« Noutati »

SuperECOeroii de la Plaiul Foii – Zărneşti

Echipa Siemens PSE are superECOeroi!

Daniela Constantinescu ne-a comunicat că zona Zărneşti-Plaiu Foii este mai curată datorită celor 50 de voluntari participanţi sâmbătă la acţiune, care au adunat 250 saci!

 

Update 1: Domnul Apafi Lucian (Poliţia Locală Zărneşti) ne-a informat că cei 460 de voluntari de pe raza oraşului Zărneşti au adunat în total 6540 kg deşeuri, din care deşeurile DDE totalizează 80 kg. 

Câteva din impresiile din ziua de 12 mai comunicate de Domnul Apafi: “Au avut foarte mari probleme, o maşină s-a defectat sâmbătă. Apoi au strâns din Zarnesti 3000kg, iar de la Plaiul Foii şi Piatra Craiului au strâns 3460 kg – rezultate din activitatea vilelor din jur – care nu au contracte de salubritate şi au lăsat gunoiul în Pădure, Păşuni şi pe Bârsa.”
     A fost cea mai mare cantitate colectată până în prezent, se doreşte rezolvarea problemei – prin obligativitatea semnării contractului de salubritate. Vom propune o lege care să oblige orice casă cu peste 1 etaj să aiba contract de salubritate, sau orice vilă destinată turismului. Altfel nu se vor primi autorizaţii de funcţionare.

Sperăm ca această zonă superbă să rămână cât mai mult timp curată şi propunerile noastre să fie puse cât mai repede în aplicare. Îi felicităm pe ecologiştii noştri!

Echipa LDIR Braşov

de brasov - May 14, 2012

Corpul Voluntarilor de Mediu a venit la curăţenie în Poiana Braşov

Liderul Voluntarilor de Mediu, Dr.ing Matilda Mihalcea a coordonat echipa de voluntari (17, dintre care 3 comisari de la Garda de Mediu din Braşov) care şi-a desfăşurat activitatea în Poiana Braşov. Doi voluntari au fost minori: o elevă de la Liceul Teoretic Johanes Honterus, Velicu Andreea şi o elevă de la Colegiul Dr. Ioan Meşotă, respectiv Stoicănescu Mihaela. Trebuie menţionat că Stoicănescu Mihaela a fost prezentă şi la alte acţiuni la care au participat voluntarii de mediu din Braşov.

După efectuarea instructajului colectiv de securitate şi sănătate în muncă, precum şi distribuirea de saci şi mănuşi, harnicii voluntari au igienizat drumul prin pădure, de la Coliba Haiducilor, Restaurantul Vânătorul până la Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul.

Pe trotuarul din faţa Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul, strada Soarelui au fost depozitaţi:

- 20 saci din care: 2 cu plastic; 1 cu sticlă; 17 cu gunoi menajer.

- au fost adunate covoare, materiale de construcţii (grilaje metalice etc), coroane comemorative;

Trebuie menţionat că, deşi la prima vedere zona pare curată, în pădure se depozitează gunoi sub diferite forme. “Considerăm că atât persoanele aflate în zonă, cât şi turiştii sunt participanţi la acest aspect neplăcut. Din nefericire se aruncă la întâmplare materiale nebiodegradabile”, ne-a informat Doamna Mihalcea.

Vă mulţumim pentru implicarea în Let`s Do It, Romania!

Echipa LDIR Braşov

de brasov - May 14, 2012

Un aer mai curat, un spatiu verde minunat!

In ziua de 12 mai impreuna cu prescolarii mei de la GPN Joseni ,scolarii de la Scoala cu clasele I-IV Joseni si prescolarii de la GPN Valea-Nucului si doamnele lor invatatoare,respectiv educatoare am actionat in zona padurii Ratesti,un am strans gunoiul,spatiul ramanand de un verde imaculat.Ne-a placut tare mult aceasta experienta!!!

Submitted by PETRE VIORICA-DANIELA

SAM_1214

SAM_1215

SAM_1226

SAM_1234

de Bogdan Apetroaei - May 13, 2012

Let’s Do It, România, Bistrița! – acțiune și educație pentru protecția mediului înconjurător

A fost odată… (în 12 mai 2012) o mică echipă de voluntari de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Nr.1 din Bistrița care a participat, pentru a doua oară în acest an școlar, la campania  de curățenie națională ”Let’s Do It, România”. Personajele acestei povești sunt cei zece elevi (de nota zece!) însoțiți de opt voluntari din cadrul personalului școlii. Spațiul ales pentru igienizare a fost Pădurea Schullerwald, pădure aflată la marginea oraşului, loc de picnic, de relaxare pentru bistrițeni. Transportul copiilor a fost asigurat de către școală; pe drum am oprit, de câteva ori, oferind trecătorilor saci și mănuși, invitându-i să ni se alăture la curățenie. Spre surprinderea noastră, la ora nouă, când am ajuns la pădure, harnicii jandarmi bistrițeni aproape terminaseră curățenia; erau adunați deja zeci de saci cu deșeuri (selectate pe categorii); mai rămăsese o porțiune foarte mică de pădure pe care, în mai puțin de o oră, am reușit să o igienizăm.


De aicea, din poveste, înainte mult mai este…




Am scris, pe balone colorate și pe mici cartonașe/felicitări, mesaje ecologice pe care le-am oferit, împreună cu câte o pereche de mănuși, persoanelor care veneau la picnic, rugându-i să păstreze curățenia. Am asistat, apoi, la o demonstrație de localizare geografică cu ajutorul GPS-ului, – o ”lecție” în aer liber susținută d-nul Cristian Țetcu împreună cu d-na Păcurar Simona (din echipa judeteană LIDR). Am învățat să colectăm selectiv, ne-am amintit de ”Cei 3 R”, ne-am jucat, am cântat, ne-am fotografiat, am mâncat sandviciuri și minunatele cornulețe cu brânză pregătite de către d-na doctor Ecaterina Marica, special pentru noi  și am demonstrat, la rândul nostru, cum trebuie să arate locul de picnic, după servirea mesei. Am plecat spre școală în jurul orei treisprezece, luând cu noi oboseala plăcută după o muncă bine făcută și imaginea de final a unei păduri de poveste, a unui spațiu românesc ce merită admirat…



Și-am încălecat pe-o șa…mai spuneți povestea mea!



ECHIPA DE VOLUNTARI:
- Rusti Ioan, Axente Ionuț (cls. a IV-a); Timofe Cornelia, Sima Valentin (cls. a V-a A); Crișan Sabin, Pop Ancuța (cls. a V-a C); Rațiu Ioana (cls. A VII-a B); Sârb Cornelia, Nechifor Mihai (cls. A VIII-a A) și Timofe Gabriela (cls. a VIII-a C)
- prof. Teodora Popescu – coordonator echipă, prof. Imola Doris Vass–dir. adj, prof. Iulia Becheș, prof. Camelia Zurman, instructor de educație Doina Luca, d-na Ecaterina Marica-medic specialist, d-na Saveta Rus–asistent medical și d-nul Dorel Feier-șofer.




de Bogdan Apetroaei - May 13, 2012

Pentru ca ne pasa… Izei, Maramures

Elevii Scolii cu cls. I-VIII Vadu Izei, Maramures s-au alaturat romanilor iubitori de natura pentru a contribui la Curatenia Nationala din Romania.

Submitted by Dana

lets-do-it-romania-mai-2012-009

lets-do-it-romania-mai-2012-010

lets-do-it-romania-mai-2012-017

lets-do-it-romania-mai-2012-040

de Bogdan Apetroaei - May 13, 2012

LDIR Braşov – 12 mai: we did it!

Echipa de coordonare din Braşov a muncit din greu sâmbătă ca acţiunea de ecologizare să se desfăşoare cât mai bine.  La comandamentul de la Unirea am împărţit sarcinile şi cu ajutorul voluntarilor de la Facultatea de Autovehicule Rutiere Braşov (Donosa Razvan-Ionuţ, Ghiţă Valentin, Marcean Adrian şi Lazăr Mircea) am reuşit să răspundem şi să rezolvăm situaţiile mai dificile întâmpinate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rezultate preliminarii

Cu sprijinul logistic al Jandarmeriei şi al Toyota Braşov am putut fi pe teren şi lua pulsul acţiunii în timp real. Numărul aproximativ de voluntari în judeţul Braşov a fost 8000, iar numărul instituţiilor implicate ajunge la 77, în cele 21 de localităţi:  10 firme, 25 şcoli, 20 primării, 7 Ong-uri şi 15 autorităţi locale. Gunoiul adunat totalizează aproximativ 50 tone la campania de anul acesta.

Ţinem să mulţumim tuturor autorităţilor implicate: Primăria Braşov (partener principal şi in acest an),  Primăriile Locale,  Consiliul Judeţean, Prefectura, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, ADDJB, Salubrişti (Urban, Comprest, Fineco), Jandarmerie, Poliţie, ISU, Pompieri,  Ambulanţa,RAT, Regia Locală a Pădurilor Kronstadt, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Universitatea Transilvania, Biblioteca Judeţeana, CFR, SGA. De asemenea şi companiilor, sponsorilor şi tuturor voluntarilor fără de care nu am fi făcut nimic.
Multumim de asemenea şi presei, care a ajutat la diseminarea informaţiilor înaintea şi în timpul acţiunii de sâmbătă.
Echipa LDIR Braşov
de brasov - May 13, 2012

O spunem si in 2012: We did it again, Dolj! -Rezultate provizorii-

Iata ca a trecut si 12 mai, ziua in care, pentru al treilea an la rand, romanii au dovedit ca nu sunt indiferenti fata de mediul in care traiesc. Organizarea Let’s Do It, Romania! in judetul Dolj a presupus concentrarea unor resurse umane si materiale uriase, dar rezultatele sunt pe masura.

 

Pe data de 12 mai, in Dolj au iesit la curatenie aproximativ 12.500 de voluntari, care au stans aproximativ 40.000 de saci de gunoi. Fata de anii trecuti, anul acesta am pus si mai mult accent pe reciclarea deseurilor. Colectarea s-a facut selectiv, peste 60% dintre gunoaiele stranse reprezentand deseuri ce pot fi reciclate, in vederea reutilizarii lor (hartie, plastic, sticla, metal).

 

Din pacate,doar 70 de primarii s-au implicat in proiect, 22 de primarii nu au dorit sa participe, iar altele 19 nu au putut fi contactate, desi s-a incercat in repetate randuri, pe mai multe cai.

 

In Craiova, peste 2.500 de voluntari, au adunat din zonele limitrofe orasului aproximativ 7.000 de saci de gunoi. Chiar daca in anii trecuti ne-am obisnuit ca majoritatea voluntarilor sa fie reprezentata de elevii craioveni, anul acesta situatia a fost diferita, din cele 16 institutii de invatamant inscrise au luat parte doar 960 de elevi, restul de peste 1500 de voluntari fiind compus din persoane adulte, angajati ai diferitelor companii private sau insitutii, ori voluntari care s-au inscris pe site-ul proiectului.

 

In jurul Craiovei, s-a actionat in aproximativ 15 locatii (Leamna, Bariera Valcii – Dezbenzinare, Tancodrom, parcul din fata scolii de fotbal “Gica Popescu”, Ghercesti, Centura de Nord – sensul giratoriu dinspre Isalnita, padurea de pini din Bariera Valcii, zona Lapus-Arges – calea ferata, Bucovat- pe ambele maluri ale Jiului, Facai, Podar-canalul collector, la intrarea in Simnic).

 

Administratia Bazinala de Apa Jiu a ecologizat 6 zone, actionand cu utilaje speciale, pentru a curata cum se cuvine malurile apelor:

  • Scaesti: -  pe rau Jiu -  amonte   Baraj  Isalnita, mal drept

-  in zona SP3, in spatele combinatului , mal stang

- pe pr. Argetoaia – in zona pod Sfircea

  • Robanesti : pe paraul Amaradia, amonte si aval pod DE 70 si pod C.F.  Isalnita
  • Craiova :  – pe   rau Jiu, amonte si aval pod Bucovat

- pe  pr. Prodila si Canal  Abator la Podari

  • Brabova : – pe pr. Brabova la Seaca de Padure

- pe pr. Raznic la Predesti

  • Catane-Nedeia: – pe pr. Desnatui la Barca

- pe pr. Balasan la Bailesti

  • Baraj Isalnita : –pe raul Jiu

 

Merite speciale se cuvin sponsorului national Selgros, care a actionat cu 50 de angajati in parcarea de la Terasa Baniei, precum si la Bucovat, adunand peste 900 de saci de gunoi. De asemenea, au actionat cu unelte pentru a infurmuseta zona, prin tunderea ierburilor inalte, greblarea si netezirea zonei.

 

 

Multumiri speciale merita partenerii nostri :

  • Garda de Mediu, prin identificarea operatorilor de salubritate din judet si contactul cu acestia, contactul cu primariile din judet, precum si cu voluntari  in ziua de curatenie, echipati cu proprii saci si manusi
  • Consiliul Judetean Dolj, care a inlesnit contactul cu primariile din judet
  • Salubritate Craiova a sprijinit proiectul cu 11 masini de ridicare a gunoiului din zona metropolitana, cu voluntari, dar si cu resurse materiale (saci si manusi)
  • Regia Autonoma de Transport Craiova, punand la dispozitie 8 autobuze pentru transportul voluntarilor in zona metropolitana

 

Voluntari pentru curatenie au venit si din urmatoarele insitutii:

  • Agentia Regionala de Mediu
  • Penitenciarul Pelendava
  • Penitenciarul de Maxima siguranta Craiova
  • Jandarmeria Dolj

 

Tot cu voluntari au participat:

  • Asociatia Romana a Tinerilor cu Initiativa – partener in organizarea proiectului in judetul Dolj
  • Centrul de Voluntariat Craiova – partener in organizarea proiectului in judetul Dolj
  • European Law Students’ Association (ELSA) Craiova
  • Asociatia “Sanse Egale pentru Fiecare”
  • Asociatia Studentilor din Facultatea de Fizica din Craiova
  • NetRom
  • Cummins Generator Technologies
  • Polisea
  • Ford Romania
  • Metro Craiova
  • Cornul Abundentei
  • BCR Asigurari de viata

 

Sponsorii proiectului in Dolj: FORD Romania (15.000 de saci si 3.000 de perechi de manusi), Popeci Utilaj Greu (5.000 de saci) si Polisea (tricouri inscriptionate pentru echipa organizatorica, precum si 2000 de diplome pentru voluntari)

 

 

Acestea sunt doar rezultatele provizorii, zilele urmatoare vom avea situatia reala, in urma transmiterii de catre primarii a numarului exact de voluntari si saci de gunoi stransi.

Consideram ca proiectul si-a atins scopul, inregistrand un adevarat succes in judetul nostru!

 

de Madalina Marinescu - May 13, 2012

SuperECOeroii de la Colegiul Tehnic Remus Răduleţ Braşov

Echipa de elevi de la Colegiul Tehnic Remus Răduleţ a ecologizat zona Triaj spre Hărman (lângă linii) şi a strâns în urma acţiunii 133 saci de gunoi (capacitate de 120 litri). Un mare procent din acest gunoi este nereciclabil şi amestecat: gunoi menajer, jucării, haine, încălţăminte, diverse componente de aparate de radio, pamperşi folosiţi, sticle şi borcane (5% întregi) – cu sau fără conţinut – bucăţi de cablu, saci folosiţi, bucăţi de ceramică – ceşti, farfurii, ambalaje alimentare), doze de aluminiu (în procent de 10%), materiale de construcţii (10%).

Îi mulţumim doamnei profesor Viviana Costan pentru sfaturile privind o mai bună organizare pe viitor  şi sprijinul în implicarea elevilor!
Echipa LDIR Braşov
de brasov - May 13, 2012

Elevii din Prejmer au făcut curat pe 12 mai!

Profesorul Mircea Sorin ne-a informat că în Prejmer 160 de elevi (Şcoala Generală şi Colegiul C.A.I.A)  au participat la curăţarea zonelor de lîngă Cetatea Prejmer, Groapa de Gunoi, Pescăria Lenghel şi şoseaua Braşovului. Pe lângă elevi au participat la acţiune 20 de voluntari adulţi şi împreună cu elevii au adunat 110 saci (mari de 120 l). Gunoiul a fost adunat selectiv: 60% plastic, 20% pet-uri, 10% hârtie şi 10% ambalaje.

Primăria Prejmer şi salubristul local Hidro-Sal-Com au asigurat o bună desfăşurare a acţiunii şi le mulţumim pentru sprijin!

 

Echipa LDIR Braşov

de brasov - May 13, 2012

Primăria Săcele a spus prezent la curăţenie!

Voluntarii din raza municipiului Săcele au participat la curăţarea zonelor verzi, iar cu ajutorul doamnei Gabriela Stoica de la primăria Săcele avem o situaţie exactă: 155 voluntari! Dintre aceştia 100 de elevi de la şcolile din Săcele au fost la Dâmbul Morii, iar un alt grup de 40 persoane de la Centrul de Reabilitare Şcolară de la Brădet au curăţat Valea Doftanei.  Dr. Ioan Toma (CRS Brădet) ne-a spus că acţiunea a fost apreciată de copii şi de-abia aşteaptă o acţiune viitoare!

Tot pe Valea Doftanei au participat 13 voluntari (grup prieteni) alături de colega noastră Laura Voicu, care au fost de asemenea foarte eficienţi (100 de saci!). Zona Subobrej a fost curăţată de 2 voluntari.

Echipa de pe Valea Doftanei de 13 voluntari:

Transportul elevilor din Săcele a fost asigurat de către Regia Autonomă de Gospodărire Comunală Săcele, Secţia Transport.

Gunoiul colectat de pe raza Mun. Săcele de către CIBIN SRL, împreună cu Regia Publica Locală a Pădurilor Săcele R.A., de pe zonele de mai sus (~600 saci, echivalentul a 2200 kg) a fost raportat către Fin-Eco în jurul orelor  15:40.


Vă mulţumim tuturor pentru implicare!
Echipa LDIR Braşov
de brasov - May 13, 2012

Asociaţia Pro Codlea este Pro Let`s Do It, Romania!

Campania din Codlea a fost şi anul acesta una de succes! Mulţumim voluntarilor implicaţi şi doamnei Julia Barabaş pentru o coordonare eficientă a acţiunii de ecologizare din Codlea, pentru al treilea an consecutiv. A fost mobilizată întreaga comunitate prin invitaţii trimise diferitelor instituţii de învăţămant, de stat, publice şi private. De asemena s-au pus afişe prin tot oraşul şi s-au postat pe site-ul asociaţiei, la fel si pe Facebook informaţii utile despre acest eveniment. “Suntem mândri că prin proiectul Let’s do it, Romania! facem parte din cea mai amplă mişcare socială internaţională!”

S-au implicat voluntari din majoritatea unităţilor de învăţământ din Codlea: grădiniţe, şcoli generale, licee, coordonaţi de profesorii lor, părinţii şi bunicii preşcolarilor; ONG-uri din Codlea: fundaţii, asociaţii; penitenciarul, partide politice, administraţia locală şi alţi voluntari care s-au înscris pe 12 mai la Primăria din Codlea. Poze cu harnicii codleni găsiţi aici.

de brasov - May 13, 2012

Fan-Club Michael Jackson Cluj-Napoca si in acest an, Lets’ Do It!

Si in acest an, Fan-Club Michael Jackson Cluj-Napoca a participat la Campania Nationala de Curatenie 12 Mai 2012 ”Let’s do it, Romania!” cu mult entuziasm si drag de un mediu mai curat,in padurea Faget pe drumul Sf. Ion.
Avand in vedere ca in timp ce faceam curatenie, oamenii au inceput sa vina la picnic, am realizat ca din nefericire, dupa terminarea verii ar trebui sa mai existe o zi nationala de curatenie. O mare parte din populatie nu este suficient de educata in acest sens si din pacate, vor mai exista cativa ani in care, cu ajutorul vostru, al tuturor voluntarilor, speram ca se va ajunge la un rezultat foarte bun in final.
Felicitari organizatorilor cat si tuturor voluntarilor care au participat si in acest an, dand un exemplu si impingand constiinta umana intr-o directie pozitiva. Va multumim!

Submitted by Fan-Club Michael Jackson Cluj-Napoca

1

2

3

4

5

6

7

8

9

de Bogdan Apetroaei - May 13, 2012

Acţiune de Ziua Canionului (12 mai 2012) în parteneriat cu Let’s Do It, Romania!

O nouă ediție (a V-a) a Zilei Canionului s-a încheiat. Sunt foarte bucuros că și de această dată voluntarii au venit în număr mare și au înțteles că acțiunea este una educativă, prin pilda pe care o dau elevii celor care nu au adoptat încă o atitudine responsabilă față de natură. Piatra Mare este mai curată decât anii trecuți, semn că exemplul pe care îl dau elevii an de an începe să își arate roadele.

Olimpiu Alexa Pop și Asociația „Floare de Colț” le mulțumesc tuturor participanților la această acțiune și susținătorilor!

 

Câteva date despre eveniment …

Participanți (total): aprox. 200 persoane, din care:

-          100 elevi școli 4 din Săcele + profesori;

-          15 elevi – Liceul de construcții Brasov + profesori;

-          Asociația Ecotera – 5 persoane;

-          Asociația Amicii Salvamont 3 persoane;

-          Alți voluntari – 30 persoane;

-          Salvamont Zărnești;

-          Jandarmerie;

-          25 membri Asociația Floare de Colț.

Au avut loc mai multe activități recreative pentru elevi:

-          Cros fete clasele I- VI;

-          Cros fete clasele VII- XII;

-          Cros baieti clasele I- VI;

-          Cros baieti clasele VII- XII;

-          Test 20 întrebări cultură generală – clasele I – VI;

-          Test 20 întrebări cultura generală – clasele  – VII = XII;

-          Concurs de Desen: Afiș Ecologic Ziua Canionului;

-          Concurs de teatru;

-          Cel mai harnic!!!

-          Pictat pe fata!!!

de Valeria Tudor - May 13, 2012

Scrisoare de la Sabina din Vatra Dornei

Școala cu clasele I-VIII Nr.2 Vatra Dornei

SUNTEM O ȘCOALĂ ECO!

 

           Noi suntem o clasă ECO și facem parte dintr-o școală ECO! Am fost implicați în multe activități ecologice: am reciclat PET-uri, hârtie și doze de aluminiu, am ecologizat în zona Cheilor Zugreni și în parcul municipiului Vatra Dornei și am utilizat de multe ori materiale refolosibile ca să confecționăm tablouri sau diferite obiecte utile.

     Câțiva colegi din clasă, am aflat printre primii, de la televizor, despre campania Let s do it!
și imediat au apărut și în școală afișe despre acest proiect. Primul adult de la care am cerut mai multe informații a fost diriginta noastră, doamna profesoară Ionela Dumbravă. Ulterior,  am realizat că mai avem un profesor implicat, care va coordona acțiunea din zona Dornelor din anul acesta. Așa că ne-am înscris un număr de 20 voluntari din clasa noastră și vom merge
împreună cu colegii din clasa paralelă și cu diriginții noștri, sâmbătă, 12 mai, să facem curat în zona Căprioarei, zona din marginea orașului, spre Giumalău.
Ne dorim ca, după această zi, prin activitatea noastră, zona să arate foarte curată și sperăm să se păstreze așa, cât mai mult timp.
Suntem mândri că facem parte din marea familie a ecologiștilor din țara noastră. Școala
noastră este prima ECO-ȘCOALĂ din Bazinul Dornelor și, ca o recunoaștere a implicării noastre cu rezultate frumoase în acest proiect, am primit de trei ori STEAGUL VERDE.
Urăm succes tuturor participanților la proiectul de sâmbătă și sperăm ca soarele să fie
vesel și prietenos precum suntem noi toți colegii de clasă!

Vă îmbrățișează cu drag, voluntari și coordonatori de pretutindeni,
SABINA SIMION, clasa aVI-a B. ECO-ȘCOALA Nr. 2 Vatra Dornei

de Valeria Tudor - May 13, 2012

Natura are nevoie de noi

Echipa de voluntari a școlii Tudor 20 s-a alăturat campaniei de curăţenie ”LET’S DO IT, ROMANIA”, participând la acţiuni de ecologizare în pădurea de la Platoul Cornești, sâmbătă 12 martie 2012. Scopul acestei manifestări voluntare este de a stimula motivaţia pentru protecţia mediului şi de a forma un comportament ecologic adecvat, prin asumarea unor responsabilităţi sociale şi conştientizarea asupra importanţei menţinerii unui mediu cât mai curat.

 

Am fost 15 voluntari: elevi din clasele a VI-a A și a VIII-a A și 3 profesori – Gabriela Șandru, Daniela Zaharie și Dragoș Zaharie. Timp de 4 ore am curățat pădurea de la Platoul Cornești și am adunat 60 de saci plini cu gunoaie din cele mai diverse aruncate fără nicio jenă în pădure de ființe care-și spun „oameni”. Pentru gestul nostru un localnic ne-a răsplătit cu sucuri pe care l-am savurat pe terasa Darina. După ore de muncă, simțeam nevoia și de ceva de-ale gurii iar mirosurile îmbietoare de mititei la grătar ce veneau dinspre Platou ne-au impulsionat să urcăm din nou dealul, pentru o porție savuroasă de mici cu cartofi pai și o înghețată!

 

Chiar dacă a fost neplăcut și dificil, sacii fiind grei și gunoaiele infecte, chiar dacă am ajuns acasă frânți de oboseală, asudați și murdari, am avut un mare sentiment de satisfacție pentru un lucru bine făcut. Natura are nevoie de ajutor și nu se poate descurca singură, căci cel mai mare dușman al ei este omul, cel care o pângărește zilnic prin nepăsarea sa.
Mă bucură că am responsabilizat o mână de copii, căci ei vor fi adulții și părinții de mâine care vor avea mai mult spirit civic și bun simț decât cei de azi.

 

Submitted by Gabriela Sandru

IMG977

IMG986

de Bogdan Apetroaei - May 12, 2012

Let’s Do It Cluj

O echipă de aproape 20 de oameni angajați ai unei companii din Cluj-Napoca am participat la curățarea pădurii Făget de lîngă Cluj-Napoca.
Am strîns după părerea mea peste 50 de saci de gunoi și alte obiecte, cum ar fi canapele, scaune sau plăci de PAL.

Galeria foto completă poate fi văzută la http://goo.gl/xrhIZ

Submitted by Matei Domnita

P1070873

P1070861

P1070856

P1070869

P1070912

de Bogdan Apetroaei - May 12, 2012

Copiii cei harnici din Isaccea

Buna ziua .
Am incheiat cu bine ziua Curateniei. Am adunat 300 saci . Am fost impartiti doar in doua grupuri pentru ca la noi a plouat ieri noapte si in a 3 locatie era namol si nu se putea intra. Fiecare grup a avut de curatat cate un drum de acces spre Dunare si o portiune pe malul Dunarii ( unde iar ne-am lovit de problema namolului de la apa de ploaie!).
V-am trimis si fotografii cu copiii cei harnici .
O zi buna ,
Nora Pomazan
de Bogdan Apetroaei - May 12, 2012

Doamna Ministru Rovana Plumb, la curatenie

Ii multumim doamnei Rovana Plumb, ministrul mediului si padurilor, pentru implicarea in campanie si pentru participarea la curatenia din 12 mai.

 

de Bogdan Apetroaei - May 12, 2012

Curatenie Jilava, Ilfov Morman 7122

FELICITARI pt aceasta campanie!
Echipa:
- Radulesc Alina Adriana (lider)
- Ghica Andreea Monica
- Lautaru Andrei Valentin
- Velciu Mihai
- Buie Irina
- Radulesc Bianca Andreea
de Bogdan Apetroaei - May 12, 2012

Multumesc, ati facut o treaba excelenta

MULTUMESC. ATI FACUT O TREABA EXCELENTA !
Nu vreau decit sa multumesc echipei care a curatat locul viran dintre liniile CFR in cartierul Craiter din Brasov linga str. Florilor.

Terenul este acum impecabil. Sper pentru un timp cit mai lung.
Felicitari si sa aveti spor in tot ce faceti.
Domnul Isus sa va binecuvinteze.

Submitted by Cristian Florin Lupu

de Bogdan Apetroaei - May 12, 2012
« Articole mai noiArticole mai vechi »