28 septembrie – Ziua de Curățenie la Iași

Ziua mult așteptată de 28 septembrie își scoate la iveală primele raze de lumină. Noi, voluntarii echipei Let’s Do it, Romania! din Iași, cu mult entuziasm, cu emoții și cu dorința de a pune pe roate cea de-a patra ediție a evenimentului, ne-am adunat de dimineață în parcarea Iulius Mall pentru a pune la punct ultimele detalii. Cortul pus la dispoziție de sponsorul Toyota este ridicat și amplasat în punctul de întâlnire. Mănușile și sacii sunt aduși la cort. Mesele sunt aranjate și umplute cu formulare de înscriere și hărțile cu deșeuri.

Ora 8.00 se apropie. Voluntarii, cu fețe vesele și frumoase, se adună în număr tot mai mare. Toți cei prezenți sunt pregătiți pentru teren, sunt grupați în echipe, primesc tricouri de la sponsori și fac poze. Liderii ne ajută să completam formularele de înregistrare și primesc un morman de deșeuri pe care să îl curețe împreună cu echipa.

Autobuzele puse la dispoziție de Antibiotice, RATP Iași și Teisa Travel au ajuns la locul de întalnire. Voluntarii își caută cu entuziasm locul lor în autobuze și așteaptă cu nerăbdare să fie duși în punctul notat pe harta lor. Echipele sunt duse pe teren. Uimiți de gestul voluntarilor, șoferii își pun și ei mănuși pe mână și îi ajută pe cei mai mici.

Telefoanele încep să sune, și gunoaiele din ariile naturale din împrejurimile Iașului încep să se împuțineze. Primim tot mai multe SMS-uri cu numărul de saci cu gunoi strânși.

Natura se bucură de efortul voluntarilor și ne răsplătește cu un soare cald și blînd ce înveselește chipul fiecăruia dintre noi. O dată cu după-amiaza încep să vină și voluntarii de pe teren. Discutam cu ei și satisfacția din glasurile lor pune stăpânire și pe noi.

Cu ajutorul celor 10.020 de voluntari din județul Iași care au participat la această acțiune am reusit să strângem un număr de 13060 de saci de gunoi.

În Iași voluntarii au curățat zonele C. A. Rosetti, Breazu, Aroneanu, Poieni, Scânteia, Ciric, Bucium, Dobrovăț, Bârnova, Grajduri, Cetățuia, Mogoșești, Trei

Fântâni, Str. Cicoarei, Lac Chirița, Lac Cug 2, comunile Bals, Cristești, Miroslava, Bălțați, Ciohorani, Miroslovești, Țigănași, Popricani și Victoria.

Suntem mândri de toți cei care au contribuit la succesul acestei acțiuni. Toate gândurile noastre bune și mulțumiri sponsorilor şi autorităţilor de anul acesta: Toyota Iasi, Iulius Mall, Antibiotice Iasi, Promotop, GreenFiber, Vodafone, Teisa Travel, Auchan, Radio Zu, Wink, Portal HR, Ziarul de Iași, StudPass, Iasi Live, Iasi4u, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Romsilva, Primăria Iași, Salubris Iași.

Mulțumim tuturor voluntari care au participat la activitatea de curățenie și celor care au ajutat la organizarea evenimentului.

We Did It, Iasi!

 

 

 

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *