Copiii au facut curatenie la Herasti

Ne-am trezit dimineata, ce-i drept cam incruntati vazand vremea innorata de afara, dupa entuziasmul ce ne cuprinsese cu o zi inainte. La ora 8.00, echipati cu rucsacele cu mancare si apa, imbracati in treninguri si inarmati cu mult entuziasm, ne-am adunat in fata Primariei din localitatea Herasti.


Domnul viceprimar si doamna Cornelia Chitu, coordonatorul proiectului ne-au impartit in doua echipe: clasele a VII-a si a VIII-a au plecat spre liziera padurii unde se organizeaza picnicuri, iar noi, cei mici, am ramas cu domnisoara profesoara de limba romana Ana-Maria Gombos sa facem curatenie in comuna si la periferie.

Am primit pentru inceput o rola cu 30 de saci pe care am umplut-o in mai putin de o ora. Da, din pacate si noi suferim la capitolul gunoaie aruncate pe marginea drumului. Dupa aceea, a venit domnul viceprimar si ne-a mai adus 3 role cu cate 10 saci. Din fericire, acesti saci au fost muuuuuuuuult mai mari decat ceilalti si ne-au ajuns pentru toata actiunea. Am facut curat intai la periferia nordica a comunei, apoi am traversat toata comuna si am strans toate gunoaiele de pe sosea. Din fericire, soseaua noastra e destul de curata fiindca domnul primar are grija sa-i oblige pe toti locuitorii comunei sa-si stranga gunoiul de la poarta si sa nu arunce gunoiul in santul de pe marginea drumului.

Ne-am postat cu niste pancarde pentru limitarea vitezei in fata si in spatele grupului si vrem sa le multumim pe aceasta cale, tuturor soferilor care nu numai ca au incetinit viteza cand ne-au vazut dar ne-au si urat succes sau ne-au facut cu mana zambind. Nu acelasi lucru putem spune despre cei cativa uraciosi care nu numai ca n-au incetinit viteza dar ne-au si jignit. De, ca si gunoiul de pe strada, si oamenii mai au inca gunoaie inca in ochi si in suflet. Sa speram ca si la ei in suflet se va face o actiune “Let’s Do It” intr-o buna zi. Dupa ce am traversat comuna, am mers la periferia sudica a comunei unde am avut ceva de lucru, nu gluma, pana la limita comunala.


Am fost o echipa tare harnicutza. Nici macar nu am avut timp sa ne oprim pentru a manca. Am servit pachetelele puse de mamici, din mers! Insa ce satisfactie pe noi la sfarsitul zilei! Monstrul gunoaielor a fost invins! Am umplut nu mai putin de 60 de saci, noi, cei mici. Probabil cel putin tot atat si colegii nostri cei mari.
Speram ca prin mobilizarea noastra voluntara am dat o lectie comunitatii in care traim, si ca macar de acum inainte, oamenii vor constientiza importanta ecologizarii in viata lor si a pastrarii mediului curat.

Va imbratisam cu drag, noi, echipa scolii de elevi Herasti, jud. Giurgiu.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

2 thoughts on “Copiii au facut curatenie la Herasti

  1. Daca vreti sa aveti comentariile acceptate pe blog, va rog sa aveti respect si sa folositi un limbaj decent.
    Multumesc pentru intelegere!

Leave a Reply to Rosaidan daniel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *