Vino şi tu în Echipa Naţională de Acţiune

Susţinători, suflecaţi-vă mânecile! Pe 24 septembrie ieşim din nou la treabă!

Dacă vestea unei noi ediţii Let’s Do It, Romania! nu a ajuns incă la urechile voastre sau dacă deja aţi aflat dar aveaţi nevoie de o confirmare oficială, ei bine, iat-o! Anul acesta, Ziua de Curaţenie Naţională are loc pe 24 septembrie!

Daca in 2010 am reusit sa unim peste 200.000 de romani pentru o cauză, anul acesta minimul pe care mizăm este de 500.000. Şi, ca de obicei, atingerea acestui obiectiv depinde de fiecare dintre voi. Încercaţi să nu vedeţi un cliseu în asta, ci o chemare la acţiune, pentru că, într-adevăr, fiecare dintre noi are puterea de a mai trage dupa el cel puţin o persoană. Si dacă anul trecut au fost oameni care au refuzat să participe pentru că nu au crezut că se poate, anul acesta nu mai au nici o scuză. Am arătat că se poate şi ne vom uni in continuare forţele pentru a continua ce am început cu succes.

Ştim că anul trecut nu a iesit totul aşa cum ne-am fi dorit. Au  fost probleme atât înainte de ziua cea mare, cât şi în timpul ei şi ulterior curaţeniei. Să nu uităm însa că a fost ceva nou pentru noi, la fel cum a fost şi pentru voi, şi că am învaţat şi vom continua să învăţăm împreună, pas cu pas! Nu putea să iasă perfect, dar anul acesta va ieşi cu siguranţă mai bine! :) Cartarea de anul acesta ne va spune cât am reuşit să schimbăm la nivel de bun simţ. Fiţi optimişti, e posibil să dăm peste surprize foarte placute, peste mormane de gunoi care nu au “renascut” şi, uşor, uşor, schimbarea se va observa şi cu ochiul liber.

Mai multe informatii despre rezultatele acţiunii din 2010 puteţi să obţineti din Raportul Final ce poate fi consultat şi descarcat de aici: http://www.letsdoitromania.ro/raport-ldir-2010.

De asemenea, un rezumat concentrat mai mult pe partea emotională a campaniei puteţi să urmariţi în filmuleţul pe care l-am realizat cu ajutorul lui Bimus:

Oaşele s-au pus deja la treaba pentru ediţia din 2011. Până pe 24 septembrie, când vom ieşi la curaţenie, mai sunt foarte multe de facut. Pe langa partea de – identificarea a mormanelor de gunoi avem nevoie de colegi care sa se ocupe de coordonarea locala a proiectului. Procedura de recrutare o puteti consulta aici: http://www.letsdoitromania.ro/hai-cu-noi.

În momentul de faţă, avem nevoie urgentă de coordonatori care să ni se alature echipei locale din Botoşani.

Urmând aceasta legatură (click aici) puteţi gasi domeniile unde ne puteţi fi colegi.

Pe final, înca o veste încurajatoare: comunitatea “Let`s Do It, World!” este susţinută oficial de Parlamentul European – 406 membri au semnat Declaratia Nr. 3/2011, prin care işi oferă suportul pentru LDIW şi vor cere Comisiei Europene îmbunătăţirea legislatiei UE cu privire la managementul deşeurilor. :)

Suntem pe drumul cel bun, v-am spus! Let’s Do It, Romania!

PS: Mai nou avem si o pagina de FB! Acolo postăm zilnic şi vă invit cu drag să vă alaturati: http://www.facebook.com/LetsDoItRO :)

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *