Let’s Bike It pedalează de Earth Hour

Prietenii noştri de la Let’s Bike It au răspuns prezent invitaţiei celor de la Earth Hour de a stinge lumina. Şi cum ei se pricep foarte bine la îmbinarea utilului cu plăcutul, iată că s-au şi gândit la un traseu pe care să îl parcurgeţi împreună… pe două roţi :)

Sâmbătă, 26 martie, 51 de orașe din România vor stinge luminile pentru o oră, alăturându-se campaniei Earth Hour, cea mai mare manifestare de mediu din istorie.

Ca în fiecare an, WWF invită bucureștenii să sărbătorească Earth Hour, în cadrul unui eveniment care nu va implica surse de curent, organizat împreună cu Primăria Municipiului București. Evenimentul Mai mult decât o oră pentru planetă se va desfășura sâmbătă, 26 martie, în Piața George Enescu, începând cu ora 17:30. Ne sprijină, ca în fiecare an, ambasadorul Earth Hour, Zoli Toth, dar și inițiativele Let’s bike it, BikeWalk, Ciclopromenada Nocturnă, Velo Bello, Drumul Bicicletei, Asociațiile Mai Mult Verde, Green Revolution, Recolamp și Bate Șaua.

Sărbătoarea Earth Hour va începe prin startul pentru Marșul Earth Hour 2011. Îi așteptăm pe bicicliștii bucureșteni, pentru a realiza împreună următorul traseu: Str. C.A. Rosetti- Bd-ul. G-ral. Gheorghe Magheru- Piața Romană- Bd-ul. Lascăr Catargiu- Piața Victoriei- B-dul. Aviatorilor- Piața Charles de Gaulle- Bd-ul. Mareșal Constantin Prezan- Arcul de Triumf- Șos. Kiseleff- Piața Victoriei- Calea Victoriei -întoarcere în Piața George Enescu.

Harta traseului poate fi vizualizată pe Bikemap: http://www.bikemap.net/route/863396
Pe cei care își doresc să participe la marș, însă nu au o bicicletă acasă, îi așteptăm cu 100 de biciclete puse la dispoziție gratuit de centrele de închiriere IVelo și Cicloteque.  Îi rugăm pe doritori să își închirieze bicicleta în avans, trimițându-ne un mesaj la adresa [email protected], care să includă numele și numărul de telefon, până vineri, 25 martie, la ora 15:00.

Marșul Earth Hour se va încheia la orele 19:00. După un răgaz pentru a ne trage sufletul, ne vom bucura, din nou, de un concert Sistem 100% unplugged, iar la 20:30 vom da cu toții tonul stingerii luminilor Ateneului Român, ale Bibliotecii Centrale Universitare și ale Muzeului Național de Artă. Când totul va fi stins, cunoscutul cor Sound ne va încânta cu  un repertoriu adaptat evenimentului.

Dacă vreţi să pedalaţi cu ei, confirmaţi aici :)


Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *