We Did It, Braşov!




Potrivit rezultatelor preliminare, Braşovul se poate mândri cu mobilizarea a 16.500 de voluntari şi cu locul II la nivel naţional.


În data de 24 septembrie, voluntarii au sosit la punctul de înregistrare pe Municipiul Braşov, la Colegiul Naţional Unirea, încă de la primele ore ale dimineţii. Aici s-au înscris, li s-a alocat câte o zonă specială în care să facă curăţenie şi au primit saci şi mănuşi. Încărcaţi cu energie pozitivă şi dornici să cureţe oraşul, unii dintre voluntari s-au reîntors la punctul de înregistrare pentru a mai primi încă o zonă ce trebuia curăţată.



Oamenii au fost receptivi şi dornici să facă parte din cel mai mare proiect de implicare socială din România. Anul acesta s-au implicat peste 70 de şcoli din judeţ şi peste 25 de ONG-uri. Instituţiile, companiile şi autorităţile din judeţ care au sprijinit proiectul, au fost de mare ajutor echipei de organizare la nivel local.



Majoritatea membrilor din asociaţia studenţească PRIME Braşov au făcut parte din echipa de organizare încă de la început proiectului, iar pe parcurs li s-a alăturat şi George Apostu de la Crucea Roşie.



Până la următoare ediţie a proiectului, suntem mândri să spunem: WE DID IT AGAIN, BRAŞOV!


Vom reveni cu mai multe detalii  şi poze în zilele ce urmează. Până atunci însă, să ne delectăm cu ceva amuzant.




Ce a găsit una din echipele la curaţenie? Aflaţi mai jos:

– 3 paltoane + 2 perechi de pantaloni + două poşete + o pereche de chiloţi (foooooooarte folosiţi!) + 3 1/2 perechi de încălţăminte + 2 perechi de şlapi

– un vas de WC

– 2 ecrane de televizor

– resturi de calculator – probabil nu i-a funcţionat unuia Windows-ul şi l-a reparat cu ciocanul. După care l-a aruncat…

– acte de stare civilă de la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX! Nu glumesc, cel mai vechi era un act de naştere din anul 1892, unul de căsătorie din anul 1908…

– o candelă cu icoană

– un sac de scutece de unică folosinţă folosiţi de un copil cu un apetit sănătos !!! „Da-da, rezultatul activităţii gastro-intestinale a unui îngeraş de câteva luni era aruncat pe marginea drumului de către dromaderii de părinţi!”

– resturi de maşini rezultate din ciocniri – multe-multe!

– cutii de bere + pachete de ţigări goale + sticle de alcool – fără număr!




Şi, bineînţeles, poze de la eveniment. Enjoy!











Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *