Sâmbătă, 21 Aprilie 2012 – Atenţie, se cartează!

Am menţionat şi în postările anterioare cât de important este procesul de cartare, astfel că  în data de 21 Aprilie echipa ,,Let’s Do It, Romania” Cluj va organiza o sesiune de cartare deschisă pentru toți clujenii.
În cazul în care ai uitat ce presupune acest proces de cartare, îţi reamintim, pe scurt, că este un “proces de identificare a mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi transmiterea coordonatelor geografice, a cantităţii şi componenţei acestora, în vederea creării «Hărţii Digitale a Deşeurilor» din România”.
Succesul curăţeniei ce va avea loc în 12 mai, depinde de fapt de zonele cartate până în acel moment. Aşa că avem nevoie de ajutorul şi prezenţa ta, sâmbătă, 21 aprilie. Întâlnirea va avea loc la ora 09:00 în parcarea Billa de pe str. Calea Floreşti din Cluj Napoca, iar de acolo fiecare se va îndrepta spre zona alocată cartării echipei lui.

Iată ce zone am reuşit până acum să cartăm:

  • pădurea Făget pe ruta: cartier Mănăștur – poligonul militar – cabana Sf. Ion – drumul Sf. Ion – drumul Făgetului – Râtul Penii;
  • pădurea Cartodrom;
  • colonia Sopor;
  • spatele terenurilor de fotbal din zona Palocsay;
  • zona Leghia;

Mai avem de cartat zonele:

  • Dealul Feleacu – spre observatorul astronomic;
  • pădurea Hoia;
  • zona lacurilor Gheorgheni – în spate la Iulius Mall;
  • drumul spre Chinteni;
  • livada de deasupra supermarket-ului Real;
  • orice altă zonă din județ (Gilău, Tarnița, Mărișel, Beliș etc);

La fel ca nişte soldaţi care au nevoie de un plan strategic şi de instruire, şi noi avem nevoie de un plan de bătaie, pentru a şti cum să realizăm o cartare eficientă. Aşadar, te invităm să citeşti instrucţiunile de aici pentru a fi pregătit de bătălie.

Acum poţi arăta întregii lumi că nu îţi este indiferent cum şi unde trăieşti şi că poţi să îţi rupi câteva ceasuri din timpul tău, pentru a schimba ceva în judeţul nostru, ba mai mult, în toată ţara!

 

Echipa LDIR Cluj

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *