OTP Bank a ajutat la curăţarea României de gunoaie

Încă o poveste frumoasă de la curăţenie vine de data aceasta din partea celor de la OTP Bank România. Mulţumim pentru participare la Ziua de Curăţenie Naţională şi ne bucurăm că au crezut în Let’s Do It, Romania!


Sâmbătă, 25 septembrie 2010, s-a dat startul curăţării arealelor naturale ale ţării, printr-un proiect internaţional de implicare socială început în Estonia şi continuat cu succes şi în alte patru ţări. „Let’s do it, Romania!” au strigat şi cei 69 de colegi care s-au alăturat echipelor de ecologişti din toată ţara, în lupta împotriva deşeurilor. Cei care au participat au adus la rândul lor prieteni, munca devenind, astfel, şi prilej de socializare şi bună dispoziţie.

Întreaga echipă OBR, fie că s-a aflat în Bucureşti, Braşov, Sf. Gheorghe, Câmpulung Muscel, Botoşani, Bacău, Suceava, Roman, Vaslui, Focşani, Iaşi sau Piatra Neamţ, a reuşit să strângă 360 de saci de deşeuri.

Regiunea 1 a avut cea mai mare participare, 48 de colegi din unităţile teritoriale ale acestei zone implicându-se în acţiunea de curăţenie.


Iată ce spun câţiva dintre colegii noştri ecologişti, după o zi maraton „Let’s do it, Romania!”:


Mitrucă Puşcaşu, Director Regional – Regiunea 1: „A fost o acţiune care a avut impact în judeţul nostru – numărul de participanţi a fost neaşteptat de mare şi s-a concretizat în igienizarea unor zone întinse. Contribuţia echipei din Sucursala Botoşani a fost de opt saci în trei ore, într-un părculeţ din Botoşani, judeţul nostru clasându-se pe locul I pe Regiunea Nord-Est, conform APM.”

Valentin Moroşan, Agenţia Republicii, Braşov: „Este foarte frumos sentimentul că ai făcut ceva pentru mediul în care trăim, este extrordinar. Am strâns peste 70 de saci (120 l) din zona aceea, dintre care 50 au fost numai de plastic. Cred că România e mai curată, se poate şi mai mult!”

Emil Vlad, Sucursala Piatra Neamţ: „Îmi face plăcere să transmit bucuria echipei mele cu care am participat la această acţiune! Este important faptul că am transmis, cu siguranţă, un mesaj localnicilor care din întâmplare sau nu, erau în zona în care noi ne desfăşuram activitatea.”

Simona Stănică, Direcţia IT&Comunicaţii: „Când mergi la astfel de acţiuni, îţi dai seama ce nivel de civilizaţie există în zonă! Noi ne-am făcut treaba, am strâns 61 de saci de gunoaie. Cred că noi toţi suntem împăcaţi că am făcut un pas spre schimbarea în bine a noastră, în primul rând, şi, o dată cu noi, a tuturor celorlalţi, săteni, colegi, autorităţi.

Gheorghi Grozavu-Cobaschi, Sucursala Suceava: „Am ecologizat albia râului Moldoviţa, în zona podului de la intrarea în comuna Frumosu. Ne pare bine că am putut să luam parte la o astfel de acţiune şi sperăm că am dat un exemplu bun localnicilor din acele zone unde am strâns gunoaiele.”

Aurica Florea, Sucursala Iaşi: „Echipa noastră a participat la marşul împotriva murdăriei care s-a desfăşurat pe teritoriul municipiului Iaşi. A fost o experienţă nouă, interesantă, ne-a impresionat solidaritatea paricipanţilor.”

Sorin Ciobanu, Sucursala Bârlad: „În numai câteva ore, am reuşit să strângem un număr de 22 de saci de gunoaie. A fost o experienţă frumoasă, din care am învăţat că fiecare dintre noi putem influenţa mediul în care trăim, pentru a crea o lume mai bună şi mai curată. Sperăm ca exemplul nostru să fie urmat de cât mai multe persoane.”

Felicitări participanţilor pentru implicare şi timpul oferit în proiectul “Let’s Do It, Romania!



Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

2 thoughts on “OTP Bank a ajutat la curăţarea României de gunoaie

  1. Ne-am bucurat ca am putut participa la curatirea organizata a Romaniei de gunoaie. Ne-am bucura ca aceasta actiune sa aiba ecou iar unii oameni sa constientizeze permanent curatenia ca pe ceva normal. Sa speram…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *