Experiența “Let’s Bike It, Ploiești!”, prin ochii unui voluntar

Let’s Bike It, Ploiesti!, 3 septembrie 2016, ziua când am făcut mișcare cât pentru trei ani de absențe la ora de sport. Dar a fost prea frumos, nu pot să mă plâng.

Cea mai dificilă parte a zilei a fost trezitul devreme, dar imediat ce am ajuns la Sala Sporturilor Olimpia, locația de la care urma să plecăm în aventura „Strigați cartare!”, am făcut cunoștință cu partenerii noștri independenți Life Care, respectiv Georgiana Florea și Olentina Țărnău. Ne-am luat bicicletele, respectiv rolele la spinare si am plecat spre cele 8 zonele prestabilite de la periferia Ploieștiului unde este mare nevoie de un extreme makeover.

unnamed-4
Ce am găsit pe drum? De toate si pentru toate. Făcand parte din echipa “pe role”, nu am mers foarte departe în afara Ploieștiului ca voluntarii noștri bicicliști, care au avut un traseu mult mai lung. Nu m-am așteptat la lucrurile peste care am dat. Bălti secate cu deșeuri peste care au crescut iarbă si buruieni, cărari pavate cu gunoi, gunoi peste gunoi, deșeuri în mijlocul și pe laturile drumului și oameni care-și trăiesc viaţa respirând un aer otrăvit de propria neglijenţă.

In fine, de și mai multă distractie au avut parte cei de la standurile Life Care si Let’s Do It care s-au distrat cu oamenii făcand shake-uri și promovând activităţile noastre. Am avut o zi plina cu toţii, și cartatori și voluntari, și toţi ne-am îndulcit la final cu ideea lucrului bine făcut. Şi shake, mult shake pentru toţi. Am cartat multe locuri pe care de abia așteptam să le vedem curăţate.
Plimbându-ne pe străzi echipaţi cu cele primite de la Kaufland Romania ( șepci, brăţări reflectorizante și apă), finanţatorul acestui proiect, chiar am atras atentia unor oameni și le-am vorbit puţin despre conceptul de Let’s Do It!, Let’s Bike It! si ţinta pe care ne-am propus-o. Sper ca în continuare să atragem oameni să ne asculte, dar si mai mult, să se implice în activitatea de curăţare a acestor zone marcate de noi.

Autor: Ruxandra Valentina Beraru, voluntar Let’s Do It, România!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *