O scoala sustenabila, construita de voluntari, intr-un sat din Bangladesh

Reading Time: 2 minutes

Majoritatea constructiilor vernaculare din Bangladesh folosesc argila si bambusul ca materiale de constructie. Aceste constructii nu au insa o fundatie eficienta, care sa reziste inundatiilor astfel ca, fara masuri de intretinere, nu dureaza mai mult de 10 ani.
In contextul actual, in care foarte multi oameni tind sa migreze de la sate la orase, este foarte important sa existe strategii de imbunatatire a calitatii vietii in mediul rural. Astfel de strategii constau si in dezvoltarea tehnicilor vernaculare de constructie si utilizarea optima a resurselor regenerabile locale.
Scoala METI, din satul Rudrapur, Bangladesh este un proiect ce incurajeaza dezvoltarea sociala, reciclarea si responsabilitatea fata de mediu. Proiectul imbina tehnicile locale cu tehnici noi de constructie si utilizeaza materiale provenind din surse regenerabile, pastrand astfel identitatea locala si utilizand avantajele tehnologiei moderne.
Arhitectii Anna Heringer si Eike Roswag au lucrat la acest proiect voluntar, pornind de la un concept de design axat pe principii ecologice, economice si culturale. Scoala este construita folosind tehnologii si materiale locale, la care s-au adaugat cateva modificari care asigura eficienta structurala, un aspect important in aceasta regiune predispusa la inundatii. Ei au optat pentru o fundatie din caramida, hidroizolata si tencuita cu argila, integrand un detaliu interior din lut, realizat de mesteri locali si o structura din bambus. Toate salile de curs au acces la o incapere cu o forma organica de “pestera”, aflata in spatele constructiei. Etajul superior are o deschidere foarte ampla spre natura si lumina, oferind o priveliste inspirationala catre padurea si lacul din apropiere. Materialele de constructie, in culorile pamantului, contrasteaza cu materialele textile specifice – sari, in culori vii, aflate in zonele de acces. Constructia a presupus o colaborare voluntara intre arhitecti, artizani locali, elevi, parinti si profesori.
Dincolo de o arhitectura sustenabila, educatia in aceasta scoala se bazeaza pe principii sanatoase de viata: lucrul in echipa si activitati in aer liber.

Sursa 1; Sursa 2

Tradus si adaptat de: Laura Paun

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

One thought on “O scoala sustenabila, construita de voluntari, intr-un sat din Bangladesh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *