Proiecţie de film cu sala plină

Pe 23 februarie, Cinema-edu a fost în Giurgiu.  Proiecţia filmului ,,Waste land” a avut loc la Teatrul Tudor Vianu, în sala mare, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei aproape 400 de liceeni prezenţi.

Cinema-Edu este un proiect despre educaţie prin film al Asociaţiei Macondo iar Let’s do it Romania este în acest an partener al acestui nou gen de program de educaţie socială pentru liceeni.

Filmul prezintă povestea artistului Vik Muniz care călătoreşte din New York în Rio de Janeiro, mai precis în Jardim Gramacho unde se află una din cele mai mari gropi de gunoi din lume; acolo Vik reuşeşte să transforme gunoiul în artă şi pe catadores, cei ce sortau gunoaiele, în adevăraţi artişti. Filmul oferă o perspectivă diferită asupra oamenilor defavorizaţi şi asupra resturilor menajere şi modul în care acestea pot fi folosite.

Cinema-edu a îmbinat utilul cu plăcutul, a invitat tineretul giurgiuvean la o seară de film, oferindu-i în acelaşi timp şi o lecţie despre ce înseamnă ecologia.

Proiectul Cinema-Edu se derulează din februarie până în decembrie 2012 şi se desfăşoară în următoarele oraşe: Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Slobozia, Caracal, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Bârlad, Constanţa, Giurgiu, Slatina, Corabia, Brăila.

Galeria foto de la eveniment o găsiţi aici.

OBIECTIVE:
•formarea unui public pentru filme de calitate ;
•formarea unui public dispus să plătească pentru vizionarea de filme ;
•formarea de competenţe artistice, digitale si tehnice ;
•descurajarea pirateriei .

Iată şi o listă cu liceele la care a vorbit un reprezentant de al nostru despre problema gunoaielor si proiectul “Let’s Do It, Romania!” din 2012.
Colegii care au vorbit sunt: Liviu Popa, Alexandru Kiss, Codrin Fătu si Adrian Enache.

În Bucureşti:
Şcoala Centrală, Colegiu Tehnic “Costin D. Neniţescu”, Liceul “George Coşbuc”, Liceul “Ady Endre”, Liceul “Mihail Eminescu”, Liceul “Dimitrie Cantemir”, Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”

Avem şi poze :)


Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *