24 Septembrie, un meci cât o finală: Alba 1 – Deşeuri 0.

–Dis de dimineaţă, mai mult ghiciind drumul până la stand, am plecat cu inima-mi pulsându-mi acut spre ceea ce proiectasem curajos doar cu mintea. De când am scris ultima dată, curiozitatea, dar mai ales aşteptările mi-au crescut nespus de mult. „Va fi multă lume” îmi repetam, „şi sigur nu vei reuşi să împarţi materialele la timp”. Sigur nu voi avea timp să mă uit la fiecare, să-i admir şi să le spun că de azi încep să am şi eu idoli. Ştiam că am o imaginaţie bogată, adesea mi se spune, dar, ce-i drept nici chiar aşa. Pentru o secundă, am uitat să respir: roiuri de oameni îmi blocau drumul spre „locul meu de muncă”, aşteptând cu zâmbetul pe buze să facă parte din adevărata Românie. Doamne, oi fi visând? Mi-am permis un răgaz, în poate cea mai vigilentă dimineaţă din câte trăisem pâna atunci, să mă bucur, să-mi văd „Ştefanii” în acţiune. Minune.

Ceea ce m-a pus în mişcare în secunda imediat următoare a fost o lumină de fetiţă care-mi cerea încrezătoare o pereche de mănuşi. De aici, a început transformarea mea. De atunci am început să văd în oamenii de lângă mine modelul pe care îl căutam asiduu în zilele trecute. Oameni care stăteau la coadă nu pentru vreo promoţie, nici pentru un premiu, ci pentru a-şi dăruia societăţii o dimineaţă de sâmbătă pentru unii indispensabilă. Am crezut mereu în spiritul civic, în Let’s Do It!, în românii mei şi dovada a fost şi este pe măsură. Cu toate acestea, am fost uimită de sentimentul de bună voie, de fericirea şi mulţumirea care se putea citi pe chipurile oamenilor. Chit că mulţi dintre noi, într-o sâmbătă obişnuită, trezitul la opt dimineaţa înseamnă cel mai trist şi nedorit scenariu, iată că astăzi ne-am învins pe noi înşine. De la nespus de mic, la cât se poate de mare, Alba s-a mişcat emblematic. Uite cum se poate scrie istorie, cu mănuşi si saci menajeri în mâini şi zâmbetul în buzunar. Uite de ce, azi pe 24, Alba nu a stat acasă.

Din ziua de azi am păstrat copilul care mergea la curăţenie, adultul care şi-a uitat problemele la birou, bătrânelul care nu se zgârceşte cu timpul. Am păstrat exemple:

„Care e grupul dumneavoastră?”

„Niciunul, dar n-am putut sta acasă într-o zi aşa frumoasă şi importantă pentru fiecare dintre noi.” – epopeic.

Acei „fiecare dintre noi” au făcut să merite. Au fost titulari şi au marcat decisiv în meciul anului pentru spiritul civic în România.

Pe 24, timpul s-a oprit în loc, uitându-se şi el cât de sprinten, dar migălos în acelaşi timp România se transformă. Dar mai ales, îşi apleca genele spre fiecare copilaş care se urca curajos în autobuz şi pleca spre marea finală.

De azi, suntem responsabili. De azi, câştigăm cu fiecare.

România, o dată cu 24, te salută românii tăi de pe teren: cât de frumoasă şi altfel eşti!

Mădălina Nistor

Echipa judeţeană de acţiune, adică Vlad – Dan Cherecheş, Mihai Corcheş, Silvia Duşa, Cosmin Lupu, Andrei Popa, Elena Râştei, Laura Todea, Elena Virdea, multumeşte tuturor celor care au facut judeţul Alba mândru de numele pe care îl poartă.

Mulţumim voluntarilor care ne-au sprijinit pe parcursul proiectului: Roxana Andonie, Radu Ciobotea, Andrei Iancu, Mădălina Nistor, Simona Popa, Marian Râştei.

De asemenea, mulţumim voluntarilor din Abrud, Aiud, Alba Iulia, Arieşeni, Avram Iancu, Baia de Arieş, Berghin, Bistra, Câlnic, Cenade, Cetatea de Baltă, Ciugud, Cîmpeni, Crăciunelul de Jos, Cricău, Cugir, Daia Română, Fărău, Jidvei, Lupşa, Noşlac, Ocna Mureş, Poiana Vadului, Poşaga, Rădeşti, Sălciua. Sebeş, Stremţ, Şibot, Şpring, Şona, Şugag, Teiuş, Unirea, Vadu Moţilor, Vidra şi Zlatna.

Mulţumim ONG-urilor:

– Asociaţia pentru ecologie şi turism montan NĂSĂPIŞTE;
– Consiliul Elevilor Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir;
– Asociaţia Consiliul Elevilor al Colegiului Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia;
– Asociaţia Pro Tinereţe;
– Asociaţia Limbenii;
– Asociaţia Never Too Young;

– Asociaţia Evelyne;

– Asociaţia Trascău Corp;

– Asociaţia Raza Soarelui din Ardeal.

Mulţumim partenerilor:

Instituţia Prefectului Alba,

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba,

Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba,

Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba,

– Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba,

– Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba,

– Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba,

– Direcţia Silvică Alba,

– Penitenciarul Aiud.

Mulţumim magazinului Profi pentru sponsorizare!

O menţiune importantă pentru Primăria Alba Iulia, care a pus la dizpoziţia voluntarilor peste 20 de autobuze ale Serviciului Public de Transport. De asemenea, este de remarcat efortul Centrului Judeţean de Voluntariat din Cadrul Asociaţiei Pro Tinereţe care a mobilizat peste 500 de voluntari în Alba Iulia.

Mulţumim tuturor companiilor de salubritate implicare: Salprest SRL Alba Iulia, G & E Invest 2003 SRL, Greendays SRL, Serviciul public de salubritate Abrud, SC Salubritatea Apuseni, SC Weber SA Blaj, Eco Montan Apuseni SRL, Schuster Ecologic SRL.

Mulţumim cluburilor Leo & Rotary Alba Iulia şi Cercetaşilor!

Mulţumim Crucea Roşie!

Mulţumim Serviciului Judeţean de Ambulanţă Alba!

Mulţumim Cargus!

Cifrele judeţului Alba:

5991 voluntari, adică 1,59 % din populaţia judeţului;

– 4612 dintre voluntari au fost elevi elevi, adică 76,98 % din totalul celor prezenţi;

– 376 dintre voluntari au fost cadre didactice, adică 6,27 % din totalul celor prezenţi;

– 19 073 de saci de gunoi s-au strâns.

Persoană de contact:

Vlad – Dan Cherecheş, 0744 587 222


Site: http://www.letsdoitromania.ro

Blog http://www.blog.letsdoitromania.ro

Twitter: http://www.twitter.com/letsdoitro

Cauza de Facebook: http://apps.facebook.com/causes/causes/403155/



Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *