Copiii prezenți în tabăra “Eco Know life” de la Agafton au simulat campania “Let’s Do It, Romania!”

Reading Time: 2 minutes

Echipa locală Let’s Do It, Romania a fost prezentă, la mijlocul lunii august, alături de copiii care și-au petrecut o parte din vacanța de vară la Tabăra Eco Know Life de la Agafton, aflată la cea de-a V-a ediție anul acesta.

Coordonatorul județean al campaniei Let’s Do it, Romania, Paul Vieru, a fost cel care le-a vorbit copiilor despre importanța acestei campanii, le-a povestit despre întâmplările la care iau parte an de an voluntarii botoșăneni mai ales că cei mai mulți provin din rândul elevilor.

Totodată copiii prezenți în această tabără au fost informați cu privire la data de 28 septembrie, când va avea loc campania “Let’s Do It, Romania!”, cei mai mulți deja optând pentru ideea de a fi voluntar.

Aceasta după ce au simulat ideea campaniei chiar în interiorul taberei. “Elevilor prezenți în tabără li s-au împărțit mănuși de unică folosință și saci menajeri și, împreună cu profesorii au colectat deșeurile de pe teritoriul taberei într-o anumită perioadă de timp. După umplerea sacilor cu deşeuri s-a discutat liber despre cât de repede s-au adunat deşeurile, şi comportamentul civic ce trebuie adoptat. S-a dorit practic conștientizarea în rândul copiilor de a păstra un mediu curat”, a spus Paul Vieru, coordonatorul județean al campaniei Let’s Do It, Romania.

 

Tabăra naţională „ECO-KNOW-LIFE” s-a desfășurat în perioada 11-17.08.2013 în centrul de agrement «Codrii de Aramă» din Agafton pe două module: protejarea mediului înconjurător şi iniţierea în tehnici de autoapărare specifice artelor marţiale, fiecare modul având un progam bine definit pe zile.

Tabăra naţională „ECO-KNOW-LIFE” are ca punct de plecare nevoia de participare a tinerilor iubitori ai naturii şi mediului înconjurător la acţiuni specializate de educaţia non-formală, cu protejarea mediului şi deprinderea tehnicilor de orientare în timp şi spaţiu, cu mijloace naturale şi a tehnicilor de autoapărare, în condiţii civilizate şi de siguranţă. Faptul că centrul de agrement «Codrii de Aramă» se află într-un cadru natural deosebit, face ca activităţile desfaşurate să fie cât mai atractive şi interesante.

Această tabără este subvenţionată de Ministerul Tineretului şi Sportului.

 

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *