DHL lansează programul de burse “UPstairs” pentru copiii angajaţilor din România

Despre UPstairs – programul pilot de burse şcolare adresat copiilor angajaţilor DHL & Cargus, parte a strategiei de CSR “Living Responsibility”
România este una dintre ţările beneficiare în cadrul programului pilot
DHL, liderul pieţei mondiale de curierat expres şi logistică lansează astăzi “UPstairs”, program şcolar pilot în România, care oferă sprijin financiar pentru un număr de 17 copii ai angajaţilor DHL România şi Cargus.

Principalul obiectiv al acestui program este de a oferi şanse egale educaţionale pentru copiii care provin din familii cu resurse financiare limitate. În plus, pe lângă susţinerea financiară, copiii vor beneficia de servicii individuale, cum ar fi consilierea de către un angajat al companiei (mentoring), internship (stagiu de practică) la unul dintre sediile companiei, precum şi noi oportunităţi de învăţare. Bursele vor fi acordate pe o perioadă de trei ani şi vor fi revizuite anual.

“DHL crede în educaţia pe tot parcursul vieţii şi investeşte în viitorul angajaţilor săi şi a comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea” a declarat Gian Sharp, Managing Director DHL Romania.”Prin programul nostru de burse sprijinim accesul la învăţământul liceal si universitar şi încurajăm copiii să atingă obiective academice” a completat Sharp.

Educaţia este unul dintre cele mai importante domenii de acţiune ale proiectului DHL de creştere sustenabilă – “Living Responsibility”, împreună cu protecţia mediului şi managementul dezastrelor. GoTeach este programul axat pe zona de educaţie din cadrul strategiei de responsabilitate corporatistă promovată de Deutsche Post DHL. Prin intermediul acestuia sunt sprijinite iniţiativele care favorizează educaţia şi ii ajută pe tineri să-şi perfecţioneze abilităţile şi să-şi desăvârşească dezvoltarea personală.

UPstairs este parte a unuia dintre cele trei programe de Responsabilitate Corporatistă lansate de DPDHL. Africa de Sud, Indonezia, Mexic şi România sunt cele patru ţări alese în acest an să implementeze programul pilot UPstairs, Africa de Sud fiind prima ţară care a lansat în ianuarie acest proiect.

“Cea mai importantă resursă a companiei noastre este reprezentată de angajaţii săi. Pentru DHL, responsabilitatea socială nu se traduce doar in atenţie acordată clienţilor şi furnizorilor noştri, comunităţii şi mediului înconjurător, ci şi angajaţilor noştri, şi implicit familiilor lor. Responsabilitatea corporativă faţă de angajaţi înseamnă asigurarea unui mediu de muncă sigur şi plăcut, oferirea unui cadru favorabil dezvoltării personale şi profesionale, realizarea unui dialog activ permanent, dezvoltarea unor programe de real interes pentru angajaţi. Considerăm că este important ca angajaţii noştri să conştientizeze faptul că sunt parte a unei companii care se preocupă de ei, îi apreciază şi le acordă încredere” a menţionat Cristina Filip, HR manager DHL Express România.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *