Povestea Pukka Food, un pionier al conceptului bio în România

În primăvara anului 2008, în Piața Amzei din București se deschidea un mic magazin cu produse bio, într-o zonă în care la acea vreme lupta pentru supremație se dădea între comerțul la tarabe și un supermarket local. Plecat la drum în condiții ostile – pe o piață în care conceptul bio era aproape inexistent și care începea să resimtă efectele crizei economice – Pukka Food este în prezent un reper al comerțului alimentar din centrul Capitalei. În același timp, evoluția acestui concept reprezintă o dovadă că un business de nișă se poate dezvolta frumos, prin perseverența într-un crez.

Cine ar fi crezut, acum nouă ani, că un magazin de 50 de metri pătrați specializat în comercializarea produselor bio va ajunge la vânzări de jumătate de milion de euro, o cifră similară celei raportate de multe supermarketuri locale? Retailerul s-a dezvoltat în această perioadă, însă a rămas tot un business de nișă, fidel conceptului de la care a plecat. Proiectele mari de investiții au urmărit două direcții: extinderea suprafeței de vânzare prin mutarea într-un spațiu mai generos, amplasat tot în Piața Amzei, și lansarea unei linii noi de business. Astfel, din 2015, Pukka Food are și un „frate”, pe nume Pukka Tukka – un mic restaurant cochet cu preparate bio – iar împreună formează o sinergie inedită de business cu o rezonanță armonioasă susținută de jocul copilăresc al celor două denumiri. Vânzările restaurantului nu sunt incluse în cifra de 500.000 de euro comunicată de retailer.

207-mag-spec-01

Ce este diferit față de momentul 2008

Proprietarul Pukka Food nu mai este însă același de la început, businessul fiind preluat în 2014 de către Mihaela Marin, o tânără profesoară de matematică a cărei „ecuație” a vieții este dominată de echilibrul nutrițional, la care încearcă să ajungă printr-o alimentație sănătoasă.

Încă din copilărie am avut această grijă pentru alimentația sănătoasă, pe care am deprins-o de la mama mea. Totul era pregătit la noi în gospodărie, de la dulciuri și până la pâine. De când am devenit mama unei fetițe, sunt și mai atentă la alimentația familiei noastre. Practic, acest lucru m-a determinat să preiau businessul Pukka. Pe lângă magazin și restaurant, mai desfășor afaceri în domeniul IT, ne explică Mihaela Marin motivația intrării în retailul de produse bio.

Pentru că în 2015 a decis să mute magazinul într-o locație mai mare, de 80 de metri pătrați, antreprenoarea a fost nevoită să facă multe investiții în infrastructură, cea mai importantă fiind achiziționarea de echipamente de frig, dar și de software. În ceea ce privește sortimentația, aceasta a fost extinsă, iar în prezent magazinul are listate aproximativ 1.500 de SKU-uri.

Avem o sortimentație diversificată ce cuprinde legume, fructe, carne proaspătă și specialități din carne, lactate, produse uscate, gemuri, miere, ulei, cosmetice și multe altele. În permanență adăugăm produse noi, în funcție de ce noutăți apar în piață. În ceea ce privește preferințele clienților noștri, acestea vizează toate categoriile de produse pe care le listăm. Există o cerere mare atât pentru cosmetice, cât și pentru produse proaspete, lactate sau carne. Avem mulți clienți din categoria părinților cu copii foarte mici, care achiziționează produse pentru diversificarea alimentației bebelușilor, menționează proprietara Pukka Food.

În căutare de furnizori locali

În sortimentația magazinului încep să-și facă mai mult loc și produsele organice românești, îndeosebi legumele, lactatele și produsele de patiserie, Pukka având în prezent parteneriate cu zeci de producători locali.

Ne dorim să avem mai multe contracte pe piața locală, însă așteptăm ca acest segment să se dezvolte mai mult. În prezent avem o listă variată de furnizori locali, printre aceștia numărându-se și Metamorfosis pentru vinuri bio – categorie care crește foarte mult în ultima perioadă. Cea mai mare pondere a produselor provine însă de la un colector din Germania, spune Mihaela Marin care precizează că dezvoltarea sortimentației atrage un trafic de clienți mai mare cu 10-15% de la un an la altul. Iar dezvoltarea businessului s-a văzut și prin creșterea cifrei de afaceri.

În 2016 magazinul a avut o cifră de vânzări de aproximativ 500.000 de euro, din care 8% reprezintă vânzările online. Traficul de clienți în magazin s-a mărit și a ajuns la o medie de 100 de cumpărători pe zi, iar valoarea medie a bonului de cumpărături este de 200 de lei. Pe canalul online de vânzare, alimentele nu au o pondere foarte mare întrucât cumpărătorii preferă să intre în contact direct cu produsele – vorbim aici, în primul rând, de produse proaspete, precum fructe, legume și carne. Platforma online este una clasică, iar comenzile se pot face alegând dintre cele 1.500 de SKU-uri disponibile și în magazinul fizic. Comenzile se livrează în aceeași zi sau în maxim câteva zile, explică Mihaela Marin.

Direcțiile de dezvoltare

La scurt timp după preluarea magazinului Pukka Food, antreprenoarea a decis să extindă businessul bio în sectorul HoReCa prin deschiderea unui mic bistro, denumit Pukka Tukka, cele două locații fiind despărțite doar de un perete. Potrivit Mihaelei Marin, cele două businessuri se îmbină foarte frumos, retailerul având clienți care combină shoppingul cu o oprire în bistro. Chiar dacă este deschis de puțin timp, restaurantul cu o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați se bucură de traficul select din zona Amzei și are deja un succes neașteptat – potrivit proprietarei acestuia.

Publicația «The Guardian» a scris un review despre București unde a inclus Pukka Tukka pe lista celor 5 restaurante de vizitat. Gătim preparate 100% bio, iar restaurantul este foarte popular printre clienții străini care ne vizitează Capitala. Suntem bine poziționați în diverse portaluri de orientare turistică și acest lucru ne aduce mulți clienți. Am avut un parteneriat exclusiv cu KLM, în urma căruia am fost selectați ca singurul restaurant din București promovat pe boarding pass-urile electronice ale companiei, conchide antreprenoarea.

Printre planurile de creștere a businessului Pukka Food pe termen mediu se numără dezvoltarea unei microferme care să-i asigure o producție proprie, dar și a canalului online de vânzare. Deschiderea unei noi locații, cu un concept hibrid prin care restaurantul și magazinul să fie unite fizic, rămâne însă prima pe lista de priorități de investiții a Mihaelei Marin.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

One thought on “Povestea Pukka Food, un pionier al conceptului bio în România

  1. Felicitari Pukka si succes in continuare! Dar un pic de context real, este necesar. In anul 2008 Asociatia Prietenii Muzeului Taranului Roman a organizat timp de cateva luni, Targul Taranului exact in acea zona. Un concept care se baza pe filosofia Slow Food, un instrument de readucere la viata si valorizare a produselor traditionale. Au fost organizate evenimente speciale, degustari, am creat modele si s-a scris o carte. Aici http://www.targultaranului.ro. Nu cred ca acel eveniment se poate incadra si acum, dupa 9 ani la categoria “comerțul la tarabe și un supermarket local.” As vrea ma intalnesc cu persoana care a redactat articolul sa discutam, se poate?

Leave a Reply to Tiberiu Cazacioc Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *