Sfârșit de săptămână muzical pentru echipa botoșăneană “Let’s Do It, Romania!”

Reading Time: 4 minutes


Cosmin Agache


Ziua de sâmbătă a fost pentru echipa botoșăneană LET’S DO IT, ROMANIA, una grea și plină de emoții. A început devreme și a avut un final fericit că, deh cine se scoală de dimineață, departe ajunge… Încă de la ora 10.00, membrii echipei erau prezenți pe culoarele teatrului “Mihai Eminescu”, unde urma să înceapă repetițiile pentru spectacolul intitulat “Botoșani-LET’S DO IT!”. Artiștii au venit, unul câte unul, pentru probele de microfon, iar Alexandra (frumoasă și expresivă! deh, nu degeaba a câștigat anul acesta finala concursului Miss Boboc!) și-a luat în serios rolul de…prezentatoare. Deși citea, la prima vedere, textele pregătite pentru prezentare, repetiția a mers șnur, doar mici retușuri, ici-colo, au mai fost punctate. Fiecare protagonist al spectacolului a încercat microfonul cu un fragment din piesele pregătite pentru seara cea mare. Problemele semnalate au fost remediate lejer de către personalul teatrului extrem de amabil cu voluntarii campaniei “Let’s Do It, Romania!”. După circa o oră și jumătate, repetițiile s-au încheiat. Sala era amenajată. Rollupul, la locul lui. Videoproiectorul merge. Totul e pe poziție. Totuși, emoțiile și stresul nu ne ocolesc. Încă ne mai sunăm repezit. Ne dăm ultimele sfaturi și idei. Încă ne contrazicem pe diferite păreri cu privire la cursul pe care trebuie să-l aibă spectacolul. Timpul se scurge cu o viteză mărită și încă n-am terminat tot de făcut. Mai este de pus la punct lista cu intrările artiștilor și mesajele lor video. Teama că nu ne vom sincroniza cu ceea ce se va desfășura pe scenă, e direct proporțională cu viteza pe care o ia timpul cu cat ne apropiem de momentul 0. În toată nebunia asta, mai încap și niscaiva glume, un fel de haz de necaz. “Acum, public să fie că spectacolul o ieși el într-un fel…”… Ora de începere a spectacolului este 17.00. Ne dăm întâlnire la 16.20, dar ajungem, la teatru, la fix. Ne organizam intrările artiștilor,  lucrurile și, uite așa, realizăm că nu mai suntem singuri în sala aia imensă. Ora 17.00. Nu începem chiar la fix. Mai așteptăm vreo 10 minute și apoi ridicăm cortina. Spectacolul începe. Intră în scenă Alexandra Mera. Prezintă câteva date despre campanie, apoi îi invită pe micii reporteri în scenă. Micii Reporteri au dedicat unul din numerele ziarului lor campaniei și sunt deciși să participe efectiv la ziua curățeniei. Copiii-jurnaliști coboară în sală și împart publicului numărul cu Let’s Do It, Romania…. Urmează patru dintre membrele grupului Cheia Sol care, anul acesta, au participat la primul concurs online de muzic[ pentru copii “Licurici pe portativ”. Cântă fiecare câte o piesă. O lacrimă în ochii unei tinere dintr-un rând din față apare cînd Oana Tăbultoc interpretează celebra piesă “Rugă pentru părinți”. Spectacolul continuă. Un moment de dans cu câțiva copii mici de la grupul R&B School Dance și apoi din nou artiștii de la grupul Cheia Sol Junior: Larisa Ailoaie, Karina Todirean și Isabela Pamparău. Cântă fiecare cîte o piesă, după care ies din scenă, nu înainte de a-și primi porția meritată de aplauze. O altă repriză de dans cu același grup. A urmat Raluca Ursu. Copila a obținut anul acesta un important trofeu la un festival internațional de muzica din Belarus. Cântă și, la întrebarea prezentatoarei, spune că a plâns, pe scenă, când i s-a înmânat marele premiu. Impresionează și acum. Vocea ei e deosebită! Cântă două piese, apoi din nou, grupul Cheia Sol, de data aceasta, la categoria Tineri: Ioana Mititelu și surorile Diana și Cosmina Cozma.Publicul cântă și aplaudă. Un moment aparte al serii l-a constituit cel susținut de dorohoianca Daniela Bejinariu. Ea a susținut momentul folk al serii. A interpretat cu o sensibilitate deosebită două creații ale genului. Apoi, a sensibilizat publicul cu un mesaj extrem de sincer și franc. După momentul folk, alți trei membri ai grupului Cheia Sol au impresionat publicul cu vocile lor: Miruna Buză, Costinel Bălan și Perla Scripcariu. A urmat o altă tânără premiată, anul acesta, la două concursuri de muzică din străinătate, respectiv Codruța Barariu. Ea a cântat două piese, bucurându-se de aplauze multe din partea publicului. Din nou, dans, de data aceasta, cu copii ceva mai mari. Odată terminat momentul de dans, Alexandra a lăsat microfonul de prezentator și a încântat și ea publicul cu o piesă dinamică.  Momentul de apogeu al serii l-a constituit cu siguranță apariția în scenă a tânărului Cosmin Agache. El a fost aclamat puternic de publicul din sală fiind primit cu aplauze și multe țipete…feminine. Copiii din sală s-au repezit în buza scenei, cu camerele de la telefoanele mobile, încercând să imortalizeze momentul adolescentului, care a apărut, în primăvară, la “Românii au talent”.  “Tu, toată, tremur!”, a exclamat o fetiță din public către alta. în timp ce-și examina imaginile imortalizate pe camera de la telefonul mobil. Momentul lui Cosmin nu se încheiase. Copiii din public au rămas lângă scenă cât micul artist a evoluat. Finalul serii i-a readus pe micii artiști botoșăneni pe scenă și, împreună cu publicul, au strigat din tot sufletul ceea ce deja știm că vom face pe data de 24 septembrie: LET’S DO IT, ROMANIA!!!

Puteţi afla ultimile veşti de pe blog (Botoşani) abonându-vă la newsletter:

Enter your email address:





Delivered by FeedBurner

Puteţi susţine această campanie cu un banner sau un badge de susținere pe avatarul de pe Twitter sau pe cel de pe Facebook de aici.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

2 thoughts on “Sfârșit de săptămână muzical pentru echipa botoșăneană “Let’s Do It, Romania!”

  1. Salutare tuturor. Impresia cu care raman dupa ce am citit pe-aici e ca pe net nu te poti plictisi, in plus poti gasi chiar si intamplator(ca mine) informatii interesante, utile. Pentru ca munca voastra e apreciata, dati-i inaite! Multa bafta!

Leave a Reply to Haine Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *