Elevii botoşăneni au desenat cu pensula şi în cuvinte campania “Let’s Do It, Romania!”

Aproape 20 de lucrări au fost primite pînă vineri la amiază, ultima zi de trimitere a creaţiilor literare şi artistice pentru concursul “Natura e viaţă. Cum protejez eu mediul înconjurător?”, organizat de Asociaţia BUZZMEDIA, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, Agenţia pentru Protecţia Mediului Primăria Botoşani.

“Numărul lucrărilor înscrise până la această dată este mare dacă ţinem cont de faptul că noi am început promovarea acestui concurs cu nici măcar o săptămână înainte de campania Let’s do it, Romania. Concursul a fost gândit tocmai pentru a promova mai bine în zona copiilor campania de mediu, pentru a fi înţeleasă mai bine de ei. Anul viitor, poate vom organiza ediţia a II-a şi ne vom preocupa mai din timp de promovarea lui, astfel încât să poată participa mai mulţi copii“, a spus Ioana Matfeev, organizatorul concursului şi coordonatorul pe zona de comunicare al campaniei Let’s Do It, Romania in judetul Botosani.

Având în vedere că data de trimitere a creaţiilor a fost stabilită prin regulament vineri, 27 septembrie (data poştei), publicarea câştigătorilor se va face în cursul zilei de miercuri pentru a putea intra în concurs şi eventualele lucrări cu data poştei amintită.

Concursul “Natura e viaţă. Cum protejez eu mediul înconjurător?” a fost organizat în cadrul campaniei “Let’s Do It, Romania!” care are loc anul acesta pe data de 28 septembrie.

Mai multe detalii aici.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *