strans acolo 4 saci.
Din pacate erau si mult moloz si materiale de constructie pe care nu le-am putut strange ca nu aveam echipamentele necesare.
Eu am ramas vis-a-vis unde am vazut ca sunt gunoaie dispersate. Pe 50 m am strans un sac degunoi. Nu parea. Noroc ca m-au oprit coechipierii mei, care glumeau ca daca nu ma opresc merg pana la Timisoara pe jos :).
Un episod mai trist la acest morman a fost ca cineva a aruncat dintr-o masina un PET care aproape m-a nimerit…

 

Pasul 4 – Horror dupa linia de cale ferata
Ne-am indreptat spre urmatorul morman. In poza cat si la fata locului parea gunoi cat pentru un sac, maxim 2.
Cand ne-am uitat insa in tufisuri si pe sub iarba ne-am ingrozit. Am strans 14 saci de gunoi de acolo.
Evenimente neplacute: Un domn a venit si ne-a acuzat ca am intrat in casa lui, niste tineri ne-au povestit ca o doamna
a aruncat un Pampers folosit direct in fata lor.
Evenimente placute: Chiar cand am terminat a venit si masina de la salubrizare si a luat sacii. A fost un sentiment foarte placut.

 

Multumim inca o data celor care au facut posibila aceasta actiune.

 

Mult succes in continuare,
Alina Vacaru

de Oana Brătilă - November 8, 2010

Lugoj, 25 septembrie 2010

Let’s do it Romania ,LUGOJ !

Coordonator local: Craciun Razvan Catalin Tel :0733955649
Zona de actiune: Toate drumurile de iesire din Mun.Lugoj si Zona Lacului Surduc
Numarul de voluntari: ~450
Numarul de saci adunati: 1695
Durata actiunii: 09:00 – 15:00 voluntari si 09:00 – 12:00 Elevi
Grupuri Implicate:
Rotary Club, Rotaract Club Lugoj , Fira Autoliv , Firma autolugojana ,Firma Erina Company, Firma GoMedia, Firma Honeywell , Clubul de Turism “ Concordia” Lugoj ONG, Asociatia Milenium Lugoj, Campania Verde pentru Biciclete Lugoj, TenTV Lugoj.
Grupul Scolar Valeriu Braniste Lugoj, Colegiul National Iulia Hasdeu Lugoj, Colegiul National Coriolan Brediceanu Lugoj, Scoala cu clasele I-VIII Nr 2 Lugoj ,Scoala cu clasele I-VIII nr 6 Lugoj.
Sprijin din partea:
Primariei Mun Lugoj , Firma de salubrizare Salprest Lugoj, Apele Romane Lugoj , Ocolul Silvic Lugoj ,Inspectoratul Judetean Invatamant,Ten TV Lugoj.
Pe scurt:
Membri Clubului Rotaract Lugoj s-au asigurat de organizarea proiectului de ecologizare Le’t Do it Romania , in Mun. Lugoj .
Mediatizarea s-a facut pe postul de televiziune local, radio, ziar, afise dar si prin comunicarea proiectului in scolile din Lugoj.

Articol scris de Razvan Craciun, coordonator comunal Lugoj

de Echipa LDIR - Timiș - November 5, 2010

Raport LDIR C.N. “Coriolan Brediceanu”

Colegiul National “Coriolan Brediceanu”
str. Coriolan Brediceanu, nr. 3
Lugoj 305500, Romania
tel./fax: 004 0256/353443 / 351855
e-mail: office@brediceanu.ro



Activitate Extracurriculara



Titlul proiectului: “Let’s Do it, Romania!”
activitate dedicata Zilei Nationale a Curateniei 25 septembrie 2010

Localizare:
Drumul National Lugoj-Resita, in apropierea comunei Victor Vlad Delamarina (la obiectivele identificate cu numerele 82242 si 82243).

Scopul activitatii:
Formarea simtului de responsabilitate privind necesitatea pastrarii unui mediu curat cu cat mai putine deseuri.

Obiective specifice:
Prin participarea la aceasta activitate, elevii vor fi capabili sa:
- deosebeasca o groapa de gunoi ilegala, de deseurile depozitate aleatoriu in natura;
- invete sa colecteze separat deseurile pe categorii;
- se protejeze in timpul unei activitati fizice potential periculoase;
- dezvolte spiritul de echipa si spiritul civic;
- colaboreze constructiv cu autoritatile implicate in activitatile publice.
Participanti la proiect:
60 elevi din clasele a VII-a A, B, a X-a A, a XI-a A, a XII-a B si absolventi de la Colegiul National “Coriolan Brediceanu” Lugoj, profesori coordonatori, parteneri.
Descrierea activitatii:
Sambata dimineata, la ora 09:00, elevii si profesorii coordonatori s-au reunit pe platoul Casei de Cultura a municipiului Lugoj, de unde au fost preluati si transportati la locatia specificata, de autocarul pus la dispozitie de catre organizatori. Fiind instruiti in prealabil privind normele de siguranta, elevii au colectat deseurile raspandite pe marginea soselei si pe cele depozitate in parcarea din paduricea din apropierea comunei V.V. Delamarina si le-au depozitat in saci, urmand ca acestia sa fie ridicati de firma de salubritate, partener al actiunii. S-au realizat poze “inainte” si “dupa”, precum si cu elevii in timpul activitatii, pentru documentare.
Materiale utilizate:
Manusi groase de cauciuc, saci menajeri de PVC negru cu capacitatea de 120 L, tepuse de colectat deseuri, aparate foto.
Rezultatele activitatii:
175 de saci de deseuri adunate din mormanele cu indicativele 82242 si 82243.
Impactul proiectului aspura tinerilor vizati:
Elevii au fost sensibilizati in legatura cu problematica poluarii mediului cu deseuri rezultate din activitatile umane si depozitate necontrolat. Si-au format un comportament responsabil vis-a-vis de pastrarea unui mediu curat.
Data si durata desfasurarii: 25.09.2010, 4 ore – sambata intre orele 09-13.
Profesori coordonatori:
Popovici Daniela – organizator al activitatii
Ban Cornelia – coordonator al claselor participante
Dumitru Ramona – coordonator al claselor participante
Serendan Corina – coordonator al claselor participante





articol scris de prof. organizator C.N. “C. Brediceanu” Lugoj, Popovici Daniela

de Echipa LDIR - Timiș - November 5, 2010

Ziua de 25 septembrie in comuna Sag



Cu emotie in suflet ma indrept spre comuna Sag, este ora 07:30, telefonul suna fara oprire. De teama sa nu fi uitat ceva fac in gand inventarul materialelor din masina… totul e ok, nu am uitat nimic. In fata primariei ma asteptau cu nerbadare cei 42 de elevi insotiti de 4 profesori si deasemenea si dl. Ciogescu Dorin, reprezentantul primariei. Dupa ce au fost date toate indicatiile impreuna cu sacii, manusile si apa, elevii au plecat spre punctul pe care trebuiau sa-l ecoligizeze. Pana la ora 09:00 venisera cei 70 de voluntari ai jandarmeriei mobile precum si cei 30 de voluntari ai penitenciarului, inarmati cu saci, masti si manusi, care s-au apucat imediat de treaba.
Rand pe rand au urmat si voluntarii companiei Ursus, 100 la numar, precum si reprezentanti ai firmelor Herbal Life, Hella, si Liceului Iris. Am avut si cateva grupuri de voluntari: tineri, parinti, copii si bunici toti dornici sa ajute. Bineinteles au fost prezenti si cei 20 de angajati ai primariei. Avand un numar mai mare de voluntari decat ma asteptam, am incercat sa acopar cat mai mult posibil din suprafata vizata pentru curatenie si am reusit! La ora 10:00 primeam deja primele cifre de pe teren – 466 de saci stransi. Masinile de salubritate au iesit pe teren undeva dupa ora 10:30 facand cu greu fata numarului mare de saci de pe mariginea drumului.
Am avut si un tractor cu remorca din partea primariei care intra pe camp unde masinile Retim nu aveau acces. Au fost si cativa voluntari care si-au folosit masinile proprii pentru a aduce sacii de pe marginea Timisului pana la sosea de unde sa ii poata ridica masina de salubrizare. Pana la ora 12:00 aveam 1412 saci. Am ramas impresionata de entuziasmul copiilor care au adunat in mai putin de 2 ore, 102 saci. Nici jandarmeria sau peniteciarul nu au fost mai prejos, impreuna adunand 880 de saci.
Datorita agitatiei permanente si a telefonului (care suna incontinuu) am apucat sa beau o gura de apa abia la ora 13:30 cand cifra finala era 1987 de saci adunati de catre cei 494 de voluntari. A fost placut sa vedem ca exista atat de multi oameni care se implica si isi implica si copiii in acest gen de actuni.
Multumiri multe Scolii Generale din comuna Sag – profesorilor: Radu-Cosmin Flavius, Cotoc Carmen, Rosu Elena si d-lui director Zinca Nicolae si deasemenea Primariei Sag – d-lui Ciogescu Dorin, persoana de contact din primarie si d-lui Oprea Venus, primarul comunei Sag, pentru sprijinul acordat pe toata durata campaniei.

Multumiri speciale tuturor celor care au participat si au aratat ca si Romania poate!!! Am facut-o timiseni… acum trebuie sa pastram!


Articol scris de Andreea Nagy, coordonator local

de Echipa LDIR - Timiș - October 30, 2010

25 septembrie: Lovrin, Jebel, Parta, Giroc

Lovrin

Autoritatile locale din comuna Lovrin, fiind interesate in promovarea unor actiuni de igienizare si de pastrare a unui mediu ambiant curat, a popularizat actiunea de curatenie din data de 25 septembrie 2010, de indata ce a luat la cunostina de aceasta actiune, prin intermediul unor tineri ce faceau parte din grupul de initiativa.
In data de 25 septembrie 2010, la orele 8 dimineata, a pornit actiunea de curatenie in comuna Lovrin. In urma popularizarii actiunii, persoanele fizice si firmele au inceput o actiune de curatire si colectare a gunoaielor din fata unitatilor economice, iar voluntarii prezenti au strans gunoaiele aflate in zona Parcului 1 Mai, a Strandului termal, precum si in centrul localitatii Lovrin.
Precizam ca, s-au strans 63 de saci cu reziduri din plastic, care in aceeasi zi au fost ridicati de o firma specializata in colectarea deseurilor de plastic, a hartiei si a dozelor de aluminiu si transportati la sediul firmei din Sannicolau Mare. Este de remarcat faptul ca la aceasta actiune au participat un numar de 12 elevi din clasa a XII de la Grupul Scolar Romulus Paraschivoiu Lovrin si 2 studenti, alaturi de ceilalti voluntari la actiune.

Articol scris de Vali Calapis din comuna Lovrin

Giroc, Jebel, Parta

Jebel: Coordonator comunal: Ionel Olariu
Bulzan Alina Gabriela: “NOI SUNTEM UN PLUS DE SPERANTA!”
Multumiri speciale:
- Doamnelor profesoare Bulzan Alina si Arazan Deliana;
- Domnului Ionel Olariu – coordonator comunal Primaria Jebel;
- Domnului primar Bociu Sabin Ionel
Numar voluntari: 50
Numar saci colectati: 60



Parta: Coordonator comunal: Dunca Ioan
Daniel Dragan: „PAMANTUL VREA SA RESPIRE, AJUTATI-L !”
Multumiri speciale:
- Domnului director al scolii cu clasele I-VIII Parta: Dragan Daniel
- Domnului viceprimar Dunca Ioan
- Domnului primar: Petricaş Mihai
- Rodica Mateas – lider echipa de voluntari
Numar voluntari: 84
Numar saci colectati: 136



Giroc: Coordonator comunal: Florea Petronela
Iosif Ionel Toma: „CURATENIA – O COMPONENTA ESENTIALA A EDUCATIEI CIVICE”
Multumiri speciale:
- Doamnei Florea Petronela – Responsabil Mediu Giroc
- Doamnei Directoare a scolii cu clasele I-VIII din Giroc: Costa Melentina
- Doamnei Directoare a scolii cu clasele I-VIII “Iosif Ciorogariu” Chişoda: Deneş Marieta
- Domnului primar: Iosif Ionel Toma
- Domnului Moise Ionel – consilier primar
- Iulia Tutuianu – Asociaţia Leo Timişoara
- Marius Veltan – Best Timisoara
- Horia Dumitrescu – lider echipa de voluntari
- Bogdan Cojocaru – lider echipa de voluntari
- Ciurea Cristian – lider echipa de voluntari
Numar voluntari: 151; Numar saci colectati: 370

Articol scris de Claudia Oprita, coordonator zonal

de Echipa LDIR - Timiș - October 30, 2010

Noi, in 25 septembrie am…

Cenei

Pe data de 25 septembrie in comuna Cenei aceasta activitate a luat o amploare cum nu ma asteptam, la curatenie au participat politia pentru supravegherea traficului, scoala generala si primaria.In localitate am avut un coordonator minunat dl. Tihomir Barbulov care alaturi de dna. secretara au impartit voluntarii in doua grupuri si au plecat unul catre Bogda si unul catre Uivar.
Au dus proiectul cu brio pana la capat, tot ce era cartat a fost colectat plus multe alte mici locuri de care stiau doar cei de acolo. In aceasta comuna ca si in multe altele proiectul a avut un final fericit si asteapta cu nerabdare alta actiune din partea “Let`s Do It,Romania!”.

Articol scris de Ficiuc Bogdan, coordonator zonal

Dudestii Noi, Masloc,Fibis,Ortisoara,Periam,Sanandrei

“Cred ca rata de succes nu se masoara doar in saci adunati, ci mai degraba in secundele in care romanii s-au gandit la aceasta tema, caci oricare astfel de secunda este una scazuta din ignoranta. ” (Dudestii Noi)
“Cea mai draguta scena de sambata este cum 17 oameni descarcau 4 remorci de gunoie si peste drum de primarie, la birtul satului, oamenii se distrau si se amuzau pe seama noastra.”( Masloc)
Ii voi enumera pe cei cu care am colaborat si care mi-au fost de un real ajutor, nu inainte de a-i mai felicita o data si de a le multumi pentru efortul si dedicatia cu care au dus treaba la un bun sfarsit!
1. Fibis – Dl. Ignat Ioan, coordonator. (55 voluntari, 151 de saci)
2. Masloc – Dl. Ghit Vasile, coordonator (104 voluntari, 172 de saci)
3. Ortisoara – Dl. Golorom Marian, coordonator (75 de voluntari, 50 de saci)
4. Periam – Dl. Mirea Cristian, coordonator (30 de voluntari, 50 de saci) 5. Sanpetru Mare – Dl. Hadnaghy Milovan, coordonator (83 de voluntari, 85 de saci)
6. Sanandrei – Dna. Bocerean Nita, coordonator (129 de voluntari, 345 de saci)
7. Dudestii Noi – Dl. Ion Gosa, coordonator (93 de voluntari, 225 de saci)
Nu in ultimul rand, mii de multumiri si felicitari intregii echipe de voluntari de pe Timis, care a facut ca proiectul sa prinda viata si sa aiba un final incununat de succese! Sunt mandra ca v-am cunoscut si ca am putut sa dau si eu o mana de ajutor!

Articol scris de Angela Maxim Patasan, coordonator zonal

Giulvaz, Peciu Nou

Echipa noastra s-a impartit in doua grupe, una sa curete zona localitatilor Peciu Nou si Dinias, iar cealalta, Sanmartinu Sarbesc si Giulvaz. Transportati cu microbuzele scolii si ale Primariei, am ajuns in locurile “cu probleme”. Gunoaiele erau aruncate cu atata indiferenta, fundurile baltilor erau pline de sticle, sute de ambalaje se ascundeau printre maracini.
Multumim Primariilor pentru sprijinul acordat, Liceului Teoretic Peciu Nou si tuturor voluntarilor care au dorit să schimbe tara. Asteptam si urmatoarea editie “Let’s Do It, Romania!”, pentru ca stim ca va exista..de fapt, trebuie sa existe!”

Articol scris de Oana Ianosevici, coordonator zonal

de Echipa LDIR - Timiș - October 30, 2010

Let’s Do It din Dudestii Vechi

Sambata, 25 septembrie 2010, ora 08:30 in fata caminului cultural ne-am adunat, cu mic, cu mare, 167 de voluntari entuziasti, din care 101 “dalmatieni” (elevi) si 66 adulti!

Structura de atac a fost urmatoarea : elevii, grupati in echipe de cate 10 – 13 copii, coordonati de cate un dascal au abordat zonele mai putin dificile; la randul lor, adultii sau impartit in echipe terestre si echipe care au intrat … la apa, pe raul Aranca, curatand zonele mai greu abordabile pe jos si din barci. Fiecare voluntar a primit cate un tricou si  o pereche de manusi; de mentionat ca 135 de tricouri au fost cumparate din sponsorizari si personalizate de pictorului nostru Jani Vasilcin. La randul lor , echipele au primit harti si saci de plastic de la coordonatorul local si au avut in dotare cate o trusa medicala, iar in functie de necesitati, barca si vasle; pe traseu,  voluntarilor li s-a distribuit apa.

Am beneficiat de un sprijin consistent din partea primariei comunei noastre care a pus la dispozitie manusi, apa, utilaje: doua ifroane, tractor cu doua remorci si  utilaje pentru nivelare , la care s-au adaugat un camion de la salubritate, si cele doua barci oferite de domnul Pali Jasva ? .


La ora 09:30 s-a pornit la curatarea efectiva ce a durat pana la ora 17:30 (doar vreo 20 de adulti au rezistat fizic si psihic pana la aceasta ora). In acest interval de timp fiecare echipa a abordat mormanele si traseele prestabilite, iar dupa ce o echipa termina cu propriile trasee/mormane a fost repartizata la alte mormane sa ajute la curatarea mai rapida a acelor locuri.

De exemplu, la un morman de pe malul Arancai initial au fost repartizate 3 voluntare: Ractei Agnes, Nacov Stefania si Ghiurutan Madalina, care au reusit sa adune in 5 ore aproape 45 de saci!!! (la capitolul eficienta ele sunt campioane absolute). Cand au vazut ca nu au cum sa termine de curatat zona in timp util, singure, au cerut ajutor si s-au mobilizat cei mai rezistenti si beinvoitori 15 voluntari, astfel ca in inca 2 ore s-au mai adunat 70 de saci.

Dupa ce totul a fost curatat sau puterile echipelor au fost sleite de munca, toti membri echipelor au fost invitati la un suc/prajiturica/saratele.

O intamplare destul de ciudata, relatata de una din echipe, a fost aceea in care cativa saci cu PET-uri au inceput sa fie furate de anumiti tigani. Pentru a preveni alte furturi de acest fel, s-a anuntat politia locala sa mai patruleze prin sat.

Cu toate ca au mai ramas mormane de curatat, actiunea a fost o reusita deplina : s-au adunat 619 saci, din care 334 cu peturi, care vor fi transportate la centrul de reciclare din Sannicolau Mare;

La actiune au participat 3,68 % din totalul populatiei de 4500 locuitori, ceea ce e un procent foarte bun daca ne gandim ca media pe judet a fost de ~1% iar media pe tara si mai mica de doar 0,68 % !


Multumiri la final dascalilor Tapanov Tusi, Kalapis Ramona, Todorovici Maria, Sabliov Kati, Ciudin Guta, Ganciov Ecaterina, Nacov Anca, Berceanu Iancu, doamnei directoare Tania Velciov, domnului primar Gheorghe Nacov, persoanei de contact de la Primarie - Ramona Acsinte , pentru maxima receptivitate, precum si tuturor celor care sau implicat direct sau indirect in aceasta actiune.


NOTA:

Sponsorii evenimentului din Dudestii Vechi au fost : Feri Castiov, Piri Augustinov, SC Emiliana West Rom, SC Akiram SRL, SC Nana Construct, SC Ciocani SRL, Maria Conachi, Simion Florin,  SC Vasarta SRL.



Zoltan Toth

Coordonator Local Dudestii Vechi

de Anamaria Hâncu - October 20, 2010

Atelierul de creatie Let’s Do It, Timis!

Categoria Timiş

Duminica, 3 octombrie.

O zi frumoasa si o atmosfera deosebita in sediul Ligii Studentilor din Facultatea de Mecanica, Universitatea Politehnica Timisoara.
Aici, coordonatorii locali, zonali si judeteni s-au strans pentru a incepe creatia, surpriza pe care au promis-o companiilor, firmelor, scolilor si ONG-urilor care au sprijinit proiectul Let’s do it, Romania! cu liste de voluntari. S-au format echipe si s-a lucrat la “creatie”, dar si la mesaje pentru pastrarea curateniei.

Astazi, 19 octombrie 2010, creatia este finalizata, Echipa Let’s do it, Timis! asteapta sosirea diplomelor de la Bucuresti pentru a putea invita reprezentantii companiilor, ONG-urilor, scolilor si institutiilor sa vada surpriza ce le-a fost pregatita, sa la inmaneze diplomele si sa le multumeasca inca o data pentru tot sprijinul acordat.

Atelierul de creatie nu se termina aici, se pregateste o “creatie” si pentru VOLUNTARII din Timis care s-au inscris pe site, ei vor fi contactati si asteptati de catre echipa Let’s do it,Timis! la o ora de socializare, stim ca o sa fim intr-un numar foarte mare, dar o sa ne descurcam!

Va multumim tuturor – institutiilor, companiilor, firmelor, scolilor, ONG-urilor – ca ati facut posibila realizarea Zilei Nationale a Curateniei in judetul Timis pe 25 septembrie 2010!


articol scris de Mihaela-Iuliana Martau – coordonator judetean voluntari Timis

de Echipa LDIR - Timiș - October 19, 2010

O mica pauza dupa 25 septembrie…

Categoria Timiş

A trecut cea mai grea si in acelasi timp cea mai frumoasa zi din acest proiect, 25 septembrie !
Timisenii pasionati de curatenie au facut o mica pauza, timp in care se incarca cu multa energie pentru continuarea proiectului.
Pauza… a fost intrerupta de e-mailul de dezamagire al companiei Zoppas Industries Romania – Timis:

“Buna dimineata,
Va transmit cateva poze realizate de voluntarii societatii Zoppas Industries Romania din data de 25 septembrie.
Dupa cum am anuntat deja am fost in numar de 53 si am incercat sa curatam DN6 intre Sannicolau si Timisoara.In 4 ore am umplut un camion de 7,5 tone cu 688 de saci, dar cred ca mai aveam nevoie de inca 2 camioane si 100 de voluntari pentru a reusi sa strangem tot gunoiul aflat pe marginea acestui drum.
Incredibil cat gunoi pot arunca semenii nostri pe geamul de la masina.
Un coleg in timp ce strangea gunoiul a mai primit un PET de la un sofer … pe geam…din mers.
Vineri in drum spre Timisoara, m-am uitat atenta pe drum…e aproape la fel.
Plin de gunoaie!

Diana Buzas
Zoppas Industries Romania”


Echipa Let’s do it, Timis! are doua mesaje importante de transmis:
“De fiecare dintre noi depinde daca vom avea o Romanie curata sau una plina de mormane de gunoi!”
“Timiseni, ajutati-ne sa pastram un Timis curat!”



articol scris de Mihaela-Iuliana Martau – coordonator judetean voluntari Timis

de Echipa LDIR - Timiș - October 19, 2010

25.09.2010 O zi surprinzatoare! Punct de inregistrare :Padurea Verde

Categoria Timiş

Ora7 este innorat afara.
O zi ca oricare alta, ai crede dar nu, sunt in drum spre UVT pentru a ridica”proviziile” necesare pentru o zi pe cat de solicitanta pe atat de frumoasa.

Ora 8 am ajuns in fata Gradinii Zoologice, din cate se pare si vremea tine cu noi a aparut soarele si norii s-au risipit intre timp. Am instalat cele necesare derularii acestei zi foarte speciale. Am pregatit saci, manusi si tricouri pentru voluntari si de asemeni, pentru cei care nu au avut ocazia sa citeasca pe site, am avut pregatite liste cu Normele de Siguranta Pentru Ziua Curateniei Nationale. Fiecare lider de echipa a luat la cunostinta si a semnat.
Primii care au raspuns prezent chemarii Let’s do it au fost elevii Liceului Silvic insotiti de coordonatorul lor d-na profesoara Uleu Monica.
Pana la ora 9 au ajuns si alte echipe care au fost desemnate sa se deplaseze la Padurea Verde.
Intre timp ne “invadeaza ” o mare rosie , au sosit voluntarii de la TRW condusi de coordonatorul, lor Tubec Adriana si Ocoliceanu Adelina !
Copii de la ONG-ul Doremipentrucopii, insotiti de dna Poapa-Vasiu Dianna, erau atat de nerabdatori sa se apuce de lucru ca au inceput sa adune deja gunoaiele din fata Gradii Zoologice.
In acelasi timp sosesc si voluntarii fimei “Bitea Construct” ,impreuna cu liderul lor de grup Stancu Andreea “inarmati” cu tricouri, saci, manusi si tepuse pentru adunarea gunoiului.
Primi voluntari sositi au plecat deja pe teren, nerabdatori, entuziasmati si voiosi.
Au sosit si voluntarii companiei Continetal, lider de grup dna Anca Fiat,nu au tricouri… ei cei care ne-au ajutat cu un numar mare de tricouri pentru copii, intr-un timp “record” – 24 h .Ufff… colegii intarzie cu ele…dar peste putin timp au ajuns, iar al doilea grup Continental,unul fiind la Buzias, se distinge :) !
Echipa 24 FUN,coordonata de Stefan Vadineanu, soseste cu mic cu mare gata de “atac”, pregatita cu de toate!
Soseste echipa Survey Sampling International condusa de Andreea Spoliala cat si cele ale liceelor: Colegiul National C.D. Loga Timisoara coordonati de colegul lor, Cristian Cimpean, si Grupul Scolar Industrial de Chimie Industriala Azur, coordonati de d-na prof. Samuila Elisabeta.
Echipa Let’s do it, Timis ne-a auntat ca au plecat autobuzele cu voluntari din parcarea Iulius Mall. Majoritatea volunarilor sositi sunt elevi si liceeni, insotiti de profesori si de colegii majori desemnati ca lideri de echipe.
Au ajuns la noi elevii Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva ”Constantin Pufan” insotiti de profesori si de catre coordonatoarea Mate Angela, Scoala Generala cu clasele I-VIII Nr. 30 condusa de d-na Rusu Crina, Scoala Generala cu clasele I-VIII Nr. 18 coodonata de d-na Sicolvan Luminita si elevii Scolii Generale cu clasele I-VIII Nr. 29 insotiti de d-na Camelia Secheres.
Soseste si echipa firmei Withland, gata de lucru, coordonata de Uzuru Armin.
Echipa Green Forest condusa de dna Mihaela Argeseanu, sosita intre timp, pleaca si ea la curatenie.
Cu ajutorul celor 2 padurari, Oprea Gheorghe si Jichici Daniel, de la Directia Silvica toti volunatrii au fost indrumati catre mormanele de gunoi aflate pe raza Padurii Verzi.
O echipa Provident, condusa de Radu Silviu, a fost preluata de reprezentantul Apelor Romane si dusa la locul cartat.
Spre surpriza noastra a sosit si echipa Scolii Generale cu clasele I-VIII Nr. 15, condusa de d-na Rodica Jisa, mica dar inimoasa si gata de lucru.
Primim informatii ca s-au gasit si alte mormane, catre acestea au fost directionati totii voluntarii sositi dupa ora 10 cat si cei care au terminat de adunat in locul desemnat si au mai dorit sa continue.

Au ajuns la noi si reprezentantii Retimului si ai Primariei care au venit sa verifice stadiul actiunii. Spre marea noastra mirare se indreapta spre noi inca un gurp: elevii Liceului de Arte,de care nu am stiut ca sunt prezenti, insotiti de d-na Lupulescu Anca, pentru a da raportul !

La ora 16. 00 am parasit locatia multumiti de munca depusa si pregatiti pentru o alta actiune !

Multumim tuturor celor prezenti pentru stradanie, daruire, implicare si mai ales pentru ca s-au oferit de pe acum ca ne vor sprijini si in viitor!



articol scris de Eniko Mozes – coordonator local Padurea Verde

de Echipa LDIR - Timiș - October 19, 2010

25.09.2010 Curatenie in toata tara, intr-o singura zi ! Punct de inregistrare: Iulius Mall Timisoara

Categoria Timiş

Campania nationala de curatenie si-a dat startul sambata 25 septembrie 2010, ora 9.00 la Iulius Mall Timisoara, unde au fost instalate pavilioanele Echipei Let’s Do It, Timis! imprumutate de la Primaria Timisoara ,iar mobilierul de la S.C GreenForest S.R.L. Aceasta locatie fiind punctul de inscriere si respectiv plecare spre mormanele alocate. Voluntarii insa – ne-au surprins placut – au fost foarte nerabdatori sa inceapa actiunea, drept pentru care au venit cu o ora mai devreme, in grupuri mari, grabiti sa se inscrie, sa primeasca materialele necesare, si sa plece pe teren pentru marea curatenie.
Din grupurile de voluntari sosite la punctul de plecare au facut parte si elevii din scolile si liceele din Timisoara, acestia fiind directionati in zone apropiate orasului, si anume Dumbravita si Padurea Verde. In prima parte a acestei zile, membrii Echipei Let’s Do It, Timis! au pregatit grupurile de voluntari veniti la fata locului, i-au imbarcat in mijloacele de transport RATT si ulterior, au intampinat echipa de reporteri de la televiziune pentru acordarea unui interviu despre actiunea intreprinsa.
Echipa Let’s do it, Timis! multumeste si firmei Atlassib pentru sprijinul acordat, nu ne-am asteptat ca voluntarii timiseni sa vina asa de bine pregatiti, cu masinile personale, sa-si asigure transportul pana la mormanul alocat. In a doua parte a zilei, fiecare coordonator local a inceput contactarea reprezentantilor comunali pentru a verifica modul in care se desfasoara actiunea de curatenie, numarul de saci colectati, si in acelasi timp au pastrat legatura cu operatorii de salubritate pentru a vedea in ce masura s-au colectat sacii adunati de voluntari.
Ziua Nationala a Curateniei a fost cu adevarat spectaculoasa, astfel ca spre finalul acesteia chiar si vantul poznas s-a alaturat proiectului nostru, si hotarat sa curete in fata Mall-ului, a reusit sa desprinda pilonii corturilor si sa le ia pe sus cu totul, lasandu-ne descoperiti.



articol scris de Claudia Oprita – coordonator zonal Timis

de Echipa LDIR - Timiș - October 18, 2010

Pregatirile premergatoare Zilei Nationale a Curatenie – 25 septembrie 2010!

Categoria Timiş


Cu o saptamana inainte de Ziua Nationala a Curateniei, coordonatorii locali au demarat actiunea de contactare a celor 68 de comune pentru a verifica stadiul pregatirilor la nivel local, purtand discutii cu persoanele desemnate ca reprezentanti comunali.
S-a propus acestora un scenariu de organizare pentru 25 septembrie, scenariul vizand locul si ora de intalnire cu voluntarii, precum si traseele stabilite pentru a ajunge la mormanele de gunoi.
Primariile au fost deschise in ceea ce priveste implicarea lor in acest proiect, si ne-au sprijinit cu saci si manusi necesari fiecarui voluntar, si in acelasi timp au pus la dispozitie mijloace de transport catre mormane – acolo unde a fost cazul, asigurand si colaborarea cu operatorii de salubritate, astfel incat sa fie totul pus la punct in ziua marii curatenii.
Liga Studentilor din Facultatea de Mecanica s-a alaturat proiectului de curatenie, facilitand comunicarea intre coordonatorii locali LDIR si coordonatorii comunali.
Vineri, 24 septembrie 2010, intre orele 10.00-20.00, s-a facut distribuirea materialelor necesare in ziua curateniei, oferindu-se tricouri pentru liderii de echipe, in limita stocului. Companiile din Timisoara au sprijinit proiectul mobilizandu-si angajatii si grupandu-i in echipe, asigurand pentru grupul lor necesarul de saci si manusi, precum si transportul acestora catre mormanele alocate.
Dorim sa aducem multumiri speciale companiei Continental pentru promptitudinea cu care au raspuns apelului nostru, intrucat in termen de 24 de ore ne-au adus tricouri pentru copii, pe care am incercat sa le distribuim in mod egal elevilor din comune. Acolo unde nu s-a reusit acoperirea numarului de tricouri necesare, echipa Let’s Do It, Romania! va compensa prin acordarea de diplome pentru participarea la proiect.
Echipa Let’s Do It, Romania! impreuna cu multimea de voluntari este pregatita sa faca din Romania o tara curata, de care sa ne mandrim cu totii!



articol scris de Claudia Oprita – coordonator zonal Timis

de Echipa LDIR - Timiș - October 18, 2010

Poli a îmbrăcat tricourile Let’s do it, Romania!

Cei 11 jucători ai FC Timişoara au intrat duminică seara, pe terenul Dan Păltinişanu, în tricourile campaniei naţionale de curăţenie “Let’s do it, Romania!”. Înainte de a începe partida cu Sportul Studenţesc, poliştii au arătat că susţin proiectul care îşi propune să cureţe ţara de gunoaie într-o singura zi!

Echipa bănăţenilor condusă de Cosmin Contra a salutat publicul purtând aceste tricouri, în semn de respect şi sprijin faţă de cauza în care cred mii de voluntari din ţară.

Se pare că tricourile le-au purtat noroc alb-violeţilor, Poli a ieşit de pe teren învingătoare, scor final 2-1.
De asemenea, suporterii polişti s-au arătat deschişi la campanie. Voluntarii le-au împărţit fluturaşi, iar ei au promis că vor veni la curăţenie.

Un gest deosebit l-au făcut doi fani, cuplul Angela şi Sorin Pătăşan Maxim, ei fiind şi coordonatori zonali în campania din Timiş. Tinerii au muncit la realizarea unui banner prin care au anunţat că ei, suporteri Poli Timişoara, vor curăţa Timişul de gunoaie în 25 septembrie. Lor li s-au alăturat şi alţi membrii ai Peluzei Sud

Timişoara.ro, care sprijină această campanie încă de la acţiunea pilot din 5 iunie, publică o serie de imagini, pe această temă, făcute duminică seara, la meciul Poli Timişoara-Sportul Studenţesc. Fotografiile sunt oferite gratuit spre descărcare, însă vă rugăm să menţionaţi sursa şi autorul fiecărei serii de poze.

Campania de curăţenie “Let’s do it, Romania!” se apropie de ziua cea mai importantă pentru timişenii care doresc să trăiască într-un judeţ curat. 25 septembrie este ziua în care mii de voluntari ies să adune gunoaiele din arealele naturale din afara oraşelor.

În Timiş, înscrierile pe site-ul www.letsdoitromania.ro cresc de la o zi la alta cu peste o sută de voluntari. Duminică seara, erau peste 1700 de înscrişi. Acestora li se adaugă grupuri de companii, ONG şi şcoli. În Timiş, avem de umplut 40.000 de saci. Vino să dai o mână de ajutor! Şi gunoiul din afara oraşului este al nostru.

Vezi Poli si fanii sai in tricouri letsdoit pe http://www.timisoara.ro/Social/LDIR/

de Echipa LDIR - Timiș - September 20, 2010

Caravana Let’s do it, Romania! a străbătut Timişul

Vineri, 17 septembrie, cu câteva zile înainte de ziua cea mai importantă pentru timişenii care doresc să trăiască în curăţenie, Caravana Let’s do it, Romania! şi-a închieiat traseul. Echipele de voluntari din Timişoara au străbătut traseele până la uşa a 41 de primării din comunele judeţului. Voluntarii i-au informat pe primari, pe unii directori de şcoli, pe oamenii din sat despre ceea ce urmează să se întâmple în 25 septembrie.

Voluntarii au prezentat proiectul, au explicat oamenilor cum trebuie să se organizeze, au făcut poze şi i-au asigurat că alături de localnicii din cele 41 de comune, ies să adune gunoiele din judeţul Timiş oameni din alte 21 de comune, coordonate direct de echipa Let’s do it, Romania! Participă la curăţenie şi comunele în care nu s-a făcut cartarea, dar acestea nu vor putea fi coordonate în 25 septembrie de către echipa judeţeană. Vor primi însă orice fel de sprijin logistic îl cer. Toţi se unesc pentru un singur scop! Ca în 25 septembrie să cureţe natura de deşeuri.

Caravana a început cu comuna Criciova şi nu a fost la întâmplare, ci pentru că acolo, localnicii i-au chemat pe voluntari. Acolo, la Criciova, oamenii au dorit să arate că aşteptau de mult un astfel de proiect. Chiar dacă în comuna lor, pe harta deşeurilor nu apare decât un singur morman, criciovenii s-au dovedit bine organizaţi şi dornici să suţină un proiect atât de important.

Toate comunele din proiect au fost informate de voluntari şi autorităţile judeţene despre faptul că în 25 septembrie, oamenii trebuie să adune în primul rând mormanele cartate (identificate) pe harta deşeurilor din Timiş.

În campania Let’s do it, Romania! sunt cuprinse 62 de localităţi pe raza cărora au fost identificate 542 mormane de gunoi. Numărul mormanelor a crescut de la ultima informare deoarece oamenii au i-au anunţat pe voluntari de amplasarea unor mormane necartate iniţial.

Campania urmăreşte curăţarea arealelor naturale din afara oraşelor, zone pe care zac sau se ascund deşeuri. Proiectul nu se desfăşoară în oraşe. În Timiş, campania a cuprins 45 de trasee, cele mai importante rute dinstre Timişoara către exteriorul judeţului, iar pe ele au fost cartate 542 de mormane care adună peste 10.000 de metri cubi de deşeuri.

Pentru a aduna aceste deşeuri este nevoie de peste 5.000 de voluntari, aproximativ 40.000 de saci şi peste 7.000 de mănuşi. De asemenea este nevoie de transportul voluntarilor din Timişoara şi Lugoj la mormane.

Până vineri, 17, septembrie, pe adresa www.letsdoitromania.ro, în Timiş erau înscrişi 1223 de voluntari. Acestora li se adaugă peste 300 de voluntari proveniţi din companii şi ONG. Şcolile încă se organizează, iar în primele zile ale săptămânii viitoare, elevii şi cadrele didactice vor suplini necesarul de voluntari. Proiectul naţional de curăţenie reprezintă punctul din care porneşte schimbarea imaginii României şi, odată cu ea, a mentalităţii.

Campania va continua şi după 25 septembrie, focusarea se va muta pe păstrarea curăţeniei făcute în 25 septembrie! Dar ca să putem păstra curăţenia, trebuie mai întâi să o facem! De fiecare dintre noi depinde dacă vom trăi în curăţenie sau dacă ne întoarcem privirea de la gunoiul din jur!
Dacă îţi pasă în ce mediu trăieşti, vino alături de noi!
www.letsdoitromania.ro.

Vezi poze din caravana pe http://www.timisoara.ro/Social/LDIR/

de Echipa LDIR - Timiș - September 18, 2010

Timişorenii, obligaţi să-şi păzească terenurile de gunoaie

Proprietarii de terenuri din Timişoara vor fi obligaţi să aibă grijă de aceste spaţii ca ele să nu devină gropi clandestine de gunoi. Chiar dacă nu sunt folosite, terenurile trebuie împrejmuite cu gard şi menţinute curate, altfel proprietarii vor fi amendaţi.

Viceprimarul Adrian Orza a propus Consiliului Local Timişoara o hotărâre prin care toţi locuitorii oraşului, care deţin un teren, să fie obligaţi de a le menţine curate, fie împrejmuite cu gard, fie păzite, altfel se vor da amenzi. Măsura este necesară deoarece aceste terenuri au devenit surse de mizerie şi adăpost pentru oamenii străzii.

“Nimeni nu-i obligă pe proprietari să facă parcuri acolo, dar măcar să taie buruienile şi să împrejmuiască terenul, putem să-i obligăm”, a declarat viceprimarul Adrian Orza. Până acum doar persoanele juridice erau obligate să întreţină curate terenurile intravilane din oraş.

25 septembrie, ziua de curăţenie naţională

Campania de Curăţenie Naţională “Let’s do it, Romania!” vizează curăţarea terenurilor din afara oraşului. Zonele apropiate de Timişoara,  cuprinse în proiectul naţional, sunt Pădurea Verde şi drumurile care leagă oraşul de primele comune.

Pe aceste terenuri sunt şi cele mai multe şi cele mai mari mormane de gunoi identificate de voluntari. Campania naţională de curăţenie este un bun prilej ca oamenii să iasă din casă şi să facă ceva în sprijinul celor care au ales să se implice. “Let’s do it, Romania!” este în primul rând o acţiune de bun simţ, de a ne curăţa natura în care trăim, la fel cum ne curăţăm propia casă. Spaţiile de pe lângă şosele nu aparţin altora. Comunitatea nu înseamnă alţii!

Câteva sute de timişeni au înţeles acest lucru! S-au înscris în proiect!



de Echipa LDIR - Timiș - September 5, 2010
« Articole mai noiArticole mai vechi »