Interviu Anamaria Hâncu: “Voluntariatul lasă urme asupra ta, asupra oamenilor, asupra mediului”

Ana este unul dintre initiatorii “Let`s Do It, Romania!” si una dintre persoanele care au contribuit la campaniile de comunicare din primii ani ai LDIR. Unul dintre cei mai mari fani ai acestei miscari sociale, pe care o poarta cu ea pe brat :) Hai sa aflam ce a determinat-o sa intre in echipa noastra:

Spune-ne cine ești ca să știm cu cine stăm de vorbă.

Mă numesc Anamaria Hâncu, am 29 de ani, sunt Co-fondator si Consultant Comunicare Let’s Do It, Romania! În plus, sunt Label Manager Global Records, casa de discuri din România. Practic, sunt alaturi de acest proiect încă de la început, din 16 septembrie 2009, cand împreuna cu Liana Buzea, am trimis primul comunicat de presă care anunța lansarea Zilei Naționale de Curățenie.

Sunt mândră și onorată să fac parte din această echipă, să fiu alaturi de Let’s Do It, Romania! după toți acești ani frumoși, minunați, inspiraționali, cu rezultate, cu oameni dragi, cu Doeri care vor să schimbe fața României.

Nu voi uita niciodată prima Zi de Curățenie Naționala – 25 septembrie 2010, la fel cum nu voi uita fiecare moment important care ne-a sudat ca echipă și ne-a transformat într-un proiect cu reușite, în care oamenii au încredere, un brand de suflet pentru mulți dintre voluntarii și colaboratorii noștri.

Cum ai aflat de Let’s Do It, Romania! și ce te-a convins să intri în echipă?

Am aflat de mișcarea Let’s Do It! din Estonia în iulie 2009 și în septembrie 2009, proiectul începea și în Romania – Let’s Do It, Romania!

De cât timp ești voluntar în LDIR?

Sunt voluntar Let’s Do It, Romania! înca de la inceput, mai exact 16 septembrie 2009. Atunci, impreuna cu Liana Buzea, presedinte EcoAssist, am initiat proiectul in Romania, dupa modelul estonian.

Care sunt realizările tale din Let’s Do It! de care ești cea mai mândră?

Offf, sunt atât de multe… Faptul că peste 1 milion de voluntari s-au alăturat proiectelor noastre, că este primul proiect care a reunit companii, mass-media, persoane publice, ONG-uri, operatori de salubritate, autorități centrale și locale.

Că am arătat că se poate, că poți schimbă România dacă îți dorești cu adevărat și vei găsi ajutor și susținători. Am trecut de la vorbe la fapte, că am construit o echipă frumoasă și inimoasă. Că România este o țara mai curată și mai responsabilă. și că suntem în continuare la fel de entuziasmați și dornici să ajutăm la transformarea României.

Ce super eco-putere ai alege dacă ai avea puteri magice?

Puterea de a-i determina pe oameni să facă bine, să aline suferința din jurul lor, de a aduce zâmbete pe chipurile celor nefericiți.

Povestește-ne despre o situație care te-a provocat în timpul petrecut în Let’s Do It! și despre cum ai reușit s-o depășești cu bine.

Au fost foarte multe, dar toate au o rezolvare și cu răbdare, încredere în forțele proprii, dar și în echipă, totul căpăta o turnură frumoasă. Îmi vin în minte începuturile Let’s Do It, România!, când unii oameni ne spuneau în față “ce proiect e ăsta? ce știți voi despre organizarea acestui proiect? nu veți reuși!”. Am muncit cu încredere, motivați, știind că vom reuși. Asta nu neapărat să le demonstrăm scepticilor că se poate, dar să ne demonstrăm nouă că se poate :)

Pentru mine, cele mai frumoase momente sunt cele în care echipa se reunește -prietenie, emoție, fericire, responsabilitate, ambiție. Este un sentiment frumos de care mă bucur de fiecare dată. Știu că de fiecare dată, familia de Doeri va fi familia la care mă întorc mereu cu drag.

Ce citat inspiraţional îţi ghidează viaţa?

În general, nu prea am citate care îmi ghidează viața, însa sunt de parere că “everything happens for a reason”.

Cum te remotivezi când ai un moment dificil? Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Încerc să îmi găsesc puterea în mine, să îmi demonstrez mie că în fiecare zi sunt o versiune mai bună a mea, că nu a trecut un an degeaba fără să fi învățat ceva.

De asemenea, familia mea este o sursă de inspirație, prietenii mei, dar și reușitele mele de până acum sunt o formă de a mă impulsiona să continuu, să nu mă dau bătută, să nu renunț așa ușor. De multe ori, până și un mesaj pe Facebook sau un e-mail de la un necunoscut care îmi spune niște vorbe de încurajare sau de recunoștință poate schimbă starea de spirit. :)

Cum vezi LDIR peste 10 ani? Dar peste 100?

Văd Let’s Do It, România! că pe o mișcare socială care va face bine în România și va inspira și alte țări.

Adaugă, te rugăm, o întrebare despre tine (ceva ce ţi-ai dori să se ştie despre tine) şi răspunde la ea.

Care este cea mai mare dorință a ta?

Să aduc bucurie în viețile oamenilor dragi mie, oamenilor în general, să pot schimba ceva in lume, să nu fi trait degeaba și să plec de aici fără să las ceva în urmă. Muncesc în fiecare zi pentru asta și nu renunț așa usor :)

Convinge în două-trei fraze o persoană să facă voluntariat.

Voluntariatul este una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. și din fericire, le trăiesc în continuare. A devenit parte esențială a vieții mele, a ceea ce sunt eu astăzi.

Voluntariatul lasă urme asupra ta, asupra oamenilor pe care îi ajuți, asupra mediului înconjurător prin acțiuni. Pe lângă sentimentul plăcut că ești de folos, că prin acțiunile tale mici, poți schimbă semnificativ ceva în jurul tău, cunoști oameni ca tine, dornici să treacă de la vorbe la fapte.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *