20 de ani de schimbare pozitivă adusă de AIESEC în România!

Reading Time: 2 minutes

Pe 27 noiembrie, sunt invitată împreună cu colega mea, Liana Buzea la evenimentul care marchează 20 de ani de activităţi de succes şi de schimbare marca AIESEC.

20 de ani de schimbare pozitiva adusa de AIESEC in Romania !

AIESEC România celebrează 20 de ani de schimbare pozitivă în societate în cadrul celei mai mari conferinţe de leadership din România ce va avea loc între 25 şi 28 noiembrie la Rin Grand Hotel în Bucureşti.

Cu o tradiţie de 20 de ani in dezvoltarea si promovarea potentialului de leadership al tinerilor, AIESEC Romania celebreaza in anul 2010 doua decenii in care a pus bazele unei noi generatii de lideri ai societatii romanesti.

De la inceputul anului 2010 si pana in prezent, AIESEC Romania a contribuit la implinirea acestei viziuni prin :

  • Peste 400 de experiente internationale oferite tinerilor din Romania si din strainatate
  • Peste 500 de pozitii de leadership
  • Peste 1.000 de membri in reteaua AIESEC Romania
  • 15 comitete locale
  • Implicarea tinerilor din 40 de universitati din Romania in activitati de voluntariat pe temele leadership-ului si a internationalismului
  • 60 de proiecte dezvoltate in toate comitetele locale
  • Peste 300 de parteneri care sustin organizatia
  • Peste 1.000 de Alumni AIESEC Romania

Cu aceasta ocazie, AIESEC Romania organizeaza o editie speciala a conferintei Romania Youth Leadership Forum care reuneste peste 400 de tineri membri ai organizației AIESEC din toate cele 15 centre universitare ale României (Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara) si are rolul de a inspira, motiva și educa tineri studenți în spiritul proactiv, antreprenorial și de leadership specific valorilor promovate de AIESEC.

Editia din acest an are un important rol de networking deoarece pune in legatura membrii, Alumni AIESEC Romania si reprezentantii companiilor partenere indeosebi prin evenimentele AIESEC 20 si Gala de Premiere, din 27 noiembrie.

Alaturi de cei 400 de tineri cu potential adunati in cadrul Romania Youth Leadership Forum, cu ocazia aniversarii a 20 de ani de existenta a organizatiei AIESEC Romania, conferinta va gazdui remarcabilul eveniment de celebrare AIESEC 20, care va strange in aceeasi incapere 150 de alumni din generatii diferite, parteneri AIESEC (companii, ONG-uri, organizații guvernamentale), reprezentanti ai altor organizatii de tineret, precum si mentorii organizatiei noastre.

Scopul acestui moment special este de a crea contextul propice conectarii entităților diferite care stau la baza dezvoltarii organizatiei noastre. Se urmareste astfel:

• Facilitarea schimbului de idei despre leadership pentru sustenabilitatea viitoare a organizației;
• Susținerea învațării inter-generații;
• Încurajarea interacțiunii între alumni, membrii, parteneri și alte organizații de tineret pentru crearea unor noi perspective și pentru utilizarea diversității și valorii rețelei naționale;
• Sărbătorirea cu mândrie a 20 de ani de activare a leadership-ului în AIESEC România;
• Cunoașterea companiilor și organizațiilor prezente într-un cadru și o maniera cat mai placută.

« În viziunea noastră, AIESEC 20 este cel mai potrivit context pentru încununarea a celor 20 de ani de activitate și totodată pentru conectarea și reconectarea stakeholderilor AIESEC România. Vă invităm să fiți alături de noi pentru a celebra împreună acest moment deosebit și pentru a ne bucura de lecțiile de viață ce ne-au fost oferite de-a lungul timpului, urmarindu-ne live in timpul conferintei pe www.rylf2010.aiesec.ro. » Daniela Tudor, Vicepresedinte Comunicare AIESEC Romania.

AIESEC (www.aiesec.ro) este cea mai mare organizaţie de tineri la nivel internaţional, reunind 40000 de membri din peste 100 de ţări şi teritorii. AIESEC reprezintă o platformă dedicată descoperirii şi explorării potenţialului de lideri al tinerilor în vederea transformării acestora în agenţi de schimbare ai lumii de mâine.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *